Linkuri accesibilitate

Rusa, româna şi „moldoveneasca” devin limbi regionale în Ucraina


Protest împotriva oficializării limbii ruse, în faţa Radei supreme de la Kiev.
Protest împotriva oficializării limbii ruse, în faţa Radei supreme de la Kiev.

Rada supremă de la Kiev a adoptat controversatul proiect de lege, fără să-i ofere însă limbii ruse statu oficial.


Parlamentul Ucrainei a adoptat marți legea privind funcționarea limbilor în stat, care consolidează statutul rusei, fără s-o ridice la rangul de limbă oficială, așa cum se temeau membrii opoziției pro-occidentale. Detalii despre furtunoasa ședință a Radei de la Kiev, într-o relatare Reuter sintetizată de Mircea Țicudean.

Parlamentul de la Kiev a adoptat legea limbilor în a doua și ultima lectură la propunerea surprinzătoare a unuia din deputații puterii, lăsând opoziției puțin timp pentru a-și coordona votul.

„Toate procedurile care puteau fi încălcate au fost încălcate”, s-a plâns după ședință Arsenii Yațeniuc, liderul celei mai mari fracțiuni de opoziție.

În timpul ședinței deputații opoziției au încercat să-l împiedice la modul fizic pe spicher să supună legea la vot, iar când au eșuat s-au pălmuit cu deputații puterii, după care au părăsit sala în semn de protest.

Ceva mai târziu, tot marți, mai mulți lideri ai opoziției și sute de suporteri de-ai lor s-au ciocnit cu poliția în fața clădirii unde președintele Viktor Yanukovich urma să țină astăzi o conferință de presă. Patru deputați au anunțat că au intrat deja în greva foamei, pe care nu vor înceta până ce majoritatea parlamentară nu respinge legea – deși legislativul ucrainean intră în vacanță de vară peste numai două zile.

Partidul de opoziție Batkivșcina a spus apoi într-o declarație că poliția ar fi folosit gaze lacrimogene împotriva ”cetățenilor și a deputaților”. Dar potrivit agenției Interfax, poliția din Kiev a spus că oamenii ei au fost atacați cu gaze lacrimogene și că forțele de ordine s-au retras de la locul confruntărilor după ce protestatarii au promis să nu ridice o tabără de corturi.

Politica lingvistică este un subiect sensibil în Ucraina, scrie agenția Reuter, amintind că în țara cu 45 de milioane de locuitori ucraineana este singura limbă oficială, dar rusă este larg-răspândită.

Prin noua lege rusa este recunoscută, ca și alte limbi minoritare, inclusiv româna sau ”moldoveneasca”, drept ”limbă regională” în zonele unde este vorbită pe larg, urmând a fi folosită în mod curent în administrație. Partizanii noii legi, inițiată de Partidul Regiunilor, al președintelui Viktor Yanukovich, spun că ea va face viața mai ușoară milioanelor de rusofoni, încurajând prin intermediul școlilor supraviețuirea culturii ruse. Adversarii legii susțin însă că legea are ca scop păstrarea Ucrainei în sfera de influență rusească, diluând identitatea națională. Tot opoziția spune că legea a fost aprobată din rațiuni electorale, într-un efort al puterii de la Kiev de a recâștiga simpatia rusofonilor din estul țării într-o perioadă de dificultăți economice, în vederea alegerilor parlamentare din octombrie.

Legea mai trebuie aprobată de președintele Viktor Yanukovich, care o poate însă și respinge prin veto. Dacă nu o aprobă, și-ar putea atrage mai mult sprijin în partea de vest a țării, unde majoritatea populației vorbește ucraineana. Dar analiștii politici de la Kiev citați de Reuters au spus că Yanukovich nu va face un asemenea cadou pro-occidentalilor, preferând să apere interesele propriului său partid pro-rus înaintea alegerilor de la toamnă.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG