Presa de azi este una cu post scriptum obligatoriu. Cel puțin un interviu și un comentariu au fost compensate de vești bune venite după predarea lor pentru difuzare.
Maia Sandu a oferit un interviu site-ul ziare.com. La întrebarea directă privind perspectiva de a înfrunta în campanie inclusiv PPDA și pe Andrei Năstase, Maia Sandu evită amănuntele și insistă pe misiunea partidelor cu adevărat reformiste pentru țară. Proiectul politic cu care se candidează la prezidențiale ține cont – rezultă din acest interviu – de principalele vulnerabilități ale Republicii Moldova: corupția, sărăcia și depopularea prin emigrare. Președinta PAS crede că „un stat corupt este un stat slab și o pradă ușoara împotriva unei agresiuni din afară. Cetățenii, spune politiciana, pur și simplu vor refuza să se mobilizeze și să lupte pentru un stat care i-a furat și i-a desconsiderat. Istoria are exemple cu duiumul în acest sens”. Consideră că instituţia prezidențială este „ultima reduta necucerită de oligarhii corupți, (și trebuie) să fie acel nucleu de la care va începe asanarea societății și reabilitarea procesului de integrare europeană”. „Dacă societatea nu va genera forțe capabile să facă ordine în propria casa, niciun ajutor din afară nu va fi suficient”. Cât despre integrarea europeană, e singurul drum valabil, numai că pe el nu se poate avansa decât după ce apar primele progrese în corectarea celor trei mari și complicate vulnerabilități. Partidul Acțiune și Solidaritate contează mult pe cetățenii din diaspora, iar despre unirea cu România, Maia Sandu declară: „Singura șansa de a (o) realiza (...) este ca în ea să creadă majoritatea populației Republica Moldova”.
Pe site-ul contributors, Cătălin Cioabă observă cu câtă dificultate adună Uniunea Salvați România, condusă de Nicușor Dan, cele 200.000 de semnături, plus 70.000 din diaspora, care i-ar permite să depună liste de candidați în toate circumscripțiile electorale. În articol, explicația e ai degrabă delicat metaforică: face aluzie la vreo minune prin care tot felul de partide și partidulețe, mici și mari, au deja în buzunar mult peste 200.000 de semnături.
Mai pe șleau spune lucrurile Daniel Gorgonaru, în Adevărul: USR este singurul partid care chiar adună cinstit aceste semnături, cu datele personale reale și cu semnătura benevolă a susținătorului. (În clipa de față, a colectat deja 70.000 necesare din diaspora și 136.000, deci încă insuficient, pentru România.) Cele mai multe partide reprezentate în autoritățile locale au la îndemână instrumente mult mai puțin gingașe: baze de date și sistemul vii să ceri vreo adeverință de ajutor social, ți se întinde și lista să semnezi pentru cutare partid. Gorgonaru arată de asemenea strategia „perversă” (epitetul îi aparține) a politicienilor versați: după ce s-au făcut că adoptă o lege care deschide ușile noilor partide (care pot fi înființate acum cu numai trei membri fondatori), au adoptat încă una, care face ca formațiunile noi să aibă nevoie de aceste deja celebre 200.000 de semnături pentru a putea depune liste de candidați în alegeri.
