Linkuri accesibilitate

Guvernul a găsit bani pentru participarea Moldovei la expoziția mondială de la Milano


Unii miniştri s-ar arătat însă revoltaţi de faptul că ţara trebuie să suporte cheltuieli foarte mari.

Participarea Moldovei la expoziţia mondială „EXPO 2015”, care va avea loc la Milano începând cu 1 mai şi până la 31 octombrie a fost motiv de ceartă în cadrul unei şedinţe de guvern. Unii miniştri s-ar arătat atunci revoltaţi de faptul că ţara trebuie să suporte cheltuieli foarte mari. Din vistieria statului trebuie să fie alocate cel puţin 57 de milioane de lei. Cele mai mari cheltuieli sunt oferite asamblării pavilionului, care costă 30 de milioane.

L-am întrebat pe consultantul în marketing, Dumitru Slonovschi, director general Magenta Consulting dacă există certitudinea că la „EXPO 2015” Moldova se va regăsi printre cele 140 de ţări care şi-au anunţat prezenţa.

„Sincer, sper că nu am pierdut această oportunitate să mai participăm acolo, deoarece au fost investite foarte multe sute de mii de lei pentru construcţia pavilionului ş.a.m.d. Plus, acest pavilion, din câte cunosc, şi proiectul, şi proiectantul, şi executorii este unul absolut special, deosebit pentru imaginea ţării. Deci, vom veni cu o idee absolut inovativă chiar şi pentru unele ţări din Europa de Vest.”

Disputa încă nu s-a terminat, dar până la 1 mai, data inaugurării acestei expoziţii de la Milano, a rămas foarte puţin timp. Directorul Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova, Dona Şcola, se arată convinsă că lucrurile vor intra în albia lor firească:

„Noi astăzi, în comparaţie cu ceilalţi participanţi, suntem printre lideri. Am primit recent o scrisoare de la organizatori, care ne felicită cu acest statut de lider. Sunt în jur de 40 de ţări care sunt la nivel de pregătire ca noi din 140 de participanţi. Expoziţia se va deschide pe 1 mai, dar pe parcursul lunii mai încă se va lucra la chestii tehnice.”

Europa Liberă: Dar există certitudinea că nu va fi anulată participarea Moldovei la acest eveniment?

Dona Şcola: „Cred că da. În versiunea bugetului care a fost înaintată Parlamentului avem asigurată finanţarea de 30 de milioane, care ne acoperă necesarul pentru a avea un pavilion funcţional şi un program de promovare destul de bun.”

Se pare că nu doar banii necesari sunt o povară pentru organizatori, consideră Dona Şcola:

„Pentru această expoziţie şi pentru a asigura continuitatea efortului nostru la moment actual este mult mai important să avem o şedinţă a comitetului organizatoric, care să ne dea undă verde pe o sumedenie de evenimente de ordin operaţional. Trebuie să lansăm concursul pentru staff-ul care urmează să lucreze acolo, anunţul pentru programul de voluntariat pe care ni-l propunem să-l avem, să atragem studenţii noştri din Italia să ne ajute să promovăm ţara. Avem nevoie de contractarea serviciilor de întreţinere a pavilionului.”

Actualmente se colaborează cu asociaţiile de profil pentru a promova în cadrul acestei expoziţii de la Milano potenţialul investiţional şi comercial din sectoarele prioritare ale economiei naţionale – vinificaţia, industria textilă, producerea fructelor, turismul receptor ş.a. La expoziţia universală Moldova participă pentru a treia oară, dar puţini sunt cei care cunosc ce câştigă ţara de la această prezenţă. Explică Dumitru Slonovschi:

„Vedeţi care e chestia cu câştigul, adică tot se măsoară în anumiţi indicatori. În marketing sau în branding, sau în promovare indicatorii de performanţă sunt, din păcate, puţin mai neclari. Maturitatea se câştigă cu timpul, ca notorietatea unui produs. Exact aşa şi la imaginea unei ţări. Deci, nu zice că da, dacă am participat o dată sau de două ori am câştigat o notorietate de 200% mai mult. Din câte cunosc, prestaţiile anterioare ale Moldovei la astfel de expoziţii au fost cu mult mai sărace din punct de vedere nu doar financiar, dar şi din punct de vedere al creativităţii. Noi nu am avut niciodată un nou stand al Moldovei, dar o clădire separată a Moldovei, care se află pe o stradelă principală a expoziţiei. Este un avantaj foarte mare pentru noi.”

La „EXPO 2015” de la Milano vor participa şi numeroase organizaţii internaţionale. Numărul vizitatorilor va depăşi cifra de 20 de milioane, spun organizatorii.

XS
SM
MD
LG