Linkuri accesibilitate

Atâta l-a stropit, până l-a topit!


Miercuri, 28 aprilie, Curtea Constituțională a scăpat-o pe Maia Sandu de starea de urgență, creându-i condiții să dizolve parlamentul și să organizeze „anticipate”. Maia n-a stat pe gânduri și a anunțat și data: 11 iulie.

Suporterii ei s-au bucurat, au dansat hora la CC.

Principalul rival, liderul socialist Igor Dodon, i-a dat de îndată o mostră despre cum va fi campania, acuzând-o că vrea să dea țara pe mâna NATO, să schimbe denumirea limbii și – cum altfel! – să distrugă familia tradițională.

Pasul înainte pentru președintă vine la cam patru luni de când și-a început mandatul prezidențial, cu gândul să-și consolideze puterea prin alegeri legislative.

Drumul spre ele îi este acum deschis. Lunile următoare vor arăta dacă în „hora la CC” jucată deja de vreo alte patru luni se vor prinde destui noi alegători ca să-i dea Maiei instrumentele schimbării adevărate.

V-ar mai putea interesa:

Peripețiile bravului agent Popa

Păziți-o pe Domnica!

Covidul încă n-a plecat, dar vine focul haric!

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG