Linkuri accesibilitate

1918-2018: o istorie necunoscută a CENTENARULUI

marți 16 octombrie 2018

Calendar
2018
ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4
Daniel Ciugureanu (Foto: Vol. I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

La începutul lunii august 1918, problema Basarabiei revine în dezbaterile Parlamentului român, deputatul Mihail Văgăunescu interogând audiență, dar cu referire explicită la deputații basarabeni, dacă se știe de vizita marilor proprietari basarabeni la Alexandru Marghiloman și ce rost are această vizită. Văgăunescu întreba miniștrii basarabeni dacă aveau știință că proprietarii veniți de peste Prut au prezentat prim-ministrului un memoriu, dar în același timp se interesa dacă aceștia știu că „în urma unirii cu România funcționarii administrativi care se trimit din România în Basarabia nu-și îndeplinesc datoria cum trebuie”.

Răspunzând acestor interpelări, la 13 august 1918, Daniel Ciugureanu, fost Prim Director al Republicii Democratice Moldovenești, delegat din partea Basarabiei în guvernul Marghiloman și deputat în Parlamentul român din Colegiul I Iași, va prezenta un amplu raport asupra situației din Basarabia, în special asupra chestiunii agrare, care rămâne în mare parte necunoscut istoriei.

Piața Unirii din Iași, anii 1916-1918 (Foto: Vol. I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Piața Unirii din Iași, anii 1916-1918 (Foto: Vol. I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

Ciugureanu recunoștea că avea știință de faptul că o delegație a proprietarilor mari din Basarabia a venit la Iași și că „a fost primită cordial de unii proprietari de aici, fapt care a îngrijorat pe conducătorii mișcării democratice și pe țăranii din Basarabia, care așteaptă cât de curând rezolvarea chestiunii agrare de către o comisie a Sfatului Țării, conform declarațiunii Unirii”. Prin urmare, pentru că reforma agrară era privită ca opera politică și economică cea mai importantă pentru viața Basarabiei și a întreg neamului românesc, ministrul și deputatul basarabean dorea o clarificare „pentru a nu rămânea nicio îndoială de neînțelegere între pătura conducătoare a trebilor și vieții din Basarabia și guvernul central”.

Țăran basarabean (Foto: Vol. I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Țăran basarabean (Foto: Vol. I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

Potrivit lui Ciugureanu, chestiunea agrară era strâns legată cu mișcarea națională și cunoscând elementele „care au adus Basarabia la sânul României, veți putea singuri judeca care trebuie să fie soluțiunea chestiunii agrare spre folosul Basarabiei și al neamului moldovenesc de acolo”. În continuare, discursul este structurat în câteva puncte, pe care le vom relata conform stenogramei Parlamentului:

  1. Intelectualii basarabeni ieșiți din țărănime și țărănimea

„Basarabia era o gubernie ca multe altele din vastul Imperiu Rusesc. Boierii, orășenii, intelectualii erau în mare parte rusificați. Țărănimea, deși vorbea în limba moldovenească, pe care a păstrat-o neatinsă în acești 106 ani de subjugare politică, era însă înstrăinată sufletește prin acțiunea popilor și cinovnicilor ruși sau rusificați. E o mare greșeală ce se face a crede că țărănimea avea o conștiință națională; dacă țărănimea, care a păstrat limba strămoșească, ne-a dat totuși concursul prin numeroase elemente ieșite din sânul ei, pe urma revoluției, pentru a aduce Basarabia la patria-mumă, aceasta se explică prin mișcarea ce a deșteptat-o un mănunchi de luptători intelectuali moldoveni. Un singur focar de cultură a fost în Basarabia, acela din jurul gazetei „Cuvânt Moldovenesc”, din care făceau parte mai toți luptătorii de acum ai Basarabiei, între care și dl Pelivan, care poate azi se va bucura de sufragiul cetățenilor vechii capitale a Moldovei pentru a veni și aici, în mijlocul nostru la lucru (în acea zi, la 13 august, în urma alegerilor parțiale de la Iași, Ion Pelivan va fi ales deputat în Parlamentul României – n.a.).

2. Niciun ajutor de la boieri

Greutățile erau nețărmurite, eram puțini noi ce trebuiam să lucrăm sub grozavul regim țarist; nu aveam nici bani, nici cărți, nici jurnale române și niciun ajutor material sau moral de undeva. Noi n-am găsit niciun sprijin nici la intelectualii de peste Nistru și nici la boierii noștri care azi vin aici la Iași și fac pe bunii patrioți și bunii români. Dacă noi n-avem nicio dragoste și niciun respect pentru boierimea noastră din Basarabia, aceasta se datorește operei urâte de subjugare a moldovenilor ce au făcut ei sub regimul rusesc

Vasile Stroescu (Foto: Vol. I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Vasile Stroescu (Foto: Vol. I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

O excepție care confirmă regula a fost și la noi; un singur boier am avut noi în Basarabia, care a simțit interesele neamului și nevoile țăranului, un boier vechi, fost și rămas moldovean, al cărui nume sfânt vă e cunoscut, desigur, ca întregului neam românesc – este Vasile Stroescu! Vasile Stroescu a înțeles și a lucrat spre sprijinul cauzei naționale nu numai cu cuvântul și încurajarea morală, dar și materială, atât de necesară oricând și cunoscută D-voastră.

3. Reprezentanții oligarhiei basarabene erau mai ruși decât rușii de la Moscova

Pe când unul singur, dl Vasile Stroescu a lucrat de zeci de ani și a ajutat-o, așa mare operă națională, să vă spun ce au făcut acești boieri care vin să se prezinte în fața D-voastră ca buni români. Când stăpânirea rusă voia să ne acorde câte ceva pentru neam și pentru popor, reprezentanții de atunci, boieri, preoți și înalți funcționari se opuneau; așa când toate națiile Rusiei au primit școală primară în limba maternă, noi am fost, mulțumită conducătorilor noștri de atunci, lipsiți de acest drept natural, considerând, așa cum a spus rusificatorul Ghepețki în numele tuturor reprezentanților boieri ai Basarabiei că „cei ce pot dori școală națională sunt aceia ce vor să rupă din statul rus”. Reprezentanții basarabeni s-au arătat mai ruși ca cei de la Moscova.

4. Slugărnicie veche

Slugărnicia și inconștiența aceasta nu datează de acum sau de la 1878 sau 1871, când Basarabia a fost schimbată din oblastie în simplă gubernie. Iată declarația făcută Țarului de boierii basarabeni – și pe atunci printre ei erau mai mulți moldoveni ca acum – la 1854, în timpul Războiului Crimeii, în care spuneau că „nu sunt jertfe pe care nobilimea basarabeană, așezată la granița dușmanilor (subliniat Ciugureanu – n.a.), nu le-ar aduce întru apărarea Credinței, Țarului și a Rusiei”. Boierii chiar moldoveni din Basarabia de la 1854 se arătau nu numai că se leapădă de neamul moldovenesc de care n-aveau iubire, dar socoteau statul din care a fost răpită Basarabia ca un stat dușman.

5. Revoluția rusă îngăduie desfășurarea mișcării intelectualilor moldoveni

Mântuirea a venit chiar mai degrabă cum ne-am așteptat noi. În martie anul trecut a izbucnit revoluția rusească, care ne-a dat putință de a desfășura o propagandă națională mai largă. Au urmat numeroase congrese, la care a fost pregătită organizarea autonomă a Basarabiei și din care au ieșit acele elemente care au compus în curând Sfatul Țării. Când s-a deschis Sfatul Țării, ne-am găsit în fața a o mulțime de dușmani. Marii proprietari, care nu ne-au ajutat niciodată în trecut, nici atunci nu au venit să ajute. Alături de ei s-au ridicat mai târziu contra Sfatului Țării mulți streini: ruși, ovreii, bulgarii, ș.a. Mai târziu, au venit de pe front bolșevicii, care sub ațâțarea streinilor au căutat prin baionetă și foc să gonească ordinea și Sfatul Țării. Și când am văzut noi că străduințele noastre sunt amenințate de bolșevici și streini, atunci ne-am îndreptat către țara-mumă ...și am continuat opera noastră creatoare, care a fost încoronată în ziua de 27 martie prin unirea definitivă a Basarabiei la România.

7. Marii proprietari și Unirea

Pantelimon Sinadino, conducătorul marilor proprietari din Basarabia (Foto: Vol. I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Pantelimon Sinadino, conducătorul marilor proprietari din Basarabia (Foto: Vol. I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

La lucrarea noastră nu au luat parte marii proprietari; dar imediat ce armata română chemată de noi a intrat în țară și a făcut liniște, proprietarii au început a bate drumul Iașului, a căuta un sprijin pentru interesele lor. Acum au venit iar domnii proprietari la Iași, dar nu știu dacă au prezentat sau nu un memoriu guvernului (la această remarcă a intervenit Marghiloman care a declarat că proprietarii din Basarabia nu i-au prezentat niciun memoriu – n.a.).

Noi credem că guvernul român nu va trece peste Declarația de Unire de la 27 martie pentru a satisface cererile câtorva proprietari în paguba masei poporului... Declarațiile dnului Marghiloman nu lasă nicio îndoială în ce privește viitoarea reformă agrară în Basarabia. În tot cazul, noi, miniștri basarabeni, vom căuta să stăm aici ca o strajă pentru respectarea condițiunilor, care au fost primite la 27 martie.

8. Anexiune sau Unire?

Acum vă mai spun un lucru: de multe ori au auzit spunându-se de unii, de ce, când ați făcut Unirea ați pus condițiuni? Ca buni români, puteați înfăptui Unirea fără nicio condițiune; ce vă trebuie condițiuni? Am pus condițiuni, fiindcă ne-am gândit că, sprijinindu-ne pe poporul nostru moldovenesc din Basarabia, ajungem la un scop național și că trebuie să răsplătim poporului; și am înțeles că răsplata să fie în condițiunile ce s-au pus pentru rezolvarea chestiunii agrare. Pentru noi era satisfacțiunea dublă, că am făcut și o faptă națională și, pe de altă parte, că am garantat poporului un viitor mai frumos.

9. Uneltirile din Basarabia

Acum să trec la o altă parte a întrebării dnului Văgăunescu. Domnilor, vă voi spune că lucrurile nu merg tocmai bine în Basarabia. La Chișinău cineva mi-a dat o proclamațiune în care Inculeț și cu mine suntem amenințați cu moartea, fiindcă am vândut Basarabia. La Odessa este un birou de emigranți, care răspândesc astfel de proclamațiuni, care speră ca Rusia să fie restabilită vreodată. La întrebarea dnului Patrașcanu, care este cauza agitațiilor, am să răspund că Basarabia era o țară rusificată și să nu greșiți să credeți că Basarabia avea o înfățișare națională. Chiar și domnii care vin aici și se împrietenesc cu D-voastră, vin pentru că moșiile lor sunt amenințate și pentru a le salva sunt gata să-și schimbe suveranul când voiți. Chiar oamenii aceștia, care pot schimba supușenia lor după placul suveranului, fie rus, fie român, fie chinez, cu toate acestea sunt foarte nemulțumiți. Ați citit prin ziare că profesorii nu vor să depună jurământul. Domnii profesori cred că pot rămânea în serviciul statului fără să depună jurământ și dacă nu li se admite, ei pleacă. Au plecat funcționarii de la Poștă, au plecat funcționarii de la Căile Ferate, vor pleca mulți.

10. Adevăruri fără jignire

Nu am voit să jignesc pe nimeni și cred că nici nu am jignit pe nimeni. Nu am vrut să jignesc pe boierii moldoveni, am spus numai adevărul. Dar boierimea de acolo și-a pierdut individualitatea etnică. Prin urmare, vom recunoaște că țărănimea basarabeană a avut un instinct superior de rasă, instinct pe care nu-l recunoaștem la boierimea basarabeană.”

Față în față: reprezentanții României și ai Puterilor Centrale la semnarea tratatului de pace (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Chestiuni politice

Tratatul de pace reglementa și chestiunea cultelor religioase. Se prevedea recunoașterea cultelor romano-catolic, greco-catolic, protestant, musulman și mozaic, toate având aceeași libertate și protecție legală și administrativă precum cultul ortdox. Acestea puteau întemeia parohii sau comunități cultice, instituții de învățământ care aveau statut de școli particulare, neputând fi împiedicate în calea funcționării lor. Se avea în vedere ca elevii să fie obligați să participe la învățământul religios în școlile publice și particulare numai dacă predarea era făcută de profesori din confesiunea lor. Se prevedea ca deosebirea de religie și/sau confesiune să nu afecteze drepturile civile și religioase, cum se întâmplase până atunci în Regatul României, în special cu evreii.

Locuitorii României care nu aveau cetățenie, inclusiv evreii, priviți până atunci ca străini, aveau să fie împământeniți. O lege urma să fie emisă până la ratificarea tratatului de pace, în care avea să se prevadă ca toți locuitorii lipsiți de cetățenie, dar care luaseră parte la război, fie în serviciul militar activ, fie în cel auxiliar, precum și cei născuți și stabiliți în România, cu părinți născuți aici, să fie socotiți cetățeni români „deplin îndreptățiți” și înscriși la tribunale. Cetățenia română era dobândită și de soțiile legitime ale celor incluși în categoriile de mai sus și de copiii minori ai acestor persoane.

„Tratatul de Pace cu România a fost semnat”, articol în Gazeta Bucureștilor, 7 mai 1918 Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
„Tratatul de Pace cu România a fost semnat”, articol în Gazeta Bucureștilor, 7 mai 1918 Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Semnatarii conveneau să acorde amnistie civililor din cealaltă parte, care în timpul conflagrației fuseseră internați ori li se fixase domiciliu obligatoriu, celor care încălcaseră legile excepționale vizându-i pe cetățenii statelor inamice. Colaboratorii români ai Centralilor – și dezertorii – erau amnistiați pentru cauzele de ordin politic, inclusiv pentru cele militare cu motivație politică. Aceasta fusese o chestiune rău privită de români, însă acceptată în cele din urmă ca urmare a presiunilor din partea Centralilor, în special a germanilor.

Propaganda care atenta la inviolabilitatea teritorială, ordinea legală, siguranța și ordinea publică urma să nu fie tolerată pe teritoriul vreuneia dintre părțile semnatare. Aceste clauze priveau mai ales relațiile Austro-Ungariei cu România. Asociațiilor și persoanelor aveau să le fie interzise activitățile în sensul celor amintite; trebuiau oprite strângerile de resurse sau acordarea unor subvenții în scop propagandistic, care lezau cealaltă parte; nu erau admise cărțile școlare sau alte materiale didactice care contraveneau celor stipulate; legislația fiecărei părți urma să fie pusă în acord, nu mai târziu de un an, cu prevederile antipropagandă; cererile de acordare a cetățeniei de către cetățenii celeilalte părți urmau să fie respinse, cu excepția cazurilor de „concediere” de către statul de origine.

Stephan Burián von Rajecz semnează tratatul de pace
Stephan Burián von Rajecz semnează tratatul de pace

Jurisdicția în teritoriul ocupat urma să fie preluată de tribunalele românești, cu excepția persoanelor care făceau parte din armata de ocupație, inclusiv în afacerile civile. Acțiunile penale împotriva armatei de ocupație țineau de jurisdicția acesteia.

Chestiuni economice

Potrivit tratatului de pace, părțile semnatare renunțau reciproc la despăgubirea cheltuielilor de război. Problemele economice între cele patru Puteri Centrale și România au fost reglementate prin convenții speciale, parte a tratatului de pace.

Și pagubele de război erau reglementate prin convenții speciale. În fapt, prevederile erau în favoarea Puterilor Centrale. Cetățenii acestora care fuseseră afectați în privința bunurilor și afacerilor lor primeau compensații din partea statului român. Cei care fuseseră internați, cărora le fusese fixat domiciliu obligatoriu erau despăgubiți de către autoritățile române.

Dreptul de rechiziții al armatei de ocupație era prezentat mai degrabă contradictoriu în tratatul de pace. Inițial se prevedea că trupele Centralilor nu aveau să mai aibă dreptul de a face rechiziiții, fie în bani, fie în natură după ratificarea tratatului de pace, însă ulterior erau prezentate excepțiile. Aceastea asigurau dreptul Comandamentului de căpetenie al armatei de ocupație de a face rechiziții de cereale, legume, nutreț, lână, vite și carne din produsele anului 1918, dar și lemne, petrol și derivatele acestuia, conform unui plan, asigurându-se și satisfacerea necesităților interne românești.

Prin convenții speciale, Germania și Austro-Ungaria monopolizau comercializarea produselor agricole, a cerealelor în primul rând. În România avea să se înființeze un oficiu germano-austro-ungar, care în următorii nouă ani urma să preia cerealele, animalele etc., la prețuri mai mici decât cele de pe piață. Cetățenii germani puteau arenda terenuri agricole în România pentru 90 de ani.

Petrolul românesc se dovedise esențial pentru Germania încă dinainte de izbucnirea războiului, iar desfășurarea acestuia nu făcuse decât să-i accentueze importanța. Guvernul de la Berlin a impus, printr-o convenție specială, controlarea extracției și distribuirii petrolului din România, prin concesionarea terenurilor petroliere – care aparțineau statului român – de către societăți comerciale germane, pentru 30 de ani, cu posibilitatea prelungirii până la 90 de ani. Statul român urma să primească anual doar 8% din valoarea țițeiului extras, în primii 30 de ani, în următoarele trei decade nivelul urcând la 9%, iar în ultimii 30 de ani la 10%. Bogată în zăcăminte de sare, România își vedea exploatată și această bogăție în bună măsură în favoarea Centralilor; exportul viza mai ales Bulgaria, deficitară în privința acestei resurse vitale. Lemnul din pădurile românești era controlat, tot printr-o convenție, de germani și austro-ungari.

Alexandru Marghiloman în momentul semnării
Alexandru Marghiloman în momentul semnării

Industria românească a fost lovită prin măsurile impuse în tratatul de pace, care le continuau pe cele din perioada ocupației (în sudul țării). O cantitate apreciabilă de utilaje a fost preluată de Centrali și dusă în afara granițelor României, îndeosebi în Bulgaria, dar și în Austro-Ungaria.

Sistemul de transport românesc, în mod special cel pe calea ferată și pe Dunăre, era controlat de Germania și Austro-Ungaria. Șantierul naval de la Turnu Severin era preluat de o companie austro-ungară, iar germanii obțineau concesiunea construirii unui șantier naval la Giurgiu. Căile ferate, poșta și telegraful din sudul țării rămâneau sub administrație militară până la retragerea trupelor Centralilor.

România era controlată și din punct de vedere financiar. Țara era obligată să retragă din circulație biletele de bancă emise de regimul de ocupație pentru plata produselor rechiziționate de trupele Centralilor care trecuseră prin România în timpul luptelor sau care staționaseră ori staționau aici, pentru plata funcționarilor aduși în Oltenia și Muntenia. Depozitele Băncii Naționale a României, depuse la Berlin dinainte de război, urmau să fie păstrate acolo drept garanție pentru achitarea datoriei publice față de cetățenii germani în răstimp de cinci ani, iar în caz de întârziere a plății cu o singură rată, acest termen avea să se prelungească la zece ani.

Cheltuielile pentru lucrări publice pe care Puterile Centrale le făcuseră cu mijloace proprii în teritoriul României, dar și întreprinderile industriale înființate în timpul ocupației, urmau să fie achitate de autoritățile române.

Epilog

După semnarea tratatului, Marghiloman i-a telegrafiat regelui Ferdinand, înștiințîndu-l că se obținuseră „unele modificări favorabile țării”. Regele avea să-i răspundă prim-ministrului, mulțumindu-i acestuia și echipei sale, „pentru munca grea și devotată ce ați depus în apărarea drepturilor noastre, în clipe dureroase”. Regele își arăta încrederea în viitorul poporului român, sub conducerea sa.

Mulți – din toate taberele – erau nemulțumită de încheierea tratatului de pace de la București. Unii dintre români au resimțit tratatul ca pe o umilință, în vreme ce alții au văzut pacea ca pe o ieșire dintr-o situație imposibilă. Reacțiile în unele cercuri germane au fost dure la adresa lui Kühlmann. Acestuia i s-a imputat că a fost prea blând cu România, că jocurile le făcuseră austro-ungarii, în plus el fiind acuzat pentru comportament imoral la București. Kühlmann a reacționat, scoțând în evidență avantajele pentru Germania ale păcii cu România. Bulgarii erau nemulțumiți pentru că nu primiseră toată Dobrogea, cum speraseră atât politicienii de la Sofia, cât și opinia publică de dincolo de Dunăre.

După semnarea tratatului păcii separate între România și Puterile Centrale, reprezentanții diplomatici ai Antantei pe lângă guvernul de la Iași au protestat printr-o scrisoare comună contra acestui act. Tratatul era declarat nul și neavenit, contrar principiilor pentru care Antanta declara că luptă. Guvernul Marghiloman a răspuns insistând pe faptul că România fusese „părăsită”, iar pacea era „definitivă” și avea să fie respectată.

Potrivit prevederilor finale, tratatul urma să intre în vigoare în momentul ratificării de către puterile implicate. Bunăoară, Germania l-a ratificat prin cele două camere ale Parlamentului, în Bundesrat la 4 iunie 1918 (pe stil vechi 22 mai) și în Reichstag la 3 iulie 1918 (20 iunie pe stil vechi). Cât privește România, Parlamentul acesteia l-a ratificat la 15/28 iunie 1918 (Camera Deputaților) și 21 iunie/4 iulie 1918 (Senatul). Regele Ferdinand a tergiversat promulgarea tratatului de pace, folosindu-se de o prevedere constituțională, ceea ce, potrivit unei interpretări preponderente în mediile politice ale timpului și în cele istoriografice românești, l-ar fi lipsit de valoare juridică.

Caricatură franceză privind semnarea tratatului de pace de la București
Caricatură franceză privind semnarea tratatului de pace de la București

Însă tratatul începuse să-și producă efectele din punct de vedere politic, militar, teritorial și economic imediat după semnare. Armata Română a fost demobilizată în mare parte în primăvara-vara anului 1918, teritoriile anexate de vecinii de la nord-vest și sud aveau deja administrație austro-ungară și bulgară, Muntenia, Oltenia și colțul sud-vestic al Moldovei erau administrate și exploatate economic de Centrali, în special de germani.

***

Pentru mai multe informații sau pentru puncte de vedere uneori diferite privind încheierea tratatului de pace dintre România și Puterile Centrale, precum și despre consecințele acestuia pot fi consultate lucrări din genuri diverse. Dintre însemnările oamenilor politici români din perioadă, cele mai importante sunt cele ale lui Alexandru Marghiloman, Note politice, 1897-1924, vol. III, 1917-1918, București, Editura Institutului de Arte Grafice „Eminescu” S.A., 1927. Pentru o perspectivă a opoziției liberale pot fi consultate volumele lui Vintilă I. Brătianu, Pacea de robire, Bucureşti, Imprimeria Independenţa, 1919, și Constantin Hălăceanu, Pacea dela Bucureşti şi chestiunea petrolului, București, Imprimeria „Independența”, 1919. Lucrările generale sau speciale mai vechi sau mai noi conțin informații utile: Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României, 1916-1919, vol. II, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989 [ediția originală – 1921]; Victor Atanasiu, Anastasie Iordache, Mircea Iosa, Ion M. Oprea, Paul Oprescu, România în Primul Război Mondial, Bucureşti, Editura Militară, 1979; R.W. Seton-Watson, O istorie a românilor. Din perioada romană până la desăvârșirea unității naționale, Traducere, introducere și note explicative de Constantin Ardeleanu, Cu un cuvânt înainte de Dennis Deletant, Brăila, Muzeul Brăilei, Editura Istros, 2009 [ediția originală în limba engleză – 1934]; Dumitru Seserman, Limitări militare impuse României prin pacea de la Bucureşti (24 aprilie/07 mai 1918) şi reluarea acţiunilor armatei române în Bucovina, Basarabia şi Pocuţia, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2012.

Încarcă mai mult

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG