Linkuri accesibilitate

Dosarul băncilor devalizate: „cât s-a furat, de către cine, în ce perioadă şi prin ce scheme?”


În ce măsură concluziile unei investigații internaționale ar putea ajunge probe în dosar?

Premierul Valeriu Streleţ a anunțat că până joi se va decide dacă compania americană Kroll va efectua şi etapa a doua a investigațiilor, faza de recuperare a banilor dispăruți din cele trei bănci devalizate. Kroll a fost singura companie din cele patru invitate la concursul organizat de Banca Națională care şi-a prezentat oferta. Ancheta independentă, aşa cum a anunțat luna trecută BNM, urmează să inițieze măsuri civile, penale, în Republica Moldova și în jurisdicții străine pentru a reține și recupera activele. Dar în ce măsură concluziile unui astfel de raport pot ajunge probe în dosar?

După ce a declarat în plenul parlamentului că raportul Kroll este mai degrabă beletristică, şeful Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, pledează astăzi pentru continuarea investigației de către o companie străină. El a declarat pentru Europa Liberă că o analiză independentă, imparțială şi obiectivă a situației din sistemul bancar ar fi mai mult decât necesară în contextul în care „credibilitatea autorităților naționale este la pământ”.

Viorel Chetraru

Viorel Chetraru

Dar pentru ca eventualele concluzii să stea la baza unor învinuiri, Viorel Chetraru recomandă companiei străine să atragă şi experţi judiciarii autorizați de Ministerul Justiţiei. În caz contrat, zice el, pentru a ajunge probe unele formulări vor trebui să fie reconfirmate de către aceeași experții naționali, fapt ce va presupune o perioadă şi mai lungă de timp.

„Din punctul meu de vedere, o evaluare imparțială este absolut necesară, pentru identificarea eventualelor bunuri care pot fi recuperate, inclusiv în afara țării. Pentru procurori această evaluare este absolut necesară, însă ea trebuie să aibă în vedere necesitatea unei valori juridice”.

Europa Liberă: Domnul Chetraru, la aceste demonstrații s-a cerut inclusiv demisia dumneavoastră că nu se mişcă ancheta. Sunt unele voci care vă reproșează că, de fapt, asta ar fi trebuit să fie treaba organelor de drept din Republica Moldova.

„Noi avem la îndemână instrumentele procesuale pe care le avem. Sunt mai multe dosare pe rol. 18 dosare deja sunt trimise în instanțele de judecată, încă 12 se mai află pe rol. Pe lângă această, sunt mai multe cauze penale care sunt în procedura procurorilor anticorupție. Din punctul meu de vedere, noi facem tot ce este posibil pentru moment”.

Viorel Chetraru a mai spus că etapa a doua a investigației internaționale va ajuta BNM să facă o analiză a întregului tablou al acestei fraude: cât s-a furat, de către cine, în ce perioadă şi prin ce scheme. Ulterior, în baza concluziilor, reprezentanții BNM vor trebuie să facă demersuri către procurori.

Chetraru se declară împotriva amânării acestei anchete independente, speculație apărută după ce premierul Valeriu Streleţ a afirmat că cei de la Kroll ar fi cerut exagerat de mult.

Veaceslav Negruţa

Veaceslav Negruţa

Fostul ministru al Finanţelor în guvernul Filat, Veaceslav Negruţa, a criticat acțiunile șefilor Băncii Naționale, care în loc să încheie concursul organizat de ei au pasat chestiunea desemnării companiei străine pentru investigarea internațională în zona politicului, la Comitetul pentru stabilitate financiară, ce ar avea mandat doar de consultare, nicidecum de decizie.

„Săptămâna trecută, domnul prim-ministru zicea că prețul este bun. Săptămâna aceasta, după ședința de ieri, a zis că prețul este exagerat. S-a întâmplat ceva? Indicațiile posibil că au fost altele de la liderii alianței, care sunt total dezinteresați ca investigația să fie internaționalizată, pentru că atunci, poate, cineva ar pierde controlul asupra situației ce a fost în sectorul bancar”.

Şi Viorel Gârbu, de la Institutul Economiei de Piaţă, crede că politicienii de la guvernare nu sunt interesați în rezolvarea cazului. Pe de altă parte, el spune că cetățenii îşi pun mari speranțe în astfel de rapoarte, care, în viziunea sa, sunt o reflecție la acest capitol, nu anchetă judiciară.

Viorel Gârbu

Viorel Gârbu

„Noi într-un fel exagerăm atunci când avem așteptări atât de mari. Uneori procesele şi problemele de acest gen se soluționează foarte greu. Atâta timp cât nu este o deschidere politică, cât nu este o voință reală din partea autorităților să soluționeze această situație, indiferent ce va scrie în raportul Kroll al 2-a, al 3-a, al 10-lea lucrurile nu se vor schimba”.

Experții cu care am stat de vorbă sunt sceptici că unii decidenți politici vor accepta ca Republica Moldova să plătească un comision mai mare, dar ca să fie recuperați parte din banii dispăruți din bănci. Mai ales că unii dintre ei au deținut sau dețin posturi-cheie în stat.

XS
SM
MD
LG