Linkuri accesibilitate

„Avertisment NATO: Putin ţinteşte Republica Moldova”


Un articol în săptămânalul german „Der Spiegel”.

Fostul premier Iurie Leancă declara recent într-un interviu pentru RFI România că vede „unele semnale de derapaj la Chișinău”, și aforma că asta îl indispune foarte mult. Motiv pentru care îndemna România, şi nu numai România, să sprijine condiţionat noul guvern al Republicii MOldova, în funcţie de politicile pe care le duce. Derapaje sau potenţialul unor derapaje de la drumul integrării europene vede şi săptămânalul german „Der Spiegel” în ediţia sa online de joi. Aritcolul semnat de Keno Verseck este rezumat de Ileana Giurchescu

Sub titlul „Avertisment NATO: Putin ţinteşte Republica Moldova” , săptămânalul german citează nu numai cele mai recente avertismente ale comandantului forţelor NATO, Philipe Breedlove, dar şi semnalele că noul guvern ar fi condus, din spate, de o oligarhie care caută apropierea de Rusia.

„Miercuri, comandatul suprem al trupelor NATO Philipe Breedlove declara, în faţa comisiei de apărare a Camerei Reprezentanţilor că Rusia duce în Moldova şi în alte locuri o campanie puternică de propagandă informaţională. În ciuda acordului din 1999, Rusia contină să menţină trupe şi armament în Transnistria, la graniţa cu Ucraina. Iar Breedlove avertizează că Rusia se foloseşte acum de aceşti soldaţi pentru a bloca apropierea Moldovei de Occident”.

Referitor la noul guvern de la Chişinău, „Der Spiegel” online remarcă: „Majoritatea analiştilor independenţi din ţară sunt convinşi că acest guvern va îndepărta Republica Moldova de cursul reformelor pro-europene pentru a apropia ţara de Rusia”. Este citat analistul Oazu Nantoi cu aprecierea că noul guvern ar putea face anumite reforme numai de „ochii lumii, exact ce-şi doreşte Putin”.

Săptămânalul german comentează şi influenţa Rusiei pe scena politică moldovenească, nu numai prin Partidul Socialiştilor dar şi printr-o oligarhie cu afaceri în Rusia şi implicit puţin interesată de integrarea europeană. Iar omul de afaceri Vlad Plahotniuc „ eminenţa gri a Partidului Democrat” este văzut drept „chintesenţa” acestei oligarhii.

Context în care este citat comentariul jurnalistei Natalia Morari in blogul ei de la „Europa Liberă” anume că „în condițiile de astăzi, când în Republica Moldova există un stat în stat, în care regulile sunt scrise de clanuri pentru clanuri, numirea sau ne-numirea lui Iurie Leancă sau Chiril Gaburici în funcție este o schimbare neesențială”.

În aceste condiţii, mai are vreo valoare Acordul de Asociere al Moldovei la Uniunea Europeană, l-a întreabat „Der Spiegel” online pe Elmar Brok, preşedintele comisiei de politică externă din Parlamentul European ?

„Sigur că mai are! Dacă-l declarăm acum un eşec, aruncăm Republica Moldova direct în braţele Rusiei, și atunci Putin a câştigat, şi asta cu siguranță nu vrem” declară Elmar Brock.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG