La 40 de ani de la ediţia princeps, romanul de debut al Gabrielei Adameşteanu Drumul egal al fiecărei zile, Polirom, 2015, nu pare să fi făcut riduri, ce-a de-a VI-a, tot ea şi definitivă, ediţie remarcându-se şi printr-o copertă ce-o înfăţişează pe autoare la vârsta personajului narator, Letiţia Branea.
Între „– Cine este Letiţia Branea? A telefonat cineva să se ducă de urgenţă acasă…” (p. 11) şi „– Cine este Letiţia Branea… o aşteaptă jos cineva” (p. 328), despărţite de peste 300 de pagini, se consumă existenţa unei adolescente, apoi tinere femei muncită de gândul că ei uneia „n-o să i se întâmple niciodată ceva deosebit”; or, tocmai ea poartă pecetea destinului – tatăl e închis din motive politice; forţată de împrejurări, maică-sa divorţează, iar unchiul Ion e marginalizat, odată căzut în dizgraţia Partidului – şi doar faptul că, la începutul anilor ’60, are loc un relativ dezgheţ politic îi permite să urmeze facultatea la Bucureşti. „Ce este romanul acesta? se întreabă Karin Gündisch, de la Badische Zeitung, şi tot ea răspunde: Un bildungsroman şi un roman social, un roman al universităţii, un roman al micului şi al marelui oraş (…), o istorie a emancipării, un roman al relaţiilor sexuale într-o societate patriarhală, un roman de dragoste, un roman al vieţii (ne)trăite. Aşadar, literatură plină de conţinut, pagini plăcute la lectură…”
Cu mână sigură, romanciera reuşeşte să surprindă atât mişcările sufleteşti ale tinerei fete – „Duceam cu mine ceva imprecis care mă inunda când şi când şi-atunci chicoteam şi-mi spuneam mâine, mâine” –, cât şi însemnele timpului, care nici el n-are răbdare – „Ora prea timpurie a dimineţii negre urca rece în mine, o ştiam de mult, ora asta, mirosul ei umed şi îngheţat, într-o asemenea dimineaţă, scâncind de oboseală şi frig, mă adusese mama la unchiul Ion, după ce ne făcuseră percheziţie acasă” –, punându-le în ecuaţie, şi încă într-un mod magistral. Căci, de bună seamă, cine dintre cei care au copilărit în comunism, nu cunoaşte „gustul fricii care mi-a umplut tot timpul (…) gura cu o salivă pe care nu reuşeam s-o înghit din cauza nodurilor din gât”?!
Altminteri anume Drumul egal al fiecărei zile a scos-o pe Gabriela Adameşteanu în lume – acum şi în franceză & germană –, pentru ca odată cu Dimineaţa pierdută, capodopera autoarei, romanciera română să taie un adevărat bulevard în proza contemporană. 21 martie ’16
