Criza economică a dus, de câțiva ani încoace, la ceea ce poate fi numit un adevărat exod al creierelor și al tinerilor din țările mediteraneene, cele mai afectate, spre nordul Europei, dar și spre alte continente.
Exodul - generat de pauperizare, de sărăcirea populației - e întru totul comparabil cu cel al italienilor din regiunile sărace din sud spre cele din nord, sau spre America, în prima jumătate a sec. XX, cu cel al irlandezilor, sau, din nou, cu cel al italienilor de după război, în special în anii 1950. In acei ani, zeci de mii de italieni au părăsit definitiv Italia pentru a lucra, de pildă, în minele din Belgia, formând pînă astăzi o bună parte a populației din Valonia belgiana, comunitate vorbitoare de italiană, așa-numiții "italo-borains". Actualul premier al Belgiei, Elio Di Rupo, este de altfel fiul unor imigranți italieni și a crescut într-un mediu vorbitor de italiană.
In ultimii ani, italienii au început să-și părăsească țara în masă. Numai anul trecut, 80.000 de italieni au părăsit, potrivit cifrelor oficiale, definitiv peninsula, iar anul acesta cifra e estimata la 100.000. Principalele destinații ale italienilor sînt Argentina, Australia, Europa de nord scandinavă, plus Anglia și, încă o dată, Belgia.
Un caz mult mai grav este Grecia: 170.000 de greci au emigrat din 2008 incoace, din care 120.000 dupa 2010. Universitatea din Salonic, care a furnizat aceste cifre, afirmă ca e vorba de oameni extrem de calificati: doctori, ingineri, cercetători.
80% din aceștia sînt tineri. Este vorba de o fugă a creierelor tinere și calificate, oameni care văd că nu au niciun viitor în Grecia, unde sînt catalogați sub eticheta: "generația 700 de euro". 700 de euro e salariul unui tînăr care își începe cariera în Grecia, salariu care se situează abia deasupra pragului supraviețuirii.
Apoi, șomajul a atins 28% în Grecia, iar economia e in recesiune pentru al șaptelea an succesiv. Se estimează că 10% din specialiștii greci, elita țării, au plecat deja. Pentru o țară de 11 milioane de locuitori, plecarea a sute de mii de tineri specialiști echivalează cu o catastrofă socio-economică. Consecințele, pentru viitorul Greciei, pentru economia ei și pentru țesutul ei social, ar putea fi dramatice.
Grecii care emigrează pleacă în general spre Germania sau Australia. In schimb, la capătul celălalt al Mării Mediteraneene, spaniolii și portughezii pleacă în general spre fostele colonii sud-americane, ba chiar, în cazul portughezilor, pînă și în fosta lor colonie africană Angola.
In Brazilia s-au instalat deja 250.000 de portughezi, un sfert de milion dintr-o țară cu o populație ca a Greciei, de ceva peste 10 milioane de locuitori. La fel, însă, 200.000 de portughezi s-au mutat definitiv în Angola, iar multe alte zeci și sute de mii în diferite țări ale UE.
Rezumând situația, țări precum Portugalia sau Grecia încep să semene cu Republica Moldova sau România : țări în care visul tinerilor e doar acela de a pleca, iar structura societății, golită de energii proaspete și de entuziasm, începe să îmbătrânească și să se deturneze de visul unei Europe prospere, solidare și generoase. Singura perspectivă de realizare ajunge să fie aceea de a fugi.
