Linkuri accesibilitate

Kosovo în incapacitate de a-și alege președintele


Imagine din Parlamentul de la Pristina

Imagine din Parlamentul de la Pristina

Curtea Constituțională a anulat alegerea lui Behget Pacolli de către Parlament.


Pentru a doua oară în decurs de numai 6 luni, Curtea Constituţională din Kosovo a anulat alegerea preşedintelui. Prima dată, pentru că Fatmir Sejdu a încălcat revederile constituţionale, când a rămas şi preşedintele partidului său după alegerea la conducerea ţării.

Acum, Curtea a anulat alegerea contestatului multimilionar, Behgjet Pacolli, pe motiv că la vot au participat mai puţin parlamentari decât prevăzut de lege.

Decizia de astăzi dă dreptate partidelor de opoziţie, care au boicotat votul prezidenţial de luna trecută, aducând astfel Parlamentul în incapacitate numerică de a alege preşedintele.

Nu este clar dacă Pacolli va demisiona imediat sau va asigura interimatul până la noi alegeri – cum nu este clar dacă se va repeta numai votul prezidenţial în parlament sau vor fi organizate alegeri generale anticipate.

Vjosa Osmani, parlamentară din opoziţie atrage atenţia că de data aceasta este greşeala Parlamentului aşa că a rămâne la latitudinea Curţii Constituţionale să propună o soluţie.

Pacolli este oricum o figură politică suspectă partidelor de opoziţie pentru relaţiile strânse de afaceri pe care le are cu Rusia. Or, Rusia se numără printre cei mai vocali oponenţi ai independenţei regiunii Kosovo. Pacolli, cetăţean elveţian, a înfiinţat la începutul anilor ʼ90 o firmă de construcţii Mabetex cu care a câştigat o serie de contracte extrem de lucrative în Rusia: a participat la renovarea Kremlinului, a Dumei de stat şi a altor clădiri oficiale. La ora actuală, averea lui Pacolli este estimată la sute de milioane de dolari. Firma sa Mabetex este activă şi în Uzbekistan şi Kazahstan.

Pacolli a devenit activ politic în Kosovo în 2006, când a înfiinţat partidul Noua Alianţă kosovară. Candidatura lui la preşedinţia ţării este considerată rezultatul unui troc politic cu premierul Hashim Thaci. Partidului lui Thaci a cîştigat, cu un avantaj minim, alegerile generale din decembrie anul trecut.

Kosovo are un sistem pur parlamentar aşa că puterea este în mâinile premierului, nu a preşedintelui ţării. Dar anularea alegerii lui Pacolii ar putea avea consecinţe mai mari.

Analistul politic Riza Smaka, fost parlamentar, arată că potrivit Constituţiei, dacă Parlamentul nu poate alege preşedintele, din lipsa de cvorum de exemplu, atunci Parlamentul este dizolvat. Odată cu el, cade şi guvernul, pentru că a fost format după votul pentru preşedinte. Şi se organizează noi alegeri generale.

Miercuri, Curtea Constituţională ar urma să anunţe care sunt paşii următori.
XS
SM
MD
LG