Linkuri accesibilitate

Igor Dodon cere oficial statutul de observator pentru R.Moldova în Uniunea Economică Euroasiatică


Președintele Igor Dodon și președintele rus Vladimir Putin, Moscova, 17 martie 2017

Președintele Igor Dodon a solicitat oficial Uniunii Economice Euroasiatice să acorde Republicii Moldova statutului de observator. Scrisoare datată 21 martie dar postată miercuri pe pagina președințitie, este adresată Președintelui Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, Almazbek Atambaev.

În comunicatul președinției se arată că se așteaptă ca cererea să fie discutată la sfîrșitul lunii mai, cu ocazia summitului Uniunii.

Igor Dodon a precizat din nou că„ Republica Moldova trebuie să colaboreze atâtcu Vestul, cât şi cu Estul, şi acest parteneriat trebuie să urmărească doar interesele naţionale ale ţării”.

Din 2014, R.Moldova a asemnat un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, care implică și un acord de liber schimb.

XS
SM
MD
LG