Linkuri accesibilitate

„În era internetului cu greu îți dai seama care e o știre falsă sau e mai ușor să crezi tot ce ți se oferă”


Corespondenta Europei Libere Diana Răileanu despre subiectele discutate la conferință dedicată libertății presei în țările din cadrul Parteneriatului Estic de la Kiev


La Kiev, are loc zilele acestea o conferință dedicată libertății presei în țările din cadrul Parteneriatului Estic al Uniunii Europene. Conferința face parte din pregătirile de summit-ul Parteneriatului Estic care va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie la Bruxelles și la care Uniunea Europeană va decide cum și cu câți bani sprijină independența presei în vecinele sale de la răsărit. La conferința de la Kiev se discută mai ales despre propaganda rusă, dar și despre problemele interne din fiecare țară, anume monopolizarea presei, arestarea jurnaliștilor sau accesul limitat la piața de publicitate. Vasile Botnaru a discutat cu Diana Răileanu, colega noastră care participă la conferință.

Europa Liberă: Diana, de ce anume la Kiev se desfășoară conferința? Asta înseamnă că ucrainenii sunt lideri în domeniul despre care discutați voi acolo?

Diana Răileanu
Diana Răileanu

Diana Răileanu: „La Kiev se organizează această conferință din mai multe motive. Primul se consideră că Ucraina este țara din Parteneriatul Estic, care a fost cel mai grav afectată de propaganda venită, în special, din Federația Rusă, nemaivorbind despre conflictul militar din estul țării – unu la mână. Doi – mai ales, după anexarea Crimeii și iarăși conflictul din estul țării, ucrainenii s-au învățat foarte bine să facă față știrilor false venite din Est; ei au închis mai multe site-uri, mai multe rețele sociale, care, din punctul lor de vedere, erau dăunătoare, zic ei, inclusiv suveranității și independenței țării. Știu foarte bine să facă față știrilor false, au tot felul de proiecte de educație media, inclusiv din acest motiv s-a organizat aici, la Kiev, această conferință.”

Europa Liberă: Amputarea unor posturi de radio și televiziune, televiziune în special, sigur că n-a fost salutată de comunitatea europeană, OSCE, în special. Știm asta după ce Parlamentul de la Chișinău a lansat așa o inițiativă, zădărnicită, de fapt, după reacțiile destul de rezervate ale experților europeni. Cum a depășit reticența asta Ucraina?

Diana Răileanu: „Subiectul a fost dezbătut aici și oamenii cumva s-au împărțit în două tabere – cei care spuneau: „Fiți atenți că, dacă astăzi închideți posturi de televiziune, posturi de radio, mâine veți putea fi voi cei cărora vi se va pune căușul în gură”, doar că ucrainenii spun că, de fapt, ei se află într-un război informațional. Aici îi citez pe reprezentanții Ucrainei care spun: „Atunci când în casa ta intră cineva cu un cuțit, tu nu mai poți să te aperi doar cu bunul-simț”. Reprezentanta Guvernului de la Kiev spunea că, până s-a ajuns în momentul în care au fost închise anumite instituții de presă, au fost închise anumite site-uri, deci, procesul a fost destul de lung - cele câteva zeci de instituții, site-uri au fost dezbătute pe larg, numărul lor a fost dezbătut pe larg în societate, organizațiile neguvernamentale au fost implicate în proces, decizia nu s-a luat într-o zi. În ceea ce privește interzicerea, din câte am înțeles, a fost o chestie asupra căreia au convenit atât guvernanții, cât și societatea civilă.

Ei sunt supărați unii pe alții, ei pot să nu comunice pe alte subiecte, să se certe la cuțite, dar atunci când a venit vorba de propagandă, lupta împotriva știrilor false și a propagandei i-a unit atât pe reprezentanții ONG-urilor, cât și pe guvernare.”

Europa Liberă: Dar în ziua de astăzi oare chiar e posibil să oprești propaganda prin interdicții, mai ales că mărul interzis întotdeauna e foarte dulce?

Diana Răileanu: „E adevărat. Și aici vine cealaltă parte a monedei, așa-numita educație media. Deci, una din concluziile acestei conferințe a fost că jurnaliștii nu-și mai pot permite luxul de a livra doar informație, ei trebuie pe partea cealaltă să muncească foarte mult cu oamenii, cu cei cărora le livrează informația. Să-i învețe, într-un fel, dacă pot folosi acest cuvânt „a învăța”, dar să le dea cel puțin oamenilor cuțitul și furculița, cuțitul și lingura, ca să știe cum să consume presă, ce înseamnă o știre încheiată la toți nasturii, ce-i lipsește unei știri bune. Și, da, e adevărat, în era internetului cu greu îți dai seama care e o știre falsă sau e mai ușor să crezi tot ce ți se oferă, dar cumva, dacă ai gândire critică, dacă de fiecare dată când citești o știre, ți se aprinde undeva un beculeț roșu, lucrurile deja cumva se vor schimba în bine.”

Europa Liberă: Cum se vorbea odată la noi, la Europa Liberă, „dacă știm să alegem produse nealterate, ar trebui să știm să alegem și știri nealterate”. Și ultima întrebare, Dacă în conferința la care ai participat se discută și despre jurnalismul modern, care diferă foarte mult de jurnalismul clasic, cel care era autentificat prin textul tipărit pe hârtie. Acum, jurnalismul e undeva în rețea, undeva în aer, unde trăiesc bloggerii pe care, din păcate, nu poți să-i obligi să fie la fel de riguroși.

Diana Răileanu: „Să știți că eu am fost uimită să văd la această conferință că, de fapt, jurnaliștii au ajuns la concluzia că ei trebuie să revină la jurnalismul clasic, că nu mai pot oferi știri foarte scurte, că nu mai pot fi reci cu cei cărora le oferă știri. Deci, la această conferință s-a vorbit despre reportaje, despre oamenii simpli, despre cei pe care jurnaliștii deseori îi lasă așa, într-o parte. Teoretic parcă le vorbești oamenilor, dar nu-ți aduci aminte când ai pus ultima oară piciorul într-un sat sau când de fapt ai mers în satul Pârjolteni din raionul Călărași să ceri expertiza unui cetățean care-și dă votul pentru un politician sau altul.”

Europa Liberă: Deci, asta înseamnă că se satură jurnaliștii de VIP-uri și ratinguri câștigate cu cancanuri?

Diana Răileanu: „Absolut. Jurnaliștii la această conferință au fost îndemnați să revină în teritoriu, să revină la oameni, să le vorbească oamenilor despre oameni. În momentul în care vorbești despre VIP-uri, în momentul în care vorbești despre cancanuri, în momentul în care atragi atenție doar politicienilor, nu faci nimic altceva, decât să le urmezi propria agendă. Atunci când de detașezi de această agendă, te detașezi de acești politicieni, mergi în teritoriu, acolo, de fapt, realitatea este alta.”

Europa Liberă: Și în felul acesta, îi educi și pe politicieni, ca să meargă și ei acolo?

Diana Răileanu: „Absolut.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG