Linkuri accesibilitate

Vadim Vieru: „Reținerea lui Anatol Măstăsaru - o măsură disproporționată și inutilă”


Anatol Mătăsaru

Anatol Mătăsaru

Punctul de vedere al unui avocat.

Interviul dimineţii este astăzi despre cazul Anatol Mătăsaru, excentricul protestatar care a fost arestat zilele trecute, după ce a adus în faţa Centrului Naţional Anticorupţie un vas de WC şi s-a aşezat pe el.

Vadim Vieru

Vadim Vieru

Cu avocatul Vadim Vieru, care a asistat la reţinere, despre cât de legală i s-a părut arestarea protestatarului.

Europa Liberă: Dle Vieru, aș vrea întâi de toate să aflu ce părerea aveți Dvs. despre ceea ce i s-a întâmplat dlui Mătăsaru?

Vadim Vieru: „Am să fac din start o precizare: eu am fost invitat deja la inspectoratul de poliție Buiucani unde el a fost transportat. Când a fost reținut cu participarea celor 14 polițiști în civil, nu eram la faţa locului, dar cunosc că nu i s-a asigurat niciun avocat.”

Europa Liberă: Deci, 14 polițiști erau şi nu era avocat la fața locului. Probabil, ați văzut înregistrările pe care le-au făcut rudelel sale în momentul reţinerii…

Vadim Vieru: „Da, am văzut imaginile video. A fost reținut, în opinia mea, cu forțe disproporționate. Pentru că dl Mătăsaru nici nu se ascundea de urmărirea penală, el nici nu cunoștea despre deschiderea unui dosar penal pe numele său. Și chiar dacă el avea să fie citat ulterior în legătură cu această cauză penală, nu era necesar ca statul să cheltuie resurse disproporționate și să facă un astfel de show pentru ca el să fie transportat la inspectoratul de poliție Buiucani. Eu sunt sigur că dacă el avea să fie citat potrivit procedurilor legale, dl Mătăsaru singur avea să se prezinte la inspectorat și avea să facă declarațiile cu respectarea dreptului la apărare ș.a.m.d..”

Europa Liberă: Ce credeți Dvs. despre formele de protest la care apelează Anatol Mătăsaru? Anul trecut a fost porcul vopsit în culorile drapelului Sf. Gheorghe, vă amintiți, un porc plimbat prin faţa Ambasadei Rusiei, mai devreme măgarul „miliţian” şi porcul „procuror”?

Vadim Vieru: „Sunt forme de protest specifice ale dl Mătăsaru, însă el nu este pionier în acest domeniu, astfel de forme de protest au mai fost și în alte state. Pe unele cauze, Curtea Europeană şi-a dat şi aprecierea. Spre exemplu, pe o cauză împotriva Austriei, când au fost pictați politicieni nud și au fost expuși în public. Curtea Europeană a considerat că este vorba despre respectarea dreptului la libertatea de exprimare, în limita convenției pentru drepturile omului. Respectiv, cu referire la protestele dlui Mătăsaru, este important să cunoaștem că toate aceste acțiuni care el le realizează trebuie să treacă prin acel triplu test care Curtea Europeană de regulă îl aplică în aprecierea legalității acțiunilor de protest, legalității întrunirilor și aici este vorba: dacă acțiunea este prevăzută de lege, dacă are un scop legitim și dacă este proporțională.

La moment mie, ca avocat, îmi este greu să fac o apreciere a acestui triplu test în cazul dlui Mătăsaru, pentru că nu cunosc încă toate circumstanțele cazului, nu am discutat cu el și el nu a făcut încă declarații complete referitor la acest caz. Nu cunoaștem încă cu exactitate care a fost scopul protestului, ce a dorit dumnealui, ce mesaj a vrut să transmită prin acest protest. Pentru că mesajul are importanță la calificarea și includerea acestui triplu test, mesajul care vrea să-l transmită la public, dacă a dorit el să transmită un mesaj publicului ș.a.m.d..”

Europa Liberă: Modul extravagant de a protesta, deși consecvent al dlui Mătăsaru, e cam ineficient. De fapt, care este miza dlui Mătăsaru: să aibă câștig de cauză în instanță? Mi se pare puțin probabil.

Vadim Vieru: „Nu cred că miza dlui Mătăsaru e să aibă câștig în instanță. De fapt, cunoaștem că el este victima sistemului, a fost victima polițiștilor încă de prin anul 2007-2008, încă atunci a început să proteste împotriva sistemului folosind diferite metode, ulterior a fost torturat. Protestul care a fost realizat în fața CNA, din câte cunosc, se trage de la o problemă personală, pentru că el a avut anumite dificultăți cu funcționarii de la Primărie, cu niște funcționari pe care el îi declară corupți, declară că are probe că ei sunt funcționări corupți și în legătură cu acest fapt s-a adresat cu o plângere la Centrul Național Anticorupție, iar plângerea sa a fost examinată formal - aceasta a devenit și unul din motivele principale datorită căruia a protestat în fața CNA.”

Europa Liberă: Momentul reținerii, dle avocat, precum spuneam, a fost filmat de șotia dlui Mătăsaru și plasat pe Internet. Ce v-a șocat în acest mod în care a fost reținut?

Vadim Vieru: „După cum vă spuneam de la început, reținerea a fost disproporționată și nici nu a fost necesară. Din start am invocat ilegalitatea reținerii, pentru că actele naționale (și mă refer aici la Codul de Procedură Penală) stabilește expres temeiurile când persoana poate fi reținută. Şi aici fac trimitere la art. 166 din Codul de Procedură Penală. Persoana poate fi reținută când este prinsă în flagrant, dacă martorul ocular, victima indică direct asupra acestei persoane că a săvârșit infracțiunea, sau dacă la domiciliu persoanei sunt descoperite urme evidente ale infracțiunii și ultima condiție este dacă la locul săvârșirii infracțiunii sunt urme lăsate de către această persoană.”

Europa Liberă: Deci, nici una nu e înregistrată în cazul dlui Mătăsaru?

Vadim Vieru: „Nu e cazul dlui Mătăsaru în niciun fel. Însă, aliniatul 2 al aceluiași articol stabilește că în alte circumstanțe care servesc pentru bănuială rezonabilă că o persoană a săvârșit infracțiunea, aceasta poate fi reținută doar dacă că a încercat să se ascundă sau nu i s-a putut constata identitatea. Iarăși, nu este întrunită nici această condiție.”

Europa Liberă: Cum va explicați că sunt încălcate toate condițiile legii? Mi se pare că nu s-au așteptat polițiștii care l-au reținut că vor fi filmați şi că, probabil, nu veneau în număr atât de mare acolo dacă se așteptau? Cum vă explicați: de ce au procedat astfel?

Vadim Vieru: „Eu cred că aceasta este, de fapt, o problemă de sistem și ea nu se aplică doar în cazul dlui Mătăsaru. Polițiștii probabil realizează astfel de abuzuri și în alte cauze când nu este cazul ca persoana să fie reținută, de fapt, este reținută cu resurse disproporționate. Însă, probabil aici a fost motivat și faptul că dl Mătăsaru în acea zi, de fapt, se îndrepta la un alt protest în fața Procuraturii Generale și dacă ne amintim anul trecut când se îndrepta spre Procuratura Generală ca să protesteze el la fel fost reținut practic în același mod doar că au participat mai puțini polițiști. Respectiv, acest caz denotă probabil probleme „schiță” grave după cum am menționat, dar și influențe neadmise din partea unor persoane ierarhic superioare față de polițiști, adică o comandă.”

Europa Liberă: Toate astea ați observat să se întâmple și până acum? Vă întreb pentru că unii prevestesc vremuri nu tocmai sub domnia democrației care încep acum, odată ce se întâmplă astfel de cazuri?

Vadim Vieru: „De fapt, problema dată a fost și în perioada 2010-2015, și astfel de rețineri există și în prezent. Speranța mea este nu ca astfel de cazuri să crească în număr, după cum vedem după cazul dlui Mătăsaru ce s-a întâmplat, speranța mea e ca astfel de cazuri să se reducă, dar după cum vedem polițiștii nu prea își învață lecțiile și nici procurorii, pentru că evident reținerea este coordonată cu procurorii. Sperăm că deja inițiativa lansată de Ministerul Justiției care sper să fie sinceră îi va responsabiliza, pentru că cel puțin în prima situație în cazul dlui Mătăsaru este evident încălcarea articolului 5 din CEDO.”

Europa Liberă: Dle Vieru, am văzut chiar acum pe una din rețelele de socializare cetățeni care spuneau că eu sunt Mătăsaru, am văzut pe de altă parte oameni care spuneau că pe dânșii Mătăsaru nu-i reprezintă. Vă așteptați ca acest caz al dlui Mătăsaru să sensibilizeze, în timp, societatea?

Vadim Vieru: „Da, eu cred că acest caz va sensibiliza societatea. Am observat și eu o mobilizare pe rețelele de socializare. Ieri l-am vizitat în izolatorul direcției de poliție Chișinău unde el a dorit să transmită un mesaj persoanelor, a scris pe foaie de hârtie un mesaj pe care l-am fotografiat și l-am transmis ulterior activiștilor, aceștia l-au publicat pe internet și dacă ați observat că a apărut deja un imn al protestatarilor. De fapt, acest caz poate să prezente în lumină două probleme, este vorba iarăși despre libertate de întrunire, libertate de exprimare, dar și libertatea și siguranța persoanei - cât de ușor, de fapt, polițiștii pot priva o persoană de libertate în lipsa unor motive și în lipsa unor temeiuri, ceea ce se face foarte des la noi în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dacă înțeleg corect, faceți parte din garnitura de avocați asociați a organizației „Promolex”. Cat de mare este probabilitatea ca această organizație sa preia acest caz, să-i ofere asistența juridică dlui Mătăsaru? De ce depinde asta?

Vadim Vieru: „În cadrul asociației „Promolex”, de regulă, toate cazurile se discută la ședința juriștilor. Eu am fost invitat vineri de către de dl Mătăsaru, deci a fost un caz de urgență, nu am reușit discutăm strategia ulterior. Respectiv am mers și am participat la procedurile de urgență cum ar fi întocmirea procesului verbal de reținere, dar am și depus alte cereri de urgență în adresa procurorului cum ar eliberarea lui Mătăsaru. Probabil astăzi vom discuta la ședință și vom decide acțiunile de mai departe în acest caz.”

XS
SM
MD
LG