Linkuri accesibilitate

Despre filmele moldovenești prezentate la Festivalul de Film Românesc de la Strasbourg, 2015.

Strasbourgul este de multa vreme un „acasă” primitor pentru zeci de tineri studenți moldoveni.

Comunitatea românească, numeroasă și ea, i-a „înghițit” pe frații de peste Prut „pe nemâncate”, iar faptul că Festivalul de Film Românesc de la Strasbourg are an de an și filme moldovenești pe afiș este și opera lor, a voluntarilor moldoveni.

Filmul românesc este un subiect de mare mândrie de multă vreme pentru tinerii vorbitori de limba română din capitala alsaciană, și pare că preaplinul talentului cinematografic se revarsă încolo și încoace, peste granițele „vremelnice, dintre ceea ce azi unii numesc România și alții Republica Moldova”, cum avea să imi spună o studentă basarabeancă.

Mult s-a bucurat tânăra când anul trecut, a avut șansa nesperată să își poată privi în ochi actorul preferat, pe Igor Babiac, chiar aici, în orașul studenției sale, și nu la Chișinău.

Igor a fost unul dintre invitații Festivalului de Film de la Strasbourg, în calitatea sa de protagonist al mult-premiatei pelicule „La limita de jos a cerului”, regizate de talentatul Igor Cobileanski.

Anul acesta, alte două filme moldovenești i-au făcut pe tinerii basarabeni să își dea întâlnire la Cinema Odyssee.

Mai întâi, „Ce lume minunată”, o producție independentă din anul 2014, care prezintă într-o cheie artistică un tablou inspirat din evenimentele tragice din 7 aprilie 2009 de la Chișinău.

Produsă de studiourile YouBesc Film Chișinău, pelicula de debut a regizorului Anatol Durbală, îl pune în centrul acțiunii pe personajul interpretat de Igor Babiac.

Filmul a reprezentat un succes la mai toate festivalurile la care a participat : cel mai bun scenariu, cel mai bun regizor și cel mai bun film străin la Massachusetts Independent Film Festival 2015 și la South-East European Film Festival Paris 2015, cel mai bun film la SOE in Berlin 2015 , premiul publicului la Crossing Europe Film Festival Austria 2015 și premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film la Warsaw Film Festival Poland 2014.

„Te iubesc, Ion și Doina”, filmul despre viața cuplului Doina și Ion Aldea Teodorovici al Leontinei Vătămanu, a fost însă revelația ediției 2016 a Festivalului de Film Românesc de la Strasbourg. Poate fi un film documentar să fie în același timp și un film de dragoste ? Regizoarea Leontina Vătămanu demonstrează că da, se poate.

„Te iubesc Ion și Doina” este, de fapt, un film de dragoste. Ne spune povestea unui cuplu celebru, o icoana a perioadei de renaștere nationala. Mesajul filmului este că cel care iubește mai mult are dreptatea de partea lui. Ion și Doina au știut să iubească până la capăt creația, țara, să se iubească unul pe celalalt, iar această dragoste a fost fructuoasă și a ramas in veșnicie.”

Într-o perioadă tulbure în care Moldova parcă nu mai are resurse să își hrănească identitatea, în care dinăuntru și din afară apar stihiile dezbinării naționale, Leontina Vătămanu readuce în cinematografe versurile, cântecele, energia, patriotismul și militantismul lui Ion și Doina, vrând parcă să îi imbărbăteze pe moldoveni să nu iși abandoneze românitatea.

Imaginile cu cei doi eroi naționali plutesc pe ecran. Sunt aici și acum, dar pare ca tocmai ce au sosit din trecut

„Dacă vă referiți la imaginile fotografice, da am gândit imaginile ca pe o plonjare în trecut. Eu am vrut prin acest film să sugerez că Doina și Ion sunt printre noi. Să îi fac cât mai vii, cât mai prezenți. De aceea am ales cadre de arhivă în care ei sunt prezenți, firești, comunică, ni se adresează, iar aceste imagini sunt prelucrate de colegul meu, graficianul Petru Postolache. Aceste imagini plutesc pe ecran, dar plonjează în trecut, în trecutul celor doi. Este și un ceas care se aude în fundal, ceea ce înseamnă că trebuie să ne amintim mereu de ei. Noi ne aflăm în Moldova într-un spațiu care s-a aflat mereu pe o baricadă. Această luptă a noastră pentru a ne afirma identitatea durează de secole. Acum e la fel. Am avut un moment de gratie în anii 90, când am avut parte de momente înălțătoare pe care le-am trait cu toții. Acum aceste valori au trecut în umbră. Se joacă alte jocuri pe scena politică. Dar filmul vrea sa fie o oglindă pentru tânăra generație, să arate cât de frumos am fost in acea perioadă de renaștere națională, cât de uniți eram, cât de vehement am luptat pentru aceste valori. Nu trebuie să le uiltăm, să ne luăm cu altele, să ne ocupam doar cu ce avem în farfurie și atat. Aceste valori sunt perene și cred că tânăra generație care a venit in număr mare la film este pe aceeași lungime de undă cu mine. ”

Finalul filmului „Te iubesc Ion și Doina”, care coincide cu moartea tragică a celor doi artiști, oferă publicului momente de sensibilitate extremă. Pe ecran curg picaturi de apă, de parcă cerul plânge. Ploaie sau lacrimi din cer?

„Eu sunt fiica de poet și toate filmele mele abundă în poezie. Sunt poetice, așa le cataloghează și colegii mei de breaslă. La montaj am avut un moment de blocaj, atunci cand a trebuie sa vorbesc despre moartea lor. Intenția mea era sa îi fac vii dincolo de moarte, chiar dacă sunt 22 de ani de când nu mai sunt printre noi. Așa că am recurs la lacrimi, ca o ploaie, lacrimi care vin din cer. Este această mulțime imensă de oameni care s-a adunat în piață la funeraliile lor. O dovadă de dragoste a poporului fată de acești doi mari artiști, care au fost cu ei sinceri, care au iubit acest popor și care le-au exprimat, și iubirea, și puterea, și dezamagirea, și lupta, și speranța.”

Ion și Doina Aldea Teodorovici nu au fost doar doi cântăreți. Au fost mai mult decât atât, spune și producatorul Virgiliu Mărgineanu.

„Atunci când am acceptat să facem acest film am pus două condiții: prima a fost să nu ne preseze cu timpul, adică să ne dea voie să ne luam cât timp credem noi că e nevoie pentru el, și a doua, să ne lase să facem filmul cum credem noi de cuviință. Într-adevăr, am avut libertatea totală sa facem filmul cum vrem noi. A durat mult, dar Leontina a avut timp și a pus pe ecran ce a gasit în arhivă si ce a fost nevoie ca sa ii descoperiți pe cei doi. Mulți cred ca e vorba de doi cântăreți. În film veți constata că e vorba de mult mai mult decat atât. Pentru noi a fost o surpriză placută să avem foarte mult public la acest film. Cred că a fost primul film documentar care a reușit să vândă bilete la cinema. Inițial, programasem două zile, apoi la patru, și apoi am extins la șapte proiecția filumului pentru că era public foarte mult. Astazi mă bucur că după București, Cluj, Piatra Neamț și alte orașe, și aici, la Strasbourg, foarte multi români vin să vadă filmul nostru.”

Festivalul de Film Românesc de la Strasbourg ediția 2016 s-a încheiat în 16 februarie.

Echipa de voluntari ADERS, Robert Adam si Simona Degeratu de la ICR Bruxelles, ambasadorul Sabin Pop, Consulul General al României la Strasbourg și, nu în ultimul rând directorul Cinema Odyssee Faruk Gunaltay, privesc deja dincolo de pânza ecranului către ediția din 2017, cu noi filme vorbite românește și create de o parte sau de alta a granitei care desparte România de Moldova.

Nouă, publicului cinefil, nu ne rămâne decât să arvunim deja, în gând, viitoarele noastre momentele de grație.

XS
SM
MD
LG