Linkuri accesibilitate

Problemele cu justiția ale unora din aleșii moldoveni locali...


Aleşii locali ar fi „mai uşor de convins” când derulează proiecte de infrastructură, susţin unii primari
Aleşii locali ar fi „mai uşor de convins” când derulează proiecte de infrastructură, susţin unii primari

...și de ce unii spun că ar fi presați să treacă la Partidul Democrat.

Partidul Democrat și-a mărit cu mai mult de 100 numărul de primari de la alegerile locale din 2015 și până în prezent. La alegeri a obținut 287, plasându-se pe primul loc împreună cu Partidul Liberal Democrat. Astăzi are aproape 400. În unele localități au mai avut loc alegeri noi, anticipate, repetate, dar principala explicație este migrația primarilor către partidul puterii urmare a unor presiuni. Iar unii spun că – prin presiuni, după cum aflăm și din relatarea Lilianei Barbăroșie.

„Sunt Victor Niculiţă, primar în al doilea mandat la Abaclia, raionul Basarabeasca. Ca să fii un primar bun, trebuie să aduci investiţii în localitate...”

63 de milioane de lei – acesta este costul apeductului din Abaclia pe care Victor Niculiţă a început să-l construiască în 2014 cu finanţare din Fondul ecologic de stat. A reuşit să valorifice doar 6 milioane, iar acum doi ani, transferurile din Fondul ecologic s-au oprit. Apeducte au pornit, în schimb, alte localităţi, iar Abaclia s-a ales doar cu trei kilometri de ţevi îngropate în pământ. Acum, primăria va construi drumuri pe locul unde mai întâi ar trebui montate reţele de apă şi canalizare.

Victor Niculiţă
Victor Niculiţă

„Doar n-ai să spui NU, nu vreau. Investiţii trebuiesc. Dar abordarea e puţin incorectă. E absurd mai întâi să faci drum, iar apoi să strici să faci canalizarea. Dar asta a decis guvernarea. Şi toţi înţeleg de ce acum toţi fac drumuri – ca să-i ia pe toţi grămăjoară… Adica: păi, v-am făcut drumuri. ”

Sunt o mulţime de primari acum în R. Moldova care au probleme cu justiţia, legate într-un fel sau altul de apeductele pe care începuseră să le construiască în 2014, pe timpul unui guvern rezultat dintr-o altă configuraţie politică decât cea din prezent. Diverse verificări a avut de suportat şi Victor Niculiţă, deocamdată, afirmă primarul, fără urmări. Iată ce ne-a povestit, însă, edilul liberal-democrat despre experienţele colegilor lui din alte localităţi:

„E cunoscută situaţia, cine n-o înţelege? Aha, acela e suspect, ia să-l arestăm acolo vreo lună să-i dăm de înţeles să fie cuminte şi să stea locului. Sau, dă să-i ridicăm materialele şi să-i spunem: băiatule, fii atent, că ceva o să-ţi găsim, principalul să fie omul, că probleme se găsesc. Doar guvernarea are toate pârghiile – procuratura, poliţie, anticorupţie – ce îi trebuie? Două minute. Vin mascaţii, te scot din primărie şi spun că ai spălat banii. Du-te şi lămureşte la toţi cetăţenii că nu este adevărat.”

Mulţi din primarii care au trecut prin astfel de întâmplări şi-au schimbat deja partidul, preferându-l pe cel de la guvernare. Nu şi Nicoleta Malai, primăriţa de 28 de ani a unei comune declarate în 2016 localitatea cu cele mai multe investiţii europene - Ghelăuza, Străşeni - reţinută în noiembrie anul trecut de Centrul Naţional Anticorupţie după lansarea, printre alte 12 proiecte, şi a unuia de construcţie a apeductului.

Primăriţa liberală este acum cercetată în trei dosare de corupţie şi se află în arest la domiciliu, motiv din care am reuşit să discutăm doar cu avocatul ei, Ivan Ungureanu:

Ivan Ungureanu
Ivan Ungureanu

„În cauza Malai Nicoleta de toate există, numai justiţie nu”, ne spune avocatul, deopotrivă surprins şi indignat de modul în care organele represive ale statului îi tratează clienta. Vorbeşte despre zile fără apă şi mâncare în izolator, despre probleme grave de sănătate întâmpinate cu privarea de dreptul la asistenţă medicală minimă, despre abateri de procedură la prelungirea termenelor de arest, despre probe ce nu sunt la părerea lui probe şi acuzaţii care i se par nefondate:

„Pe fondul cauzei nu ni se prezintă nici un act. Practic tot ce se face cunoaşte doar procuratura, iar apărarea nu are acces la nici un document. I se impută precum că un agent economic a donat două terenuri de joacă comunei. Agentul respectiv a câştigat o licitaţie de eleborarea proiectaţiei şi lucrărilor la apeduct.”

Ivan Ungureanu susține că problemele cu justiţia ale clientei sale sunt motivate politic:

„Ceea ce ştiu e că a fost chemată la PD şi i s-a solicitat să treacă ea şi să racoleze consilierii. A refuzat categoric şi ea spune că, drept consecinţă, a fost reţinută.”

Acuzaţii la adresa democraţilor că i-ar intimida pe criterii politice pe primarii altor partide, determinându-i să migreze spre ei, au sunat până acum de la diverse tribune, inclusiv de pe cea a Congresului Autorităţilor Locale, care în februarie, de ziua alesului local, le povestea despre aceste presiuni premierului şi altor membri ai guvernului.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice de la Chişinău a numărat, timp de cinci ani, peste 100 de dosare pe numele primarilor sau preşedinţilor de raioane, de regulă reprezentând opoziţia.

Unor primari li s-au înaintat şi acuzaţii absurde: lui Serghei Filipov, primarului de la Taraclia – că a dispus tăierea mai multor pomi din scuarul primăriei.

Primarului de Basarabeasca i s-a imputat că nu ar fi luat măsuri împotriva unui tată care şi-ar fi obligat fiica minoră să se prostitueze.

Răspunsul democraţilor la acuzaţii de presiuni prin jursiţie asupra aleşilor locali e:

„Noi negăm de fiecare dată această situaţie. Fiindcă PD, fiind un partid la guvernare, e firesc să-şi atragă tot felul de acuzaţii. Unii îşi promovează numele, alţii politizează o situaţie care e strict juridică. Eu, ca jurist, mereu spujn: este calea legală care trebuie respectată.”

Lui Vitalie Gamurari, purtător de cuvânt al partidului democrat, cazul primarului Nicoleta Malai pare să-i fie bine cunoscut. Ştie chiar că e juristă de meserie:

„Să-şi demonstreze nevinovăţia pe cale juridică, în faţa instanţei judiciare.”

Pentru migraţia spre partidul puterii a aleşilor locali pe care bunăoară doi diplomaţi, cel al UE şi SUA, o găsesc alarmantă, Vitalie Gamurari are următoarea explicaţie:

„Am să fac o paralelă şi cu alte state: anumiţi primari atunci când sunt dezamăgiţi de activitatea partidului care i-a propulsat examinează care este aportul partidului guvernării şi înţeleg că pot să conlucreze mai bine. Poate îşi schimbă şi viziunea. Este poziţia individuală a fiecăruia.”

Ambasadorii UE şi SUA s-au declarat, în luna martie, îngrijorate de „larg răspânditele” presiuni asupra aleşilor locali ce le diminuează „încrederea greu obţinută în faţa cetăţenilor”. SUA au vorbit despre migraţia politică „fără precedent” din R. Moldova şi în recentul raport privind drepturile omului, dat publicităţii de Departamentul de stat american, un raport în care se admite că motivul acestei migraţii ar putea fi hărţuirea prin justiţie, dar şi prin lipsirea de resurse.

Legătura dintre dosarele pe numele primarilor şi migraţia lor spre partidul guvernării sau aliatele lui nu a fost dovedită decât prin semne indirecte, cum ar fi cel că nimeni nu se mai încumetă să pretindă la o funcţie de primar în vehicolul altui partid decât cele ale puterii. La alegerile din 20 mai, în cinci sate cu locale anticipate, în competiţie s-au lansat aproape exclusiv candidaţi ai PD şi PSRM. În cele din noiembrie, PD a câştigat, fără competiţie din partea opoziţiei, 7 din 10 primării.

Previous Next

XS
SM
MD
LG