Linkuri accesibilitate

Părinţi şi elevi cer condiţii minime de igienă în şcoli (VIDEO)


Poze cu bude din şcolile rurale au fost expuse în centrul Chişinăului
Poze cu bude din şcolile rurale au fost expuse în centrul Chişinăului

La insistenţa unor asociaţii de părinţi Ministerul Educaţiei a introdus reguli sanitare moderne, ce presupun, între altele, acces la apă şi săpun. Însă de la scris până la făcut e cale lungă.

Datele Centrului Naţional de Sănătate Publică arată că 80 la sută din şcolile de la sate au toalete doar în curte, deci, despre lavoare la care elevii să-şi spele mâinile nici nu poate fi vorba. Până acum un an, normele sanitare de care ţineau cont managerii instituțiilor de învățământ datau din perioada sovietică şi doar la insistenţa unor asociaţii de părinţi Ministerul Educaţiei a introdus reguli sanitare moderne, ce presupun, între altele, acces la apă şi săpun. Însă de la scris până la făcut e cale lungă​.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:44 0:00
Link direct

Fără uşi, fara hârtie igienică sau săpun şi sub cerul liber. Aşa arată o bună parte din toaletele şcolilor din ţară. În consecință, elevii riscă să se îmbolnăvească, or, patru din cinci cazuri de boli diareice sunt provocate de mâinile nespălate.

Mai multe asociaţii, printre care grupul „Părinţi solidari”, condus de Ala Revenco, au depus petiţii la Ministerul Educaţiei în care au cerut alocare de fonduri pentru produse igienice în şcoli. Carul a părut să se urnească din loc, însă pentru o foarte scurtă perioadă de timp, constată Ala Revenco:

„Tema a mai fost abordată pe parcurs de Platforma elevilor, de proiectul Apă-San care a realizat inclusiv mai multe sondaje. Aş vrea să citez din răspunsul copiilor: când vine o comisie, femeia de serviciu pune săpun lichid peste tot, iar când pleacă comisia săpunul dispare. Cred că ştiţi că este o situaţie standard pentru toate instituţiiile de stat de la noi, când vine controlul e tot ok. Alţi copii s-au plâns că în toalete se face rar curăţenie, practic nu poţi respira. Miroase urât pentru că ele nu sunt îngrijite necorespunzător. Sunt situaţii când sunt cât de cât condiţii, avem apă, este reparaţie, dar nu se face curăţenia, motiv din care persistă mirosul urât şi copiii nu pot merge la baie.”

Cu mic, cu mare... la umblătoare
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:11:36 0:00

Ala Revenco spune că mai triste sunt situaţiile când, pe bani occidentali, în şcoli sunt construite toalete moderne, la standarde europene, însă din lipsă de fonduri pentru a le îngriji, managerii şcolari le pun sub lacăt, obligând astfel elevii să meargă tot la WC în curte.

Dacă în capitală instituțiile de învăţământ oferă copiilor acces la condiţii minime de igienă, majoritatea şcolilor din ţară încalcă dreptul elevilor la sănătate şi intimitate, constată Adrian Andronic, elev în clasa 11-a şi reprezentant a Asociaţiei „Oraşul meu”:

Adrian Andronic
Adrian Andronic

„Vrem în primul rând să invităm elevii să ridice întrebarea către autorităţile din liceu, să-i întrebe de ce se află în aşa stare. Părinţii elevilor să vină cu aceeaşi întrebare la autorităţi şi dacă intern nu se poate rezolva, or, ca actual elev, ştiu mai mulţi directori care spun că ar vrea să schimbe lucrurile, dar nu pot din lipsă de bani. Această lipsă de bani vine de mai sus, de la minister. Nu ştiu din care motiv nu se alocă fonduri pentru igienă, care ar fi chestia cea mai importantă într-un liceu sau într-o şcoală normală. Dacă noi la moment avem aşa o situaţie pe care toţi o tolerează, ce se va întâmpla în viitor, când aceşti tineri vor creşte mai mari? La fel vor tolera totul şi nu vor căuta să rezolve problemele.”

Până în prezent, mai mulţi donatori internaţionali au investit în modernizarea toaletelor în şcolile rurale, dotându-le inclusiv cu ţevi noi de apă sau uscătoare de mâini. Printre proiectele ce sprijină modernizarea unităţilor şcolare este şi proiectul elveţian de apă şi sanitaţie în Moldova. Corina Andronic, angajată în cadrul acestuia, regretă că despre condiţiile în toaletele din şcoli se vorbeşte cu jumătate de gură:

Corina Andronic
Corina Andronic

„În cele mai multe şcoli din Republica Moldova noi avem latrine care-s nişte gropi în pământ cu nişte pereţi ridicaţi. În viziunea mea, ceea ce se face în unele şcoli din Republica Moldova, cu acceptul părinţilor şi administraţiei şcolilor, este dezumanizarea copiilor. Este inadmisibil să credem că aşa cum am învăţat 40 de ani în urmă fără curent şi apă la robinet, o putem face şi astăzi. Partea cu adevărat ciudată e că nu se vrea să se vorbească despre acest lucru. Cumva e OK să avem toaleta în curtea şcolii, ş-apoi copii vin să înveţe nu să meargă la veceu!”

Tocmai pentru a încuraja oamenii să vorbească deschis despre condiţiile igienice în şcoli, în parcul central al capitalei au fost expuse astăzi mai multe fotografii cu toaletele din curţile instituţiilor de învăţământ. Iniţiativa va culmina cu un marş organizat pe 1 iunie, de ziua copiilor, cerând autorităţilor să aloce constant bani pentru asigurarea condiţiilor minime de igienă în şcoli.

Previous Next

XS
SM
MD
LG