Linkuri accesibilitate

Guvernul Averescu și preliminariile păcii, ianuarie-februarie 1918 (II)


Gara Răcăciuni (vedere aeriană) în timpul Primului Război Mondial, unde a avut loc întâlnirea dintre regele Ferdinand I și contele Ottokar Czernin

Prima ședință a noului Consiliu de Miniștri, prezidată de regele Ferdinand I, a avut loc în după amiaza zilei de 29 ianuarie 1918. Averescu înțelesese că misiunea cabinetului său era începerea negocierilor pentru încheierea păcii. În vreme ce Ion I.C. Brătianu credea în victoria finală a Aliaților, motiv pentru care se și pronunța pentru acceptarea unei păci dure, care le-ar fi arătat franco-englezilor că aceasta a fost impusă, ceea ce s-ar fi putut transforma într-un avantaj de negociere la încheierea păcii generale, Alexandru Averescu era convins că războiul avea să se încheie cu o pace „albă”, cu o „remiză” între cele două blocuri politico-militare. Pornind de la această percepție, generalul credea că ar fi putut obține de la Centrali o îmbunătățire a condițiilor de pace.

Regele Ferdinand I
Regele Ferdinand I

Centralii făceau presiuni asupra românilor pentru a încheia pacea, invocând schimbările de pe frontul oriental, mișcările trupelor ruse și române din lunile precedente ș.a.m.d. La 30 ianuarie/12 februarie 1918, Averescu a trimis la București o delegație formată din Al. Papiniu, diplomat, maiorul Ion Mitilineu, și colonelul Carol Ressel, șef de cabinet al generalului Averescu. Papiniu trebuia să le transmită Centralilor viziunea guvernului de la Iași în chestiunea păcii și să obțină prelungirea armistițiului cu circa trei săptămâni în vederea completării guvernului. Mitilineu avea ca sarcină stabilirea contactului cu oamenii politici (conservatori) din București, scopul fiind aflarea părerii acestora în privința păcii separate, dar și înțelegerea a ceea ce voiau Centralii. Ressel avea de la generalul Averescu mandatul de a-i stabili o întâlnire cu feldmareșalul Mackensen. Generalul român credea că relațiile personale și renumele său aveau să atragă condiții bune de pace pentru România.

Cei trei delegați s-au întors de la București în ziua de 2/15 februarie 1918. Mackensen fusese de acord cu o scurtă prelungire a armistițiului, până la 9/22februarie 1918, când urma să aibă loc o întâlnire a delegațiilor celor două părți; de asemenea, acceptase o întrevedere cu premierul român. În ceea ce privește misiunea lui Mitilineu, acesta avusese întâlniri cu unii politicieni conservatori din București: Lupu Kostaki, Dimitrie Nenițescu, Grigore Antipa, Alexandru Beldiman, Alexandru Tzigara-Samurcaș, Costică și Virgil Arion. Aceștia se manifestaseră pe față împotriva regelui. În opinia lor, Ferdinand I trebuia îndepărtat. P.P. Carp redactase chiar un memoriu contra dinastiei de Hohenzollerin-Sigmarigen, semnat de mulți conservatori rămași în teritoriul ocupat. De altfel, Carp transmisese la Iași, prin intermediari, că îl considera responsabil pe rege pentru catastrofa în care era țara. Dintre politicienii conservatori de la București, Alexandru Marghiloman părea conciliant. Și acesta credea într-o victorie germană, dar în același timp era în favoarea dinastiei, pe care voia să o salveze. Marghiloman aflase că România urma să aibă parte de condiții grele de pace: cedări teritoriale și prevederi economice constrângătoare.

Generalul Averescu avea să treacă el însuși linia frontului, la 5/18 februarie 1918, pe la Mărășești, într-o zonă puternic afectată de luptele din vară. În aceeași zi el era întâmpinat de Mackensen la Buftea, lângă București, în palatul prințului Barbu Știrbey. Premierul român a precizat de la început că chestiunea dinastiei de pe tronul României ieșea din sfera discuțiilor în vederea păcii. Mackensen i-a spus că împăratul german era decis să schimbe dinastia de pe tronul României. El știa că și politicienii conservatori din București voiau îndepărtarea dinastiei, considerând-o „o pacoste”. În privința Armatei Române, feldmareșalul a spus că aceasta trebuia demobilizată parțial, că va fi respectată, că va putea fi utilizată în Basarabia, contra bolșevicilor. Rămânea deschisă chiar o posibilă cooperare între români și germani în Rusia. De fapt, germanii urmăreau transferarea cât mai multor trupe de pe frontul oriental, inclusiv de pe segmentul românesc al acestuia, pentru a dispune de ele în proiectata ofensivă de pe frontul occidental, care ar fi urmat să aducă Reichului victoria mult sperată. Acest „detaliu” nu a apărut în discuțiile dintre cei doi militari, dar era evident încă de la sfârșitul anului precedent. Cât privește teritoriul, România avea să suporte unele pierderi. Dobrogea avea să fie cedată, dar cu păstrarea pentru români a accesului la Marea Neagră. Și Austro-Ungaria voia o „rectificare” de frontieră. Economia avea să fie controlată de germani. Militar de modă veche, Mackensen a fost politicos, amabil cu Averescu, dar și-a luat o măsură de prevedere, transmițându-i că întâlnirea lor avea un caracter privat. Primul ministru român a solicitat o întrevedere cu Richard von Kühlmann și cu contele Ottokar Czernin, miniștrii de Externe ai Germaniei, respectiv Austro-Ungariei.

Contele Ottokar Czernin
Contele Ottokar Czernin

Tot în ziua de 5/18 februarie 1918, Averescu a avut o discuție oficială cu generalul Emil von Hell, șeful de stat major al lui Mackensen. Hell a solicitat acceptarea de către România a condițiilor preliminare pentru a putea demara tratativele de pace. Lui Averescu i s-au părut inacceptabile cererile germane, în special chestiunea dinastiei.

După cinci zile, Averescu trecea iarăși linia frontului, îndreptându-se spre Buftea, de această dată însoțit de Constantin Argetoianu, ministru al Justiției în guvernul de la Iași. Rolul acestuia din urmă era să poarte efectiv tratativele cu Centralii. La 11/24 februarie 1918, șeful guvernului român s-a întâlnit mai întâi, protocolar, cu Mackensen, apoi cu miniștrii de Externe german, Kühlman, și austro-ungar, Czernin. Diplomații Centralilor au fost foarte direcți și i-au năruit iluziile lui Averescu. În vreme ce austro-ungarii voiau să se asigure că nu vor mai avea o Românie revizionistă, agresivă în coastă, germanii urmăreau mai degrabă să facă din statul român un client, nu să-l distrugă. Au fost atinse patru mari chestiuni preliminare ale păcii: dinastia, considerată o chestiune internă a României; armata, care nu avea să fie umilită, dar circa jumătate urma să fie demobilizată imediat; economia țării avea să fie „valorificată” și canalizată spre Germania și Austro-Ungaria (interdependența economică era oricum evidentă de câteva decenii); teritoriul – România urma să cedeze Dobrogea integral, precum și o zonă de-a lungul graniței cu Austro-Ungaria, care să-i permită acesteia controlul trecătorilor, ca element de siguranță că nu avea să mai fie atacată fără veste de vecinul din sud-est. Diplomații Centrali i-au spus lui Averescu că dată fiind preluarea de către România a Basarabiei, în ianuarie 1918, Dobrogea putea fi dată Bulgariei „ca un act de dreptate”, considerându-se că țara de la sud de Dunăre fusese „spoliată” în 1879 și 1913. Averescu a insistat mai ales asupra chestiunilor teritoriale, unde vedea o anexiune din partea Centralilor, cu atât mai mult cu cât el credea că pacea avea să fie fără pierderi de teritoriu. Însă pentru Centrali acestea erau solicitări peste care nu se putea trece. În fața acestei situații, Averescu a transmis că nu avea mandat pentru a discuta o situație diferită de cea pe care și-o imaginase el, cu atât mai mult pentru cedări teritoriale. La sfârșitul întâlnirii, Czernin i-a transmis lui Averescu că avea însărcinarea din partea împăratului Austro-Ungariei să transmită un mesaj personal regelului României, de aceea voia o întâlnire cu acesta.

Richard von Kühlmann
Richard von Kühlmann

După revenirea la Iași, Averescu le-a spus atât politicienilor care formaseră guvernul anterior (în special lui Ion I.C. Brătianu și Take Ionescu), cât și reprezentanților puterilor Aliate care era situația. În același timp, el a susținut că pacea era calea de urmat. Aliații își urmăreau interesele, care nu mai coincideau cu cele imediate ale României, cel puțin așa cum le vedeau Averescu și cabinetul său, dar și Brătianu și liberalii.

Întrevederea dintre regele Ferdinand I și contele Czernin a avut loc la 14/27 februarie 1918, în gara Răcăciuni, Bacău, în trenul regal. Întâlnirea a fost scurtă, 20 de minute după unele relatări, 40 de minute după altele. Czernin – fost reprezentant al Austro-Ungariei la București în anii 1913-1916, așadar și el bun cunoscător al politicii românești – a fost și de această dată cât se poate de franc, intransigent (diferiți memorialiști români nu și-au ascuns antipatia față de austriac, de parcă acesta ar fi trebuit să apere interesele României, nu ale țării sale). Ministrul a insistat asupra cedărilor teritoriale: Dobrogea și „rectificările” de graniță cu Austro-Ungaria. De asemenea, era vorba despre petrolul, cerealele și transporturile feroviare românești. Dacă accepta, România putea spera la o pace „onorabilă”, în caz contrar trebuia să se aștepte la ceea ce era mai rău. La obiecțiile regelui că era vorba despre condiții de pace aspre, Czernin a spus că dacă românii s-ar fi aflat la Budapesta ar fi pus condiții mai grele. Diplomatul austro-ungar a transmis că Viena era dispusă să susțină România în chestiunea Basarabiei. În plus, i-a sugerat regelui că aducerea în fruntea guvernului de la Iași a lui Alexandru Marghiloman era de dorit, cunoscute fiind convingerile filogermane ale acestuia. Ar fi fost o mișcare agreată și de germani, cu care – deși în alianță – austro-ungarii erau totuși în competiție în anumite privințe.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG