Linkuri accesibilitate

Vasile Ernu: „Dacă ne uităm şi prin ochii amărâţilor, excluşilor, marginalilor, deodată descoperim o lume foarte diferită”


Interviu cu scriitorul Vasile Ernu despre noua sa carte „Sectanții”.

O nouă carte a scriitorului originar din Republica Moldova, Vasile Ernu, s-a remarcat la târgul de carte Bookfest de la București. Vasile Botnaru a stat de vorbă cu scriitorul despre cartea care nu putea să nu atragă atenția cu un titlu ca acesta, un titlu dezvăluit în debutul interviului chiar de autor.

Europa Liberă: O nouă carte semnată de Vasile Ernu fireşte că trebuie să fie una care să zădărască publicul.

Vasile Ernu: „De data aceasta e mai cuminte. Dar culmea că uneori cuminţenia zădărăște mai mult decât obrăznicia, pentru că este un subiect delicat, unul la mână. Doi, este un subiect riscant. Şi atunci lumea se apropie cu o anumită precauţie şi găseşte, descoperă, cred eu, cel puţin din primele reacţii, cartea a apărut doar de zece zile. Primele reacţii sunt reacţii foarte diverse şi destul de interesante, pentru că un subiect – sectanţii – un nume care te trimite la ceva negativ, rău, pentru că e numele...”

Europa Liberă: …generic dat tuturor disidenţilor.

Vasile Ernu: „Da. Grupurilor marginale, religioase date de majoritari şi e ca un stigmat. E la limita ereziei, a disconfortului. În general sectele construiesc un disconfort pentru majoritate.”

Europa Liberă: De ce v-aţi adresat la acest subiect? Vă interesează în general disidenţa?

Vasile Ernu

Vasile Ernu

Vasile Ernu: „Nu. Mă interesează marginalii. Pentru mine e foarte important să înţeleg cum se vede lumea privită nu din ochii majoritarilor care suntem, obişnuiţi, radio, TV, putere, ziare, economie, societate, cum văd cei de la periferia societăţii, excluşii comunităţii, cum văd lumea şi cum reuşesc să-şi construiască propria lor lume. Eu cred că, dacă ne uităm şi prin ochii amărâţilor, excluşilor, marginalilor, ne uităm la lume, deodată descoperim o lume foarte diferită. Şi atunci eu încerc să construiesc o poveste pe perioada unei sute de ani, e un soi de saga de familie, patru generaţii, sfârşitul secolului XIX secolul XX, care este plasat în Bugeacul din sudul Basarabiei, o familie care trece prin ţarism, România Mare, fascism, comunism, stalinism ş.a.m.d., o comunitate mică și care reuşeşte să reziste, în ciuda tuturor acestor violenţe care vin asupra ei, fiind, evident, într-o permanentă rezistenţă, pe de o parte ceea ce numesc ei leviatanul, cezarul, puterea, statul, forma cea mai violentă, deţinătorul…”

Europa Liberă: …de presiune.

Vasile Ernu: „Da. Pe de altă parte, relaţia cu biserica majoritară, care, suntem obişnuiţi, este o altă formă de violenţă. Şi mai este o chestiune foarte importantă, relaţia cu această lume – economie, societate, laicitate, o altă violenţă, pentru că este destul de puritană ş.a.m.d. Şi atunci pe mine mă interesează să văd cum funcţionează acea lume mică într-un colţ uitat de Dumnezeu, acest Bugeac care nici noi nu prea ştim ce e cu el. Adică e al nostru şi nu e al nostru, e un soi de hotar între lumi.”

Europa Liberă: Oamenii aceştia cum au rezistat şi dacă ei au reuşit să erodeze cât de cât leviatanul, statul, biserica majoritară? Sau nici nu şi-au propus?

Vasile Ernu: „Cartea mai este despre salvare. Salvarea pentru mine este o chestiune eminamente politică în sensul în care ne salvăm individual, dar nu putem singuri. Adică întotdeauna suntem în grup, ne organizăm într-o anumită formă de grup ca să rezistăm în faţa diverselor forme de lumi, puteri ş.a.m.d. Ceea ce eu urmăresc în această carte este cum îşi construiesc. Şi într-adevăr ei nu-şi propun să lupte. Ba din contra, chiar observi că ei îşi propun mai degrabă să se comporte în această lume ca şi cum statul n-ar exista. Evident că reacţiile statului sunt foarte diferite. De exemplu, în anii ’50 în comunitate se discută foarte mult intrarea în partid. Unii acceptă de bună voie, alţii forţaţi, alţii din oportunism etc., etc. Ei bine, se discută acest lucru în comunitate şi ei ajung la concluzia „nu numai că nu vom accepta niciodată să intrăm în partid, dar copiii noştri nu vor intra în nicio formă în niciuna din structurile formale”, să le zicem, adică era o chestie obişnuită, ştim foarte bine, am trăit, generaţii care am prins aceste lucruri.”

Europa Liberă: Pioneri.

Vasile Ernu: „Pioneri, comsomolişti.”

Europa Liberă: Octombrei.

Vasile Ernu: „Erau nişte formalităţi. În momentul în care această comunitate refuză, ei nu o fac din cauza că au convingeri radicale politice, ci din cauza unor convingeri religioase. Dar efectul este politic, pentru că, cum adică 99% sunt comsomolişti şi tu nu eşti comsomolist.”

Europa Liberă: Ca şi cum ai refuza să fii înrolat în armată din motive religioase sau pacifiste.

Vasile Ernu: „Absolut. Şi apărea acest tip de reacţii care tulburau lumea mică a unui sat de Bugeac, a unui orăşel din Bolgrad sau Ismail, sau despre zona care vorbim noi acolo, tulburau această linişte prin nişte gesturi aparent banale. Noi, care am trăit în acea perioadă, ştim că acest gest banal putea avea nişte repercusiuni foarte negative. Genul acesta cred că a erodat, dar pe mine mă interesează foarte mult că ceea ce nouă, celor majoritari, ni se părea o normalitate, un firesc, nu ne puneam aceste probleme, ei le tratau şi reacţionau foarte diferit. Cred că erau printre puţinii care au reuşit în anii ’50, ’60, ’70 să-şi construiască o adevărată societate alternativă şi o economie alternativă.”

Europa Liberă: Adică trecutul văzut de ei diferă mult de trecutul pe care îl văd majoritarii?

Vasile Ernu: „Da. Pentru că noi citim o istorie scrisă de majoritari, noi citim o istorie scrisă de învingători şi noi citim o istorie scrisă de intelectuali care au o anumită opinie despre aceste lucruri. Şi o spun întotdeauna – o istorie rescrisă, văzută de ei arată foarte diferit.”

Europa Liberă: Astăzi societatea care se închină la toleranţă, la libertate, la drepturile individuale e altfel în raport cu ei? Mai tolerantă?

Vasile Ernu: „Societatea s-a schimbat foarte mult. Există o poveste în carte, o discuţie, un eu ficţional şi un bunic ficţional, nu contează dacă este real sau nu, vorbim despre sensurile poveştii, spune o chestie foarte interesantă. Bătrânul meditează asupra unor lucruri, zice: „Cu stalinismul era mult mai simplu. Acela era un rău clar cu care ştiai cum să lupţi, pentru că avea reguli destul de clare. Ce putea să-ţi facă stalinismul cel mult? Să te bage în puşcărie. Pentru noi acesta era un semn că suntem aleşii. Adică dacă te pedepsesc înseamnă că tu eşti bun”. Era un semn al calităţii. Zice: „Teme-te mai mult de cei care te scot din puşcărie, de cei care îţi dau, de cei care îţi oferă, decât de cei care îţi iau. Pentru că modul de a lupta cu cei care îţi iau e cu mult mai simplu, e mai clar, mai uşor de abordat decât cel care îţi dă”. Sunt nişte meditaţii pe chestii care cumva trimit înspre lumea noastră. Eu întotdeauna scriu trecutul cu bătaie clară, nu ascund chestia aceasta, spre prezent, cu anumit tip de critică. Nu e vorba de antici, e vorba de a aborda critic prezentul. Eu mă tem foarte mult de chestia aceasta, că noi uităm să abordăm critic prezentul, indiferent, poate fi şi raiul pe pământ, dar noi suntem oameni şi trebuie să ne raportăm întotdeauna critic.”

Europa Liberă: În Republica Moldova biserica majoritară este foarte exigentă, ca să nu-i spun intolerantă, când vine vorba de orice minorităţi. Au de învăţat ceva din cartea dumneavoastră?

Vasile Ernu: „Eu cred că da. Pentru că sunt mai multe poveşti în care eu mă intersectez, sau nu eu, naratorul se intersectează cu aceste momente, de exemplu, nu e secret, în ecografie, există şi o parte personală în poveste. Cunosc foarte bine, am o rădăcină a evreismului mesianic în familie, care a fost destul de dezvoltat. Adică genul de evrei care au revenit la creştinism şi au devenit un soi de creştini primari, regăsirea creştinismului primar. Şi ceea ce observ, am observat şi întotdeauna spun aceasta, şi în carte de multe ori, este tipul de educaţie religioasă. Este incredibil modul în care aceste comunităţi îşi educă copiii, cu o exigenţă nu neapărat doar partea etică, pentru că la sat există elementul acesta etic, dar al citirii, interpretării textelor sacre pe care noi le considerăm, Biblia ş.a.m.d. Incultura teologică în mediul ortodox este înfricoşătoare. Şi vorbesc aici nu doar de simplii ţărani, am observat că orice copil de sectant ştie mai multă Biblie decât un teolog ortodox, aceasta trebuie să ne pună pe gânduri. Mi se pare că biserica majoritară apelează la nişte tehnici riscante pentru ea în primul rând, că transferă acest lucru către şcoală, dar nu în comunitate. Nu, aceste lucruri se fac în biserică, în familie, acelea sunt elementele care rămân şi sunt puternice. Biserica ortodoxă, din păcate, este catastrofală la capitolul acesta, iar aceste lucruri au un efect social, politic, etic ş.a.m.d. de lungă durată, vrem sau nu vrem.”

Europa Liberă: Da. În condiţiile în care vrem sau nu vrem, biserica este un pilon care a rezistat şi probabil va rezista în comparaţie cu fluctuaţiile politice.

Vasile Ernu: „Absolut. În acest sens eu zic că dacă biserica şi-ar face datoria măcar jumătate cât ar trebui, societatea noastră chiar ar arăta puţin mai mult. În general sunt un om care mizez pe un spaţiu laic, sunt şi de stânga, rolul bisericii îl consider că trebuie să fie separat de stat ş.a.m.d. Dar nu pot să nu înţeleg că trăim într-o societate din Est, în care biserica a fost şi are un rol fundamental, important în societate. În momentul în care ea ar fi mai implicată şi ar pune aceste probleme, s-ar rezolva din start destul de multe probleme.”

Europa Liberă: Şi mai ales dacă nu şi-ar da cu stângul în dreptul.

Vasile Ernu: „Dar eu, ca minoritar, nu dau sfaturi prea multe la majoritari, cred, sunt suficienţi oameni care să înţeleagă aceste lucruri.”

Europa Liberă: Oricum mersi pentru carte. Cine are ochi să o vadă.

Vasile Ernu: „Mersi pentru invitaţie.”

XS
SM
MD
LG