Linkuri accesibilitate

Igor Boțan: „Exponenții clasei politice din R.Moldova au avut sau mai au legături cu lumea criminală”


Ce impact politic pot avea acuzațiile interlopului Vitalie Proca împotriva lui Vlad Plahotniuc, că acesta și nu Ranato Usatîi i-ar fi comandat, în 2012, asasinarea fostului bancher rus Gherman Gorbunţov?

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:10 0:00
Link direct

Europa Liberă: Dacă ați fi procuror, v-aș întreba ce valoare procesuală are declarația killerului Proca, făcută în fața camerei de luat vederi de la Jurnal TV, cum sunteți politolog, vreau să vă întreb: Ce valoare mediatică are această „destăinuire” și dacă nu cumva s-a urmărit mai curând componenta asta, a doua, mediatică, și nu procesuală?

Igor Boțan: „Pentru procurori, valoarea procesuală a „destăinuirilor” dlui Proca este cumva echivalentă valorii procesuale de pe urma „destăinuirii” dlui Ilan Shor. Aici lucrurile mi se par echivalente.”

Europa Liberă: Da, dar, fiți de acord, Ilan Shor a urmat o procedură: S-a dus la CNA, s-a așezat în fața unei coli de hârtie…

Igor Boțan: „Dar valoarea procesuală a „destăinuirilor” lui Proca este importantă pentru organele de anchetă din Marea Britanie.”

Igor Boțan
Igor Boțan

Europa Liberă: Adică, din punct de vedere factologic?

Igor Boțan: „Din punct de vedere factologic, dar omul care spune că a apăsat pe trăgaci dezvăluie și cine crede Domnia sa că ar fi fost comanditarul și asta-i o chestie foarte importantă, care, probabil, va fi încadrată în această cauză.”

Europa Liberă: Vă întrebam despre efectul mediatic. Acum, dl Plahotniuc este forțat să se justifice, inclusiv pentru niște afirmații deocheate pentru publicul larg. Dânsul este obligat, credeți, să iasă la rampă?

Igor Boțan: „Dl Plahotniuc are ambiția să fie cel mai important politician din Republica Moldova și atunci când se aruncă astfel de acuzații, vrea, nu vrea, trebuie cumva să se apere și să se spele cumva de aceste acuzații. Și aici e cel mai important lucru cum percep cetățenii Republicii Moldova, cei care peste un an de zile vor veni la urnele de vot, toată această istorie. Eu cred că miezul problemei e aici. Și aici cetățenii au înțeles un lucru, cred că au înțeles toți, și acest lucru aici nu poate fi contestat. Exponenții clasei politice din Republica Moldova au avut sau mai au legături cu lumea criminală. Acești exponenți ai clasei politice au și mențin astfel de legături din cauză că au interese de business, economice ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Dar ei nu sunt originali, dle Boțan. Peste tot se consideră că politicienii, oamenii bogați nu trebuie întrebați de unde au luat primul milion.

Igor Boțan: „Este adevărat, numai că în țara noastră cetățenii au fost furați de un miliard. Noi știm că acest miliard nu se caută, deocamdată. Se va căuta, probabil, dar cetățenii știu că furtul acestui miliard este pus pe umerii lor. Și acești cetățeni ai Republicii Moldova acum sunt îndemnați să susțină un vector de integrare europeană, care este promovat de către dl Vlad Plahotniuc, despre care se vorbesc astfel de lucruri extrem de neplăcute. Deci, noi am intrat într-un război mediatic și noi nu știm care este adevărul, dar noi știm care este osatura și care este nervura acestei situații pe care o avem actualmente în Republica Moldova. Noi știm că dl Plahotniuc și cu dl Renato Usatîi sunt doi protagoniști, doi politicieni care au intrat în această competiție; noi știm cine a săvârșit crima de la Londra. Acum noi suntem puși în situația să ghicim cine a fost intermediarul, cine are dreptate – cel care a pus degetul pe trăgaci sau cel care a intermediat întreaga crimă?”

Europa Liberă: Dl Boțan, întrebarea mea este dacă nu cumva asta se urmărește – să se dea o perdea de fum, o ceață densă peste toate faptele astea, să fie amestecate semi-adevăruri cu versiuni fanteziste, astfel încât toți să fie o apă și un pământ?

Igor Boțan: „Asta deja s-a întâmplat, de asta nu putem scăpa. Și beneficiarul acestei situații este Partidul Socialiștilor și am văzut cum a reacționat dl Dodon. Calm a spus: „Domnilor, trebuie să scăpăm și de unii, și de alții, și acest lucru îl putem face la alegeri”. Deci, noi, din punct de vedere politic, deja avem un beneficiar…”

Europa Liberă: Susținătorii dlui Plahotniuc au și lansat prima versiune, cumva încă nu este una elaborată, dar la prima strigare s-a dat pe planuri urzite de la Kremlin, că, vezi, Doamne, asta-i o continuare a războiului inițiat de propagandiștii Kremlinului.

Igor Boțan: „Dl Plahotniuc a îmbrăcat straiele promotorului principal al integrării europene și atunci ei strigă ca din gură de șarpe că, uitați-vă, Kremlinul face presiuni asupra celui mai iubit dintre moldoveni care le croiește o cale spre integrarea europeană. Avem niște exponenți ai clasei politice, care au interese economice, interese de business, care au implicat instituțiile de stat prin politizarea lor pentru a beneficia, și în momentul în care au ajuns într-o situație de criză au început să-și achite conturile. Să ne amintim cum a ajuns dl Gherman Gorbunțov bancher în Republica Moldova, cine era la guvernare, cum a obținut cetățenia Republicii Moldova, cum a organizat primul laundromat pe care ulterior l-au luat băncile din „grupul Shor”. Acestea sunt fapte, pe aceste fapte există dosare penale. Că ulterior cineva a acționat cu mai multă dexteritate, iar cineva a devenit țap ispășitor, asta e o altă istorie, dar noi știm că această istorie are și ramificații interesante, cum este cazul lui Dorin Chirtoacă. Deci, cei care trebuiau să ne aducă integrarea europeană, dl Vlad Filat acum este țap ispășitor pe dimensiunea furtului miliardului; Dorin Chirtoacă este țap ispășitor pe o dimensiune administrativă, iar dl Mihai Ghimpu este cel care ne spune cine controlează toate instituțiile de stat și de drept în Republica Moldova. Ne poate spune Procuratura orice, ne poate spune Centrul Anticorupție orice, dar noi știm că instituțiile de stat și de drept din Republica Moldova au fost partajate pe criterii politice și au existat beneficiari. Deci, toate aceste lucruri, dacă le luăm și le punem împreună, înțelegem că există într-adevăr o luptă dată pentru reglarea conturilor, dar miza este păstrarea cuiva sau accederea cuiva care a fost alungat de la pârghiile puterii pentru a reveni sau a le păstra, în cazul dlui Plahotniuc. Deci, noi, cetățenii Republicii Moldova, suntem în această mocirlă; noi putem doar ghici cine are dreptate, cine nu are dreptate; noi putem doar avea simpatii față de unii sau față de alții, dar adevărul, până la urmă, trebuie să-l stabilească instituțiile de drept, și nu instituțiile de drept din Republica Moldova, ci din România și Marea Britanie. Cât poate dura această procedură, noi nu putem ști, de aceea vom intra și deja am intrat în campania pentru alegeri parlamentare, iată, în această ceață foarte, foarte densă, în care noi, cetățenii acestei țări, trebuie cumva să ne orientăm.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG