Linkuri accesibilitate

Cine va organiza prezidențialele la toamnă?


Parlamentul pregătește o nouă Comisie Electorală Centrală.

Parlamentul se pregătește să numească o nouă componență a Comisiei Electorale Centrale, anunțând astăzi că puterea și opoziția au căzut de acord asupra a opt candidați, al nouălea urmând să fie nominalizat de șeful statului. Mandatul comisiei vechi condusă de Iurie Ciocan a expirat în februarie, iar acesta nu se mai regăsește printre candidați. Parlamentul are la dispoziție o lună, până la 15 mai, pentru aprobarea noii componențe a Comisiei, care va organiza și alegerile prezidențiale plănuite la 30 octombrie.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:58 0:00
Link direct

Se regăsesc nume noi, dar şi trei actuali membri ai Comisiei Electorale Centrale. Nu figurează numele lui Iurie Ciocan care timp de 14 ani a activat în cadrul comisiei şi despre care se zvonea că ar putea să rămână. Deputaţii excluşi din fracţiunile Partidului Liberal-Democrat şi cel al Comuniştilor, care au creat majoritatea parlamentară, au şi ei câte un reprezentant. Conform Codului Electoral, şeful statului urmează să anunţe candidatura ultimului membru al Comisiei Electorale Centrale, al nouălea. Secretarul general al Preşedinţiei, Ion Păduraru, a declarat pentru deschide.md, că Nicolae Timofti examinează zece dosare. Surse, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, au precizat, pentru Europa Liberă, că Vladimir Şarban, unul dintre consilierii prezidenţiali, ar fi candidatura cu cele mai mari şanse.

Amintim că, acum două luni, a expirat mandatul componenței Comisiei Electorale Centrale alese de Legislativul precedent. Spicherul Andrian Candu, dar şi alţi politicieni, au sugerat că preşedinţia Comisiei Electorale Centrale ar putea sau chiar trebuie să-i revină opoziţiei parlamentare, dar acest lucru ar fi ilegal, întrucât preşedintele autorităţii electorale se desemnează prin vot secret de către membrii aleşi de Parlament.

Noua componenţă a Comisiei Electorale Centrale a fost propusă Comisiei juridice numiri şi imunităţi, care va examina mâine lista membrilor, după care dosarul fiecărui pretendent trebuie să treacă aşa-zisul botez la Serviciul de Informaţii şi Securitate şi, dacă trec testul integrităţii, atunci vor fi propuşi plenului Parlamentului. Deputaţii vor vota pentru fiecare candidat în parte.

Comisia Electorală Centrală este una dintre cele mai importante instituţii în stat, mai ales în perioada alegerilor. Iar scrutinul prezidenţial din 30 noiembrie va fi primul examen pentru noua componenţă.

Previous Next

XS
SM
MD
LG