Linkuri accesibilitate

Iurie Leancă: „Atâta timp cât instituţiile nu funcţionează, indiferent cine este la putere, lucrurile nu pot să meargă spre bine”


Iurie Leancă
Iurie Leancă

Un interviu cu fostul prim-ministru și ministru de externe al Moldovei.

La scrutinul din 30 octombrie, Iurie Leancă va fi al treilea în buletinul de vot. El promite să devină „un șef de stat adevărat european, să nu ajungă în fruntea țării un președinte al grupărilor de interese din exterior sau unul populist”. L-am întrebat mai întâi de ce problemele cu care se confrunta Moldova s-au acutizat cel mai mult pe timpul guvernării pro-europene?

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:22 0:00
Link direct

Europa Liberă: Despre dumneavoastră se zice că sunteţi un diplomat care v-aţi descurcat bine în cancelariile europene şi americane, dar prea ezitant aţi fost la conducerea ţării. Problemele Republicii Moldova s-au acutizat mult, grav pe timpul guvernării pro-europene. De ce această stare de lucruri în Moldova?

Iurie Leancă: „Nu este adevărat că am fost ezitant. Adevărul este că, atâta timp cât instituţiile nu funcţionează, indiferent cine este la putere, cine este prim-ministru, lucrurile nu pot să meargă spre bine. Fiindcă e suficient ca o instituţie cheie, fie că e vorba de regulatori, cum ar fi Banca Naţionale, fie că e vorba de instituţiile de drept, în primul rând, justiţia, dacă nu-şi fac datoria şi nu sunt funcţionale, şi nu sunt imune la tot felul de interferenţe politice, iată atunci apar astfel de dereglări masive. Din păcate, din 2009 încoace am făcut multe chestii bune, dar nu am reuşit cel mai important, să reformăm justiţia.”

Europa Liberă: S-a degradat situaţia în domeniul justiţiei.

Iurie Leancă: „Nu a degradat, dar a apărut mai multă anarhie. Fiindcă nu am reuşit de la frica faţă de o persoană, cum era până în 2009, să impunem frica faţă de lege. Legea trebuie să protejeze, dar legea trebuie să ştie să-i pedepsească pe cei care fură, care nu-şi respectă mandatul ş.a.m.d. Pe acest motiv, dacă Republica Moldova, autorităţile, preşedintele ales prin vot direct nu reuşesc să schimbe această situaţie cu felul cum funcţionează instituţiile, atunci mereu vom avea aceste, cum aţi spus dumneavoastră, diferite ezitări sau probleme, turbulenţe care după aceea se transformă în crize puternice.

De aceasta, viitorul preşedinte are o datorie mare, împreună cu partenerii noştri din Occident, din Vest, să impună presiuni pe guvernare, să formuleze obiective foarte clare, strategii cum de reformat, în primul rând, justiţia, Procuratura, regulatorii. Şi atunci astfel de sincope, astfel de drame care traumatizează societatea, cum e frauda bancară sau cum se fură peste tot... Eu vin acum de

La noi se fură peste tot, şi jos, şi sus...

la Piaţa Centrală, am vorbit cu vreo 30 de doamne vânzătoare, doamne inteligente, se vede pe chipul lor, doar că sunt la pensii, cu pensii, din păcate, foarte mici, e şi vina mea aici, şi sunt nevoite să vândă la tarabă, şi îmi spuneau ce face Poliţia în raport cu ele, cum vin şi le jecmănesc ş.a.m.d. Deci, la noi se fură peste tot, şi jos, şi sus.”

Europa Liberă: Dar un stat fără instituţii funcţionale mai poate fi stat viabil?

Iurie Leancă: „Nu poate exista. Cetăţeanul nu-şi vede rostul în statul acesta. Din acest motiv, iarăşi, avem un flux puternic de emigrare în afara ţării ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Dar admiteţi ca ar putea Republica Moldova să falimenteze ca stat?

Iurie Leancă: „Nu pot să zic că suntem falimentari cu totul, dar nici că suntem un stat funcţional tot nu pot aşa ceva spune. Acesta e stat funcţional, care oferă o pensie pentru un orăşean de 30 sau 40 de euro?”

Europa Liberă: Cetăţenii blamează această guvernare care întârzie să aducă prosperitate, iar pe de altă parte, se declară acest sprijin din exterior şi aici e o confuzie în rândul cetăţenilor. Totuşi, ce se întâmplă cu statul Republica Moldova?

Iurie Leancă: „Eu aş fi mult mai prudent să afirm că gata, Moldova iarăşi are tot sprijinul din afară. Nu este adevărat. Dacă s-a restabilit deja această încredere din partea partenerilor noştri, unde sunt ei, că nu-i văd aici? Aceasta înseamnă că nu ar fi cazul să facem declaraţii de acestea triumfaliste, ci să analizăm exact care sunt motivele faptului că nu am reuşit nici pe departe să revenim la intensitatea dialogului şi atitudinea favorabilă pe care am avut-o până la finele anului 2014.

Occidentul aşteaptă, în primul rând, paşi mult mai hotărâţi în reforma justiţiei, problema cheie, şi lupta împotriva corupţiei, în domeniul bancar, unde sunt

Rolul preşedintelui, care trebuie să fie un bun diplomat, în primul rând, un om cu experienţă, un om care poate vorbi cu liderii din Est şi din Vest, e să aducă mai multă susţinere, dar şi mai multă presiune pe guvernare...

banii încă din Occident. Doar faptul că au venit de la Bucureşti e un prim semnal, dar mai mult de încurajare decât de a arăta că gata, deja lucrurile s-au pornit irevocabil şi într-o singură direcţie. Şi guvernarea are încă foarte mult de făcut în acest sens. Şi rolul preşedintelui, care trebuie să fie un bun diplomat, în primul rând, un om cu experienţă, un om care poate vorbi cu liderii din Est şi din Vest, un om care îi cunoaşte deja pe aceşti lideri, e să aducă mai multă susţinere, dar şi mai multă presiune pe guvernare. 30 octombrie tocmai e o zi cheie în acest sens.”

Europa Liberă: Dar tocmai cu cei de la putere aţi negociat acest acord de parteneriat ce vizează integrarea europeană. Şi pentru aceasta unii cetăţeni vă aduc critici că v-aţi fi apropiat mai mult de cei de la putere.

Iurie Leancă: „Eu am încercat prin acest acord să mă apropii, în primul rând, de grijile şi nevoile cetăţenilor, nu de cei de la guvernare. Cetăţenii acum au nevoie de schimbări în viaţa lor, nu peste doi ani, nu peste şase ani. Nimeni nu ne garantează că peste doi ani, la alegerile parlamentare, situaţia se va schimba spre bine. De aceasta am făcut un pas înainte, dar acolo am fixat nişte condiţii, începând cu reforma justiţiei, cu deoffshorizarea banului public, ca să nu se mai fure prin toate companiile offshore, terminând cu alegerea transparentă a şefilor instituţiilor regulatorii ş.a.m.d., cum, cel puţin, a fost făcut la Banca Naţională. Voi cere Occidentului implicare, presiune, acţiuni. Iată aceasta pe mine mă interesează cel mai mult, să ajut acum cetăţeanul, nu să aştept să moară foarte mulţi dintre ei şi după aceea să spunem că poate am reuşit ceva.”

Europa Liberă: Cât de confortabil e, totuşi, să ajungi în fruntea unei ţări ca Republica Moldova, despre care se spune că este jefuită, sărăcită, coruptă?

Iurie Leancă: „Este o povară extrem de grea. Cei care cred că, ajungând preşedinte, vor avea o viaţă simplă, uşoară, frumoasă, cu onoruri, primiri în străinătate, se înşeală amarnic. Aşteptările cetăţenilor de la viitorul preşedinte sunt extrem de mari. Și dacă nu va fi un om care ştie, în primul rând, toate bubele acestui sistem, care ştie care ar fi soluţiile, şi am vorbit personal cu echipa mea, o echipă foarte bună pe diverse domenii, despre aceste soluţii, pe problemele cele mai importante, deci, dacă preşedintele nu se va mişca din prima zi a aflării în funcţie, într-un ritm accelerat, atunci mă tem că va veni încă o nouă decepţie din partea cetăţenilor şi cu efecte zdrobitoare.”

Europa Liberă: Pentru că şeful statului, în mare parte, este responsabil de politica externă pe care urmează să o promoveze ţara, pe cât de greu este dosarul cu Federaţia Rusă? Se spune că nu e deloc uşor să gestionezi o relaţie care ar fi reciproc avantajoasă. Ce veţi face, în primul rând, ca această relaţie să fie pe potriva aşteptării ambelor părţi?

Iurie Leancă: „Niciun dosar nu este simplu. Nici dosarul cu Ucraina, nici dosarul cu Uniunea Europeană, per ansamblu. Dar ştiu că, atunci când deschizi dosarul pe un subiect, să zicem, relaţia cu Moscova, în primul rând, trebuie să ai o analiză foarte corectă, să fixezi obiective ambiţioase, dar realiste, să ştii să formulezi exact scopul. Analiza mea arată foarte clar – şi sunt om care a învăţat la Moscova, am fost pregătit tocmai drept diplomat sovietic –, nu ne putem acum aştepta la nişte schimbări spectaculoase.”

Europa Liberă: Dar ce vrea Kremlinul de la Republica Moldova?

Iurie Leancă: „Trebuie, în primul rând, să ajutăm Kremlinul să înţeleagă exact ce fel de partener are nevoie în Republica Moldova – nu unul care stă în genunchi, nu unul care promite astăzi că vom schimba miraculos relaţiile cu Federaţia Rusă, că ne vom întoarce cu faţa. Aduceţi-vă aminte, Voronin în 2001

Federaţia Rusă încă nu este gata pentru o relaţie reciproc avantajoasă...

exact cu aceleaşi lozinci a venit la putere, cu care acum speculează şi manipulează Dodon. Și aduceţi-vă aminte, peste patru ani, am intrat în faza de sancţiuni cumplite pe exportul de vinuri ş.a.m.d. Deci, logica este una, Federaţia Rusă încă nu este gata pentru o relaţie reciproc avantajoasă.

Cel mai mare interes al Federaţiei Ruse e să aibă la Chişinău un partener previzibil. Aceasta înseamnă că ştie exact care sunt obiectivele lui, ştie exact că în aceste obiective nu se regăsesc sentimente antiruseşti, ştie exact că e un partener care, în primul rând, acţionează în interesul cetăţeanului propriu, indiferent că e român, rus, bulgar ş.a.m.d. Și ştie exact care e ascunsul şi finalitatea acestei relaţii.”

Europa Liberă: Dar Moscova doreşte să menţină Moldova în zona sa de influenţă?

Iurie Leancă: „Pornind de la înţelegerile de astăzi ale Moscovei, sigur că da, demult au stabilit linii roşii. Dar un preşedinte activ, cu experienţă, al Republicii Moldova va trebui să insiste mult şi cred că e o şansă nu imediată că avem nevoie, încă o dată, între noi şi Moscova este un alt stat, Ucraina, pe care nu-l putem neglija, trebuie să explicăm şi importanţa Ucrainei, trebuie să explicăm că, neavând frontieră directă cu Federaţia Rusă, sunt doar lipse de motive de a ne certa, de a avea anumite situaţii antagoniste.

Vă spuneam, să convingem Moscova că un partener previzibil e mult mai bine decât unul care vine şi lansează lozinci că suntem îndrăgostiţi de mama Rusia, dar a doua zi îşi schimbă poziţia, aşa cum a făcut-o Voronin, aduceţi-vă aminte, prin 2005, numea trupele ruseşti de ocupaţie, după aceea iarăşi s-a întors cu faţa.”

XS
SM
MD
LG