Linkuri accesibilitate

Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019
Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. Live Blog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

11:14 17.2.2017

Tillerson: SUA se aşteaptă ca Rusia să-și respecte angajamentele legate de Ucraina

Serghei Lavrov cu Rex Tillerson in Bonn, 16 februarie, 2017
Serghei Lavrov cu Rex Tillerson in Bonn, 16 februarie, 2017



Rex Tillerson, secretarul american de Stat, a declarat joi că Statele Unite este pregătit să conlucreze cu Rusia pentru a descoperi domenii comune de cooperare, dar a adăugat că Moscova trebuie să adere la angajamentele în privinţa Ucrainei.

”În timp ce căutăm puncte comune ne aşteptăm ca Rusia să onoreze angajamentul în privinţa acordului de la Minsk şi să acţioneze pentru reducerea tensiunilor din Ucraina”, a comunicat Tillerson reporterilor, după întrevederea cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Tillerson a afirmat că a avut o întrevedere productivă cu Lavrov, iar cei doi bărbaţi au discutat despre o serie de probleme de interes mutual. Acesta nu a oferit detalii suplimentare şi nu a răspuns întrebărilor jurnaliştilor.

Declaraţiile sale au loc cu două zile înaintea unei întrevederi între miniştrii germani, francezi, ruşi şi ucraineni, ce va avea loc pe marginea unei Conferinţe a Securităţii, în Munchen.

14:44 15.2.2017

Ministerul rus de Externe: Crimeea nu va fi returnată Ucrainei



Rusia nu va restitui Crimeea Ucrainei, a declarat miercuri Ministerul de Externe de la Kremlin, ca răspuns în faţa afirmaţiilor Casei Albe referitoare la faptul că SUA se aşteaptă ca Moscova să returneze statului ucrainean peninsula de pe coasta de nord a Mării Negre.

”Nu vom returna teritoriul nostru. Crimeea este un teritoriu ce aparţine Rusiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, citată de presa internaţională.

Marţi, Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a afirmat că preşedintele SUA, Donald Trump, se aşteaptă ca Rusia să returneze Ucrainei regiunea Crimeea şi să contribuie la reducerea violenţelor separatiste în regiunile est-ucrainene.

De asemenea, președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, a spus că declarația Casei Albe cu privire la retrocedarea Crimeei este contrară promisiunii pre-electorale a președintelui Donald Trump.

„Vom aștepta pozitia directa a președintelui Statelor Unite. În general, trebuie să se pornească de la respectarea programelor pre-electorale „, – a spus Volodin, astazi, în cadrul sedintei Dumei de Stat. El a reamintit că Trump în timpul campaniei electorale a promis să construiască relații de prietenie cu Rusia.

„Crimeea este parte din Rusia. Orice discuție menită înstrăinarii teritoriului nostru … este un atentat la adresa integrității noastre, a teritoriului nostru „- a spus Volodin. De asemenea, el a cerut să nu se reacționeze la faptul că „un neica nimeni, un secretar de presă, a spus ceva”.

Anterior, purtatorul de cuvant al Casei Albe, Sean Spicer, a declarat că Trump „a lasat foarte clar de înțeles că așteaptă ca guvernul rus sa detensioneze situatia din Ucraina și să retrocedeze Crimeea”. El a adăugat că administrația anterioară a lui Barack Obama „a permis Rusiei să ocupe Crimeea”.

13:08 14.2.2017

Ungaria oferă Ucrainei vaccinuri antirujeolă

Ungaria s-a oferit să pună la dispoziție 20.000 de vaccinuri antirujeolice pentru regiunea Transcarpatia din vestul Ucrainei, într-un efort de prevenire a extinderii focarelor de rujeolă din România.

Oficiali medicali maghiari vor discuta în zilele următoare cu autoritățile ucrainene competente despre livrarea acestor vaccinuri, a declarat luni Istvan Grezsa, comisar guvernamental pentru coordonarea dezvoltării între estul Ungariei și vestul Ucrainei.

Anul trecut, Ungaria a fost de acord să furnizeze vaccinuri pediatrice în Transcarpatia, regiune care se confruntă cu un deficit de astfel de mijloace de imunizare, a menționat Grezsa.

În 2017, Ungaria va cheltui mai mult de 480 milioane de forinți (1,6 milioane de euro) pentru furnizarea de vaccinuri în Transcarpatia, a mai precizat oficialul de la Budapesta.

11:08 12.2.2017

Turcia își repetă sprijinul pentru restituirea Crimeei

Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu cu omologul său ucrainean Pavel Klimkin.
Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu cu omologul său ucrainean Pavel Klimkin.


Turcia își repetă sprijinul pentru restituirea Crimeei, iar protejarea drepturilor tătarilor din Crimeea rămâne una dintre prioritățile politicii externe ale guvernului de la Ankara, a declarat ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, în timpul vizitei sale în Ucraina.

„Noi susținem integritatea teritorială a Ucrainei. Printre prioritățile noastre sunt tătarii din Crimeea, protecția identității lor, protecția împotriva agresiunii. Vom continua contactele strânse cu reprezentanții tătarilor din Crimeea cu privire la această problemă și o vom ridica în agenda internațională”, – a declarat Çavusoğlu, la o conferință de presă la Kiev.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG