În războiul din 1992-1995, la Mostar, linia frontului mergea în lungul râului Neretva: pe un mal croații, pe celălalt musulmanii. Astăzi, nici un semn, nici o plăcuță nu indică vizitatorilor pe care mal se află dar linia de ruptură persistă în mințile și inimile oamenilor.
Linia frontului trecea și în imediata apropiere a celui mai mare liceu din oraș. Imediat după război, a primit un nume croat și era numai pentru elevi croați. Ca urmare a presiunilor internaționale, în 2003, a avut loc „reintegrarea” școlilor care nu a dus decât la o nouă formă de apartheid, de găsit astăzi în aproape toate școlile din Bosnia: elevii de diferite etnii folosesc aceeași clădire, dar au manuale diferite, programe diferite, conduceri diferite. „Două școli sub un acoperiș”.
Cel puțin, clădirea liceului a fost renovată, punând din nou în valoare o bijuterie a arhitecturii neo-maure.
Liceul, apreciază Azra Hromadzic, profesoară la Universitatea Syracuse din Statele Unite, nu este altceva decânt a reflecție a societății bosniace, profund divizată în lungul liniilor etnice. Hromadzic a fost recent la Mostar pentru lansarea cărții sale „Cetățenii unui stat fără miez”, care analizează modul cum funcționează liceul din oraș, pentru a extrapola concluziile la o mare parte din societatea bosniacă.
[...] Viața în Bosnia post-Dayton urmează ideea Constituției: două națiuni care conviețuiesc fără a intra în contact. O idee în totală contradicție cu tradiția pluralismului etnic al Bosniei.
„Nu diviziunile etnice au provocat războiul, ele sunt rezultatul războiului. Iar faptul că societatea rămâne divizată se datorează modului în care diferențele sunt exploatate” este de părere Azra Hromadzic. Ea reamintește că nu există locuri publice unde diferitele etnii se pot intâlni. Și aduce din nou exemplul liceului din Mostar: „Elevii de diferite etnii au un singur loc unde se întâlnesc, la toalete. Acolo se ascund să fumeze. Am descoperit fenomenul în timpul certetării mele, dar nu există nici un model sociologic pentru a studia comunitatea dintr-o toaletă”, spune Azra Hromadzic.
Nu numai la Mostar, peste tot în Bosnia, locurile publice sunt segregate. După școală, fiecare elev merge pe malul său al Neretvei, un ritual care se repetă în toată Bosnia. Iar din școală ies tineri care nu se mai identifică drept bosniaci, ci numai cu grupul lor etnic.
Acum doi ani, un elev al liceului a apărut într-o emisiune produsă de Europa Liberă, în care mărturisea: „Vechiul pod din Mostar este cunoscut în lumea întreagă, dar eu, care sunt născut la Mostar, nu am fost niciodată pe el. Mi-e frică”.
Ante, numele luat de tânărul licean pentru a rămâne anonim, este ilustrația perfectă a observației făcută de Azra Hromadzic: toaleta școlii este singurul loc unde se mai întâlnesc tineri de diferite etnii. Într-o țară în care democrația continuă să fie subminată de etnocrații. Întrebarea este: pentru cât timp?