Linkuri accesibilitate

Opinii despre mersul campaniei electorale într-o discuție cu analistul politic Anatolie Golea

Europa Liberă: Agenda electorală de azi anunţă o preocupare pentru alegătorii din exterior.

Anatolie Golea: „Eu cred că la noi se exagerează puţin importanţa diasporei, ceea ce numim noi diasporă, pentru că migranţii, de fapt, nu pot fi nu numiţi diasporă în adevărat sens al cuvântului. Şi se acordă mare atenţie, dar ei nu sunt suficient de activi în alegeri. Dacă analizăm campaniile electorale precedente 2009, 2010, 2014, ei nu au înclinat balanţa într-o parte sau alta. Poate au susţinut puţin un curent sau altul. Cu atât mai mult că autorităţile, sunt sigur, şi de astă dată vor face tot posibilul pentru a limita participarea activă a cetăţenilor care se află în Federaţia Rusă, chiar dacă vor fi mai mult decât cinci secţii de votare organizate anterior, la alegerile din 2014, ele vor fi insuficiente pentru o participare masivă a alegătorilor din exterior, ca şi din Italia, de altfel, unde se află mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova. De aceea, candidaţii nici nu acordă prea mare atenţie, nu am văzut în această campanie ca cineva să se deplaseze în Italia sau Moscova pentru întâlniri cu alegătorii. Poate vom mai avea, să vedem.”

Europa Liberă: Dar şi aceşti alegători potenţiali nu sunt foarte activi, tocmai se invocă cifra de 30 de mii maxim de alegători care s-au înregistrat, şi-au anunţa dorinţa de a participa la scrutin.

Anatolie Golea: „Procedura aceasta de înregistrare prealabilă nu este bine gândită, că să-i zic aşa. Chiar dacă ar fi şi aici aceeaşi procedură, iarăşi, nu ştiu câţi dintre noi ar merge să se înregistreze prealabil sau câţi dintre noi verifică listele electorale, ceea ce se poate de făcut. Altceva este în ziua alegerilor, oamenii, totuşi, vin, încearcă, se gândesc la cei de acasă, vor să participe, dar nu este un număr suficient ca să încline balanţa într-o parte sau alta. Aceşti cetăţeni, cu părere de rău, sunt tot mai mult şi mai mult rupţi de ţară, rupţi de societate, dacă vreţi, rupţi de părinţii bătrâni care au rămas sau de copiii minori care au rămas în Moldova.”

Europa Liberă: Aceasta înseamnă că ei nu au încredere în viitorul preşedinte sau viitorii parlamentari că anume ei vor putea să rezolve problema părinţilor bătrâni şi a copiilor rămaşi aici?

Anatolie Golea: „Ei nu au încredere în această ţară. Ei au plecat de nevoie, fiind împinşi de către autorităţi, de către fostul preşedinte, de către fostul premier, de către fostul guvern sau actualul guvern şi parlament, au fost impuşi să-şi găsească surse de supravieţuire peste hotare. Şi ei nu prea cred că se va reuşi o schimbare în patrie, ca să revină să poată să-şi asigure aici surse suficiente de existenţă. În acelaşi timp, noi, Republica Moldova, am ratat momentul când se putea de întors acasă pe aceşti cetăţeni, care au câştigat primii bani şi voiau să vină să-i investească în patrie. Cei care au încercat să o facă au fost jefuiţi de către poliţie, autorităţi, serviciile sanitare ş.a.m.d. Și-au făcut cruce şi au plecat mai departe să-şi caute de treabă în lumea mare, dar nu acasă. Aici nu au fost create condiţiile la timp şi ei nu mai cred că se mai poate ceva de schimbat.”

Europa Liberă: Ce alte ştiri sunt pe benzile agenţiilor, legate de alegeri?

Anatolie Golea: „Astăzi sunt mai multe ştiri ce ţin de candidații independenți, de potenţialii candidaţi independenţi, care se confruntă cu mari dificultăţi în colectarea semnăturilor. Este declaraţia de aseară a domnului Ghileţchi, care chiar şi dânsul nu reuşeşte să colecteze semnături. Au fost şi alte declaraţii ale unor potenţiali candidaţi independenţi. Maia Laguta a organizat o conferinţă de presă la Infotag împotriva altor candidaţi. De asemenea, este conferinţa de presă a preşedintelui Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care a decis să-şi facă puţin PR, să amintească că el este unionistul ce are grijă de români şi vrea să le facă paşapoarte româneşti la copiii minori.”

Europa Liberă: Vă referiţi la demersul adresat premierului Cioloş?

Anatolie Golea: „Exact. Cred că este un PR, dar destul de neîndemânatic, efectuat de către domnul Ghimpu, care a şi renunţat să răspundă la alte întrebări în cadrul conferinţei de presă. Şi o ştire de la Curtea de Apel, care nu a admis sesizarea candidatului Andrei Năstase împotriva Comisiei Electorale Centrale.”

Europa Liberă: Arestarea judecătorilor este şi aceasta cumva electorală sau nu?

Anatolie Golea: „Noi vorbim, pe de o parte, că nu prea avem subiecte electorale în această campanie destul de stranie, în opinia mea. Şi, pe de altă parte, cred că nu mişcă nimic în această perioadă să nu fie legat de campania electorală. Sigur că prin arestarea judecătorilor, pe lângă faptul că se urmăresc, probabil, nişte scopuri foarte clare ce ţin de arestul lui Veaceslav Platon, preluarea băncilor, furtul miliardului ş.a.m.d. guvernarea, pentru că tot ce se mişcă în ţară este asociat cu guvernarea, deci, guvernarea încearcă să demonstreze că lupta împotriva corupţiei nu este declarativă, este eficientă. Toată lumea este nemulţumită de sistemul judecătoresc, în primul rând, atunci când vorbim despre corupţie, despre ineficienţa statului, despre lipsa justiţiei, în primul rând, avem în vedere judecătorii. Or, în acest caz statul vrea să demonstreze că deja lucrurile merg spre bine şi în acest domeniu. Vă închipuiţi dumneavoastră doi ani în urmă să fie arestaţi 10-15 judecători? Uite că se întâmplă. Este altceva că dosarul judecătorului de la Teleneşti, primul judecător arestat în Republica Moldova pentru mită de 200 de euro, vă închipuiţi, 200 de euro sau dolari!, acest dosar nici până astăzi nu ajuns în instanţă, să fie decizie finală în ultimă instanţă. Și stă bine mersi acasă, deşi alţi inculpaţi, aşa-zişi, sunt arestaţi după decizia primei instanţe. Ca să nu mai vorbim de Pădurea Domnească, de dosarul medicilor, unde erau câţi figuranţi? 20 și sau 19, nu mai ţin minte. Cam aşa se va întâmpla şi cu dosarul judecătorilor. Dar PR în campania electorală contează.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG