Linkuri accesibilitate

Alexei Buzuc: „Transnistria îi folosită atunci când li-i convenabil la unii politicieni pentru a-și face mendrele politice” (VIDEO)


Alexei Buzuc
Alexei Buzuc

Nemulțumirile unui sătean de la Copanca.

Alexei Buzuc a declarat Europei Libere că autoritățile de la Chișinău ignoră nevoile oamenilor din satele din apropierea Transnistriei, iar guvernarea și partidele politice își amintesc de ei doar atunci când au nevoie de voturi, adică înainte de alegeri.

Alexei Buzuc: „Locuiesc în satului Copanca din fostul raion Slobozia, Alexei Buzuc îmi spune. Fac agricultură, adică sunt lucrător agricol. Trăim în sat, într-un sat de pe malul Nistrului, un sat dăruit de Dumnezeu, un sat foarte bogat. Prin anii ’30 ne-a vizitat un grup de la Academia de Științe în frunte cu dl Gusti. Savantul Gusti a spus că pământurile din zona Copancăi erau numite California României, datorită fertilității. Din zona noastră se exportau la 70% de fructe în toată România. Copanca este pe malul drept al Nistrului și datorită nouă, unui grup de băieți patrioți, în ‘92 noi mergeam înainte, poliția – din urma noastră, pentru că, mă rog, sat necunoscut și am apărat integritatea republicii. Din cele trei sate de pe malul Nistrului, unicul Copanca este astăzi sub tricolor. Însă, din păcate, toți anii aceștia noi luptăm cu ideile acestea separatiste care, din păcate, sunt susținute și de conducerea de vârf a republicii, care nu s-a descurcat, pentru că, dacă merge vorba de un partid, în partidul acesta se promovează separatismul.”

Europa Liberă: La ce vă referiți anume când spuneți lucrul acesta?

Alexei Buzuc: „Eu mă refer la aceea că tendința sub drapelul secerii și ciocanului, pe care lumea-i clar că a votat asta din considerente de nostalgie, dar aici au pătruns elementele care până în ziua de azi pretind satul să-l tragă în partea… eu nu zic în partea stângă, dar de partea autorităților separatiste. Din păcate, sunt mai multe probleme care nu sunt rezolvate din cauza organelor de drept, care astăzi nu acționează. Iată, de pildă, sunt multe probleme care astăzi sunt legate de economia satului, de chestiile sociale. Să luăm același transport. Copanca până în ziua de astăzi a rămas un sat - ți-i rușine - un sat de aproape 5.000 de oameni, astăzi în centrul raional la 20 de kilometri, care noi suntem în centrul acesta nou, circulă un autobuz care a fost, a vorbit și Europa Liberă și televiziunile centrale, un autobuz distrus care duce oameni la centrul raional, care în orice moment poate pune viața pasagerilor în pericol. Oamenii tot timpul se revoltă, până la Tiraspol circulă peste fiecare jumătate de oră rutiera (microbuz), drumurile sunt asfaltate, iar până la centrul raional nu poți ajunge, pentru că îs niște drumurile distruse. E clar că oamenii sunt nemulțumiți și spun: „Mai bine decât ne apărați, mai bine eram în componența Transnistriei”.”

Europa Liberă: Deci, de partea cealaltă administrația separatistă oferă condiții mai bune decât se străduie să vă ofere autoritățile constituționale?

Alexei Buzuc: „Păi da. Sigur, parcă o fac special.”

Europa Liberă: De ce se întâmplă lucrul acesta?

Alexei Buzuc: „Pentru că n-au interes pentru a menține situația la normal, adică nu se face astfel ca omul să fie liber, să simtă că el într-adevăr trăiește într-o țară liberă și poate circula liber până la același centru raional.”

Europa Liberă: Dar pe de altă parte, autoritățile de la Chișinău spun că problema transnistreană este prioritară, că se lucrează pentru rezolvarea ei, că se investesc tot felul de proiecte în satele din apropiere?

Alexei Buzuc: „Noi nu suntem cei mai umiliți, într-adevăr, în ultimii ani am primit multe fonduri europene, ni s-a construit un centru medical, acum nu demult s-a construit și un serviciu de urgență, iluminare, apă potabilă centralizată…”

Europa Liberă: Dar asta din fonduri europene sau din buget?

Alexei Buzuc: „Din fonduri europene și printre altele iarăși vreau să spun că nu prea se spune deschis, pentru că unii nu sunt cointeresați ca să spună că asta o face într-adevăr Republica Moldova cu tendințele sale europene. Adică nu suntem cei mai umiliți, însă în privința asta de a arăta o stimă față de cei care au apărat valorile acestea absolut lipsește. De câte ori ne-am adresat la conducere că nu lucrează Casa de cultură?... Avem școală muzicală și deja acesta-i un plus că măcar este, au copiii unde se ocupa cât de cât, dar o tradiție, un cerc de dansuri care ar putea fi, trebuie să plecăm în satele de alături. Dar tineretul seara… Casa de cultură care lucra cândva a rămas de nimic, tineretul astăzi are numai un bar la care se duce de la ora 1 și până dimineață. Adică, absolut nicio atenție, chiar și aceleași manifestații culturale, măcar ceva-ceva.”

Europa Liberă: Acum, iată, o să urmeze alegerile. Dvs. simțiți cumva atenția celor de la putere, de la guvernare, din partide?

Alexei Buzuc: „Majoritatea partidelor își fac meseria în timpul campaniei, înainte cu o lună și asta-i tot. Iată sunt… Vreau să spun că cei de la Partidul Socialiștilor permanent, președintele a fost toamna și acum a fost iată recent, în duminica de 6 mai. Dar, din păcate, eu vreau să spun că tot lucrul acesta pe care îl fac socialiștii îl fac în concordanță cu dispozițiile separatiste. Acesta e un lucru foarte neplăcut și un lucru foarte nu bun pentru sat și pentru întreaga republică.”

Europa Liberă: Dar cum simțiți Dvs. lucrul acesta? De ce spuneți lucrul acesta? Pentru că e destul de grav, președintele Dodon este șef de stat, este președintele Republicii Moldova.

Alexei Buzuc: „Cum vă închipuiți că vine de două ori pe an la Copanca și măcar nu încearcă să spună: „Dă să văd eu, să mă întâlnesc cu băieții ceia care aici au apărat satul, care au probleme poate; poate au nevoie de niște susțineri”? Nouă nu ne trebuie susținere din partea lui, nouă ne-ar trebui ca să fie duse corect, să fie îndeplinite legile Republicii Moldova. Și iată acum a fost un caz ieșit din comun. Eu am rămas pur și simplu trăsnit de ceea ce s-a întâmplat. Noi am avut acum duminică două evenimente. Noi în fiecare an, la 6 mai, comemorăm sărbătoarea Mucenicului Sfântului Gheorghe. Asta e răstignirea făcută de noi în fața bisericii și ne adunăm voluntarii, că ziua asta o comemorăm.

Și în ziua asta a venit și dl președinte. A fost, a adus un tractor cadou primăriei și când a început discursul l-a început în limba rusă. Și personal l-am rugat: „Vorbiți, vă rog, în limba de stat”. Unica ce am spus, n-am vorbit mai mult. Deodată am fost luat de mâini de polițiști și impus să plec de acolo, să nu stau în continuare și să dau mai multe întrebări. Asta e normal? Pentru ce am luptat? Am luptat pentru limbă, am luptat pentru ideal. Cu atât mai mult că o persoană oficială ca președintele țării nu ar trebui să facă așa. Și cel mai interesant caz, asta îndeobște eu socot că-i ieșit din comun – îi dăruiește primăriei, organului de stat un drapel care spune dumnealui că-i un drapel al nostru, vechi, al lui Ștefan cel Mare. „Puneți-l aici, în primărie, poate cândva o să ne trebuiască”. Asta despre ce vorbește? Asta nu vorbește că ațâță spiritele de un complot cândva? Dar pentru ce am luptat noi? Noi am apărat tricolorul, nu am apărat drapelul acesta. Acesta nu-i drapel oficial și președintele nu are dreptul să-l înmâneze. Eu zic că un partid poate să înmâneze la o chestie neformală, dar un președinte de țară să înmâneze la o primărie drapelul care nu-i recunoscut și nu-i votat de nimeni, asta cred că-i o chestie de ațâțare a spiritelor.”

Europa Liberă: Spuneți, vă rog, ca locuitor din Copanca, Dvs. cunoașteți foarte bine realitățile din regiune. Știți că pentru următoarele alegeri parlamentare din regiunea transnistreană vor fi aleși doi deputați pentru Parlamentul de la Chișinău. Dvs. cum priviți lucrurile astea?

Alexei Buzuc: „Eu socot că asta e o aventură, pentru că, în primul rând, toți anii aceștia, că noi am fost martori că o parte din populația ceea venea și vota. Când le era convenabil, votau la alegerile parlamentare, votau pe acele partide care luptă nu pentru independență, dar care luptă pentru apropierea de Răsărit… Acei care votează, aceia niciodată n-au să vină în componența Republicii Moldova, aceia 100%.”

Europa Liberă: De ce votează? Pe cine ar putea să susțină ei pe malul drept al Nistrului?

Alexei Buzuc: „Ei pot să-l susțină, de pildă, pe un partid al cărui lider depune flori la monumentul celor care au luptat împotriva independenței Republicii Moldova. Pe acela pot să-l susțină. Cum aș vedea eu președintele Rusiei să depună flori la cei care au luptat împotriva independenței Rusiei, de pildă, în aceeași Cecenie… Dar la noi asta-i normal. Și trebuie să spunem ceea ce este direct așa cum este.”

Europa Liberă: Transnistria îi folosită în campania electorală și în lupta politică de la Chișinău, așa simțiți Dvs.?

Alexei Buzuc: „Transnistria îi folosită atunci când li-i convenabil la unii politicieni, pentru a-și face mendrele politice.”

Europa Liberă: Cum vedeți Dvs. ieșirea din situația asta? Vedeți vreo posibilitate de reglementare a problemei transnistrene, de reunificare a celor două maluri ale Nistrului?

Alexei Buzuc: „Eu cred că până atunci, până nu va pune piedici Rusia de a se uni aceste două maluri, asta n-are să fie niciodată, pentru că aici când merge vorba de unire, aici noi nu putem să spunem că noi ne-am unit și ne-am izolat în zona ceea în care suntem noi. Noi avem o strategie economică, statul Republica Moldova, de integrare europeană. Rusia, la momentul de față, cu timpul poate își va schimba supoziția, dar până ce o fi nu se vede, nu o să permită și nu permite ca Republica Moldova să se integreze în Europa. Cu atât mai mult să mai atragă de partea sa și malul stâng al Nistrului. De atâta, în privința asta acestea sunt doar vorbe, iar procedeele unor conducători lasă de dorit a fi mai bune în privința asta. Să nu creadă că lupul părul își schimbă, dar năravul nu-și schimbă, cam rar.”

Europa Liberă: Cum vă informați acolo?

Alexei Buzuc: „Majoritatea informației vine din partea stângă a Nistrului. Televiziunea tiraspoleană prinde 100%, Televiziunea națională mai mult, deci vine Moldova 1 și tot nu peste tot, iar digitală nu au toți, pentru că, mă rog, din cauza prețurilor, nu toți au internet și majoritatea vizionează canalele rusești și canalele din partea stângă a Nistrului. Chiar dacă sunt acelea ale noastre naționale, Moldova 1, Jurnal TV”, clar că mai puțin privesc, celelalte canale – primul, al doilea, al treilea – privesc mai mult acei care au legătură internet și televiziune digitală.”

Europa Liberă: Spuneți-mă cum vedeți Dvs. viitorul Dvs., al satului. Ce perspective?

Alexei Buzuc: „Numai prin implementarea proiectelor europene, prin obținerea subvențiilor în business, dar asta o fac acei care-și dau interesul. Mulți sunt plecați din sat și mulți nu se vor mai întoarce. Noi nu avem legătură cu centrul cu transport; ca să ajungem la Chișinău, noi trebuie să mergem pe un drum foarte distrus care trece prin Căușeni. Să mergem prin zona Tiraspol-Bender nu putem, pentru că nu ni se permite. La noi circulația cu mărfuri îi absolut numai cu mărfuri de uz casnic, dar așa nu. Deci, noi suntem la sat și de noi au nevoie partidele la alegeri și mai mult partidele de stânga.”

XS
SM
MD
LG