vineri, decembrie 19, 2014 Ora Locală 17:07

Ştiri

Trei activiști azeri condamnați la închisoare

27.01.2013
Trei activiști azeri au fost condamnați la închisoare pe 13 și 15 zile pentru că au participat, sâmbătă, la o demonstrație la Baku. Alți aproape 20 de protestatari, inclusiv câțiva lideri ai partidelor de opoziție, au primit amenzi de până la 3200 de dolari. A fost amendată și o reporteră a serviciului azer al Europei Libere/Libertatea. Demonstrația a fost organizată în semn de protest față de violența aplicată de poliție cu două zile mai devreme în orașul central Ismayili, unde sute de localnici au cerut la manifestări turbulente închiderea unui motel care ar fi și casă de prostituție.

Calendar

În exclusivitate