Linkuri accesibilitate

Propaganda rusă și combaterea ei


Europarlamentarul român Siegfried Muresan a propus recent un proiect pentru combaterea propagandei ruse din presă si de pe rețelele sociale, finanţat din bugetul UE cu 3 milioane de euro.

Proiectul lui vine după ce, în luna noiembrie 2016, Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care cerea instituțiilor UE să ia măsuri pentru a lupta împotriva influenței crescânde a propagandei rusești.

Mai recent au fost lansate în Europa câteva inițiative legale pentru a penaliza răspândirea de știri false. Trezirea Occidentului este însă lentă și tardivă. Rusia Azi (Russia Today) și Sputnik au acum birouri în mai toate țările occidentale și cunosc o mare afluență pe Internet, sporită și de apetența pentru teoriile conspiraționiste.

Un observator din afară ar avea însă tot dreptul să fie sceptic vizavi de vaga inițiativă a Parlamentului European de a contracara propaganda Rusiei, mai ales dacă își amintește de faimoasa celulă anti-propagandă putinistă pe care cei 28 de șefi de stat și de guvern ai UE, îngrijorați de ce fac Russia Today și toți trollii Kremlinului, pe față sau pe dos, i-au cerut în ianuarie 2015 șefei diplomației europene Federica Mogherini s-o pună pe picioare.

Birocrația Comisiei Europene de la Bruxelles s-a gândit și s-a tot gândit și iar s-a gândit și a cerut în cele din urmă capitalelor să trimită experți naționali la Bruxelles, pentru că slujbele acestea sunt politice și, pe deasupra, pentru că, în ideea de a angaja oameni din afara instituțiilor, ar trebui găsiți mai întâi cei care să îi selecteze și trieze, nu-i așa? De unde să știi că un om este expert, dacă tu însuți nu ai expertiză?

Problema este însă că li s-a cerut capitalelor doritoare să facă asta să și plătească salariile acelor oameni… Așa că rezultatul este cel bănuit: nu s-a bulucit nimeni. Asta – în vreme ce Kremlinul toarnă anual sute de milioane în propagandă și în troli pe Internet.

Un an mai târziu, Comisia UE a angajat așadar zece (10!) experți în kremlinologie. Aceștia sunt celula presupusă a combate propaganda rusă. Știm cât valorează ei, cunoaștem tristul eșec al kremlinologiei din era sovietică. Kremlinologii aveau ca specialitate descifrarea, de pildă, a semnificației așezării, la tribuna oficială din Piața Roșie din Moscova, în timpul marilor defilări militare, a cutărui sau cutărui oficial sau general. O presupusă specialistă precum academiciana franceză Hélène Carrère d’Encausse a rămas chiar vestită pentru teoria ei care prezicea sfârșitul și destrămarea URSS-ului, teorie atrăgătoare, însă falsă și absurdă, pentru că URSS-ul avea să se destrame din cu totul alte motive decât cele anunțate de ea.

Hélène Carrère d’Encausse prezicea că sfârșitul URSS-ului avea să vină de la foarte marele și crescândul număr de musulmani din Asia Centrală și Caucaz, cu demografia galopantă. Va veni o vreme, spunea ea, când masa recruților din armata sovietică avea să fie compusă in special din musulmani. Atunci, aceștia se vor revolta militar. Reformele lui Gorbaciov au infirmat însă cu totul prezicerile distinsei autoare din Franța.

Adică de ce Sofia sau Varșovia să plătească salariile unor specialiști în rusologie pe care să-i trimită la Bruxelles să consilieze înalți funcționari și să decripteze propaganda rusă?

(Ca să nu mai vorbim că nu s-a gândit nimeni la situația absurdă în care expertul bulgar, să spunem, ar fi venit cu un salariu de câteva mii de leva, iar cel olandez cu multe mii de euro… Ei presupuși fiind a lucra împreună.)

Propaganda rusă, în schimb, funcționează folosind mulți jurnaliști străini, în special anglofoni și francofoni, așa cum face și Al-Jazeera.

Un clip postat recent pe un lanț de platforme internet printre care și YouTube și care a fost văzut de milioane de ori arată o jurnalistă canadiană într-o sală de presă din clădirea ONU de la New York, care lichidează în câteva minute ceea ce se spune că ar fi minciunile presei occidentale despre Siria și intervenția Rusiei acolo.

Pe jurnalista canadiană o cheamă Eva Bartlett, iar prestația ei este doar un exemplu al abilității propagandei Moscovei. Interviul cu ea are loc într-adevăr într-o sală a cartierului general al ONU din New York, cum o arată logo-ul de pe perete, dar nu este deloc un eveniment organizat de ONU, cum se lasă de înțeles în titlu: „ONU – o jurnalistă demontează minciunile Occidentului”. Interviul a avut loc într-o sală cerută de ambasadorul Siriei pentru o conferință de presă, iar jurnalista canadiană respectivă, care este prezentată ca fiind independentă, freelance, lucrează în realitate pentru Russia Today.

De ce să ne mirăm de absența „kremlinologilor” de la Bruxelles, când eu însumi cunosc doar vreo doi oameni prin serviciile lui Mogherini de la UE care fac distincția între Islam sunnit și șiit… Atunci cum să știe despre Moscova, sau despre orice altceva afară de calendarul sărbătorilor belgiene?

Sa ne amintim însă, hohotind, că fosta șefă a diplomației UE Catherine Ashton era atât de incultă și nepotrivită pentru funcția ei, încât l-a plătit pe nimeni altul decât pe teologul musulman Tariq Ramadan să vină la Bruxelles să-i explice ei cum este cu Islamul. Pentru asta se găseau bani.

***

Combaterea propagandei rusești pe piata moldoveană a preocupat constant, guvernările care s-au perindat din 2009 încoace. Numai ca intentiile s-au impotmolit prin sertare. Două proiecte de amendamente la Codul Audiovizualului, unul promovat de deputații liberali, celălalt – de democrați, au fost abandonate relativ recente după multiple amânări, fiind criticate dur de experții de media autohtoni, precum și analisti internaționali. Unul viza interzicerea retransmisiei canalelor rusești în totalitate, altul – sistarea parțială a retransmisiei fiind vizate doar emisiunile de știri și informative produse în Rusia. Ambele au fost criticate de experți pe motiv că ar limita libertatea de expresie. A existat în mediul experților și suspiciunea că intenționat s-ar fi propus măsuri radicale pentru ca acestea să nu treacă și că de fapt nu ar fi existat voință pentru protejarea spațiului mediatic autohton.

Deși a renunțat la amendamentele anti-propagandă, cea mai influentă formațiune a guvernării - PD - a reușit totuși să adopte obligativitatea unor cote majorate de producție autohtonă. Experții media pun însă la îndoială că această măsură, care de altfel, spun ei, ar pune în dificultate televiziunile independente, va diminua multiplicarea propagandei rusești.

Am întrebat-o pe directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, prin ce măsuri ar putea totuși fi contrabalansată propaganda rusească?

Nadine Gogu: „În noul cod al audiovizualului la care se va lucra acum ar putea fi incluse prevederi prin care CCA-ului să fie atribuite mai multe împuterniciri, mai multe responsabilități ca să poată să intervină. CCA ar putea să urmărească care este politica editorială, de fapt și acum ar trebui să o facă, dar nu prea o face, și atunci când constată că într-adevăr că tendința persistă să intervină gradual prin sancțiuni. CCA invocă tot timpul lipsa de resurse umane, lipsa de finanţe, invocă diverse motive numai ca să nu monitorizeze. Ar trebui atunci să li se acorde împuterniciri, ajutor şi grupul de monitorizare să stea cu ochii pe aceste posturi şi dacă sunt încălcate prevederile legale să penalizeze.”

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a monitorizat de câteva ori canalele care retransmit produse din Federația Rusă şi a aplicat sancţiuni, doar că aceasta au fost mai curând ocazionale, fără a avea însă o continuitate. Doar în cazul unui singur post Rossia 24 CCA a mers până în pânzele albe sistând temporar transmisia acestuia în Moldova.

Nadine Gogu spune că o altă măsură la fel de necesară ar fi educarea consumatorului de informaţii:

„Este important să-i ajutăm pe oameni să înţeleagă cum se produce manipularea, să gândească critic şi în cazul în care ulterior vor fi expuţi mesajelor propagandistice cel puţin să se poată proteja, să ştie că asta este propagandă.”

Deocamdată însă, observă Nadine Gogu, sarcina de a educa consumatorii media este preluată doar de organizațiile de media şi mai puțin sau aproape deloc de instituțiile statului. Între timp, sondajele de opinie sugerează că cele mai urmărite televiziuni sunt tocmai cele care retransmit programe din Federaţia Rusă şi sunt porta voce a politicii persuasive a Kremlinului.

Previous Next

XS
SM
MD
LG