Linkuri accesibilitate

Deputatul Nicolae Juravschi a părăsit PLDM și fracțiunea parlamentară liberal-democrată


Deputatul Nicolae Juravschi a anunțat că părăsește Partidul Liberal Democrat și fracțiunea parlamentară liberal-democrată, că devine deputat independent și că va colabora cu fostul premier Iurie Leancă. „Regret modul în care a fost înlăturat Iurie Leancă din partid, favorizând dezbinarea lui”, spune Juravschi într-o scrisoare scrisă de mână și publicată pe pagina sa de Facebook. Este al treilea parlamentar liberal-democrat care părăsește fracțiunea, în urma lui Leancă și fostului vicepremier pentru Reintegrare, Eugen Carpov. Cei doi s-au retras în februarie din cauza neînțelegerilor cu liderul PLDM, Vlad Filat, înființând un partid propriu. Ieșirea lui Juravschi are loc pe fundalul negocierilor între PLDM, PD și PL pentru crearea unei majorități parlamentare și unui nou guvern. Săptămâna trecută, cumnatul și nepotul lui Filat au fost arestați în dosarul furturilor de la Banca de Economii, de către Centrul Național Anticorupție și Procuratura Generală. Șefii celor două instituții fuseseră numiți la propunerea PD.

XS
SM
MD
LG