Linkuri accesibilitate

Dezbatere despre R.Moldova în Parlamentul European, înaintea summit-ului Parteneriatului Estic


Parlamentul European a dezbătut în această după amiază evoluțiile din Moldova și propunerea de rezoluţie a popularilor europeni și a social- democraţilor în legătură cu situaţia din Moldova și a îndeplinirii angajamentelor asumate de Moldova în cadrul acordului de asociere cu Uniunea Europeană.

Comisia Europeană a avertizat Moldova că va monitoriza „îndeaproape” punerea în aplicare a noii legi electorale care impune sistemul electoral mixt. „Efectele acestei legi despre o democraţie multipartinică va depinde de modul în care va fi ea implementată”, a declarat Christos Satylianides, comisarul UE pentru ajutor umanitar, care a vorbit în numele coordonatoarei politicii externe a Uniunii Europene, Federica Mogherini.

Criticii legislației spun că două mari partide vor profita de aceasta noua lege - Partidul Democrat, de la guvernare, și Partidul Socialiștilor, pro-rusesc. Sprijinitorii noii legi afirmă că va îi va face pe parlamentari să fie mai responsabili și mai ușor de tras la răspundere. Comisarul Uniunii a spus că pentru ca Moldova să primească prima tranșă de 100 de milioane de euro de la Uniunea Europeană va trebui să respecte drepturile omului și domnia legii. Ajutorul ar urma să ajungă în Moldova în luna decembrie.

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Boștinaru, membru al grupului „Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților”, a afirmat, citat de site-ul hotnews.md, că UE trebuie să ofere un sprijin puternic guvernului de la Chișinău, iar suspendarea finanțării Moldovei ar fi în avantajul Moscovei.

În aceeaşi dezbatere, Norica Nicolai, de la grupul independenților europeni a declarat că proiectele care vizează bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova trebuie să continue şi că doar așa Uniunea Europeană poate fi relevantă.

„Republica Moldova are nevoie de reforme profunde în justiție, combaterea corupției, administrație publică și în multe alte domenii. Oamenii așteaptă aceste reforme. (...) Nu trebuie să ne fie teamă să aplicăm condiționalități pentru sprijinul financiar pe care îl acordăm Republicii Moldova. Dimpotrivă, condiționalitatea este ceea ce așteaptă cetățenii Republicii Moldova”, a declarat, la rândul său, europarlamentarul Partidului Popular European, Siegfried Mureșan.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, Siegfried Mureșan a declarat că primirea asistenței financiare a UE de 100 de milioane de euro depinde strict de modul în care guvernul de la Chișinău își respectă angajamentele.

XS
SM
MD
LG