Linkuri accesibilitate

Încheierea unui proiect, iniţiat de istoricul Wolfgang Benz.

În Germania a apărut al şaptelea volum al Lexiconului antisemitismului. Este ultimul, încheind astfel proiectul ambiţios iniţiat de profesorul şi istoricul, Wolfgang Benz.

La acest proiect care s-a derulat, timp de aproape un deceniu, sub egida Institutului pentru studiul antisemitismului din cadrul Universităţii Tehnice din Berlin au colaborat cîteva sute de istorici, cercetători, politologi, scriitori, şi jurnalişti. Cele șapte volume au apărut sub titlul generic: „Handbuch des Antisemitismus” - „Lexiconul antisemitismului”, subintitulat: „Duşmănirea evreilor de-a lungul istoriei şi în prezent”.

În fiecare volum au fost tratate aspecte diferite ale antisemitismului. Primul volum s-a ocupat de forme ale antisemitismului în diverse ţări şi regiuni; volumul 2 de persoane; volumul 3 de terminologie, teorii şi ideologii; volumul 4 de evenimente, decrete şi controverse, volumul 5 de organizaţii, instituţii şi mişcări. Volumul 6 s-a concentrat asupra unor publicaţii, reviste, ziare, edituri, cărţi, tratate şi studii.

Ultimul volum cuprinde peste 300 de articole, iar cei 150 de autori au analizat diferitele faţete ale antisemitismului din cinematografie, teatru, literatură şi artă. Totodată, volumul cuprinde şi articole dedicate unor opere literare sau cinematografice în care se oferă, de exemplu, explicaţii pentru fenomenul negării Holocaustului.

Volumul prezintă jurnale celebre ale unor victime ale prigoanei dezlănţuite de către regimul nazist german, cît şi de către aliaţii lui Hitler. Însemnările despre antisemitismul de stat din perioada dictaturii fasciste al lui Ion Antonescu din Jurnalul lui Mihail Sebastian ocupă, în acest context, un loc marcant. Jurnalul lui Sebastian însă nu este singurul subiect al lexiconului în care se tratează teme bazate pe realităţi din spaţiul lingvistic românesc. Ar fi de amintit aici trei filme din diferite epoci istorice care din perspective deosebite se înscriu în tematica lexiconului.

Producţia italo-română a lui Carmine Gallone, din 1942 „Odessa in fiamme” (Odesa în flăcări) este o banalizare melodramatică a războiului contra Uniunii Sovietice, la care România a participat în calitate de aliată a Germaniei naziste. Filmul lui Sergiu Nicolaescu, în schimb, „Începutul adevărului. Oglinda”, din 1994, este o încercare de eroizare a lui Ion Antonescu. În ultimă instanţă, regizorul pledează prin creaţia sa în favoarea reabilitării istorice a principalului vinovat pentru Holocaustul din România.

Cel de-al treilea film despre care se vorbeşte în lexicon este controversata peliculă a lui Constantin Popescu, prezentată prima dată în cadrul Berlinalei din 2010, „Portretul luptătorului la tinereţe”. Filmul inspirat din memoriile lui Ion Gavrilă Ogoranu, şeful unui grup de gherilă ce acţiona în munţi, a stîrnit numeroase controverse. Filmul este conceput ca un elogiu al luptei armate anticomuniste şi camuflează ideologia legionară a protagoniştilor din grupul Ogoranu. În articolul din lexicon se aminteşte de scrisoarea de protest adresată directorului Berlinalei în care se arată că filmul este o încercare de mistificare cinematografică a istoriei, trecînd sub tăcere faptul că „Ion Gavrilă-Ogoranu a făcut parte din Mişcarea Legionară din România, Frăţia de Cruce Negoiul, fiind un militant al acestei organizaţii cu caracter fascist, antisemit şi rasist. Cu mai multe ocazii, atît în discursuri publice cît şi în cărţile pe care le-a publicat, acesta şi-a recunoscut convingerile antidemocratice şi de extremă dreapta.”

Dintre numeroasele articole în care sunt prezentate lucrări literare antisemite, amintim, în încheiere, cele legate de scriitorul german originar din Banat, Adam Müller-Guttenbrunn (1852-1923) şi de fiul acestuia, jurnalistul şi prozatorul Roderich Müller-Guttenbrunn (1892-1956). Amîndoi, tatăl şi fiul, au semnat mai multe lucrări în care-şi manifestă deschis sentimentele xenofobe şi ostilitatea faţă de evrei. Teatrul din Viena („Kaiser-Jubiläums-Stadttheater”) al cărui director era Müller-Guttenbrunn senior primise supranumele de „teatru arian” sau „teatrul antisemit”. Müller-Guttenbrunn junior a fost membru al partidului nazist şi corespondent al oficiosului „Völkischer Beobachter“, fiind, în acelaşi timp, responsabil pentru originea ariană (adică germană) a membrilor Uniunii regionale a jurnaliştilor (Landesverband Ostmark des Reichsverbands der deutschen Presse).

Un alt articol este dedicat poeziei celebre a bucovineanului Paul Celan, „Tangoul morţii”. Creaţia lui Celan, ai cărui părinţi deportaţi au pierit în Transnistria, este poate cea mai impresionantă creaţie lirică inspirată din tragedia Holocaustului:

Laptele negru din zori îl bem cînd e seara

îl bem la amiaz îl bem şi la noapte

îl bem şi îl bem

săpăm o groapă 'n văzduh şi nu va fi strîmtă

Un om stă în casă se joacă cu şerpii şi scrie

el scrie 'n amurg în Germania, Aurul părului tău Margareta

scrie şi iese în prag scapără stelele 'n cer el îşi fluieră cîini

evrei-i şi-i fluieră el poruncă le dă ca să sape o

groapă 'n ţărînă poruncă ne dă să cîntăm pentru dans

Laptele negru din zori te bem cînd e noapte

la amiază te bem te sorbim dimineaţa şi seara

te bem şi te bem

Un om stă în casa se joacă cu şerpii şi scrie

el scrie 'n amurg în Germania Aurul părului tău Margareta

Cenuşa părului tău Sulamith o groapă săpăm în văzduh şi nu va fi strîmtă

El strigă săpaţi mai adînc iar ceilalţi cîntaţi

arma o 'nşfacă, o flutură, albaştrii i-s ochii

săpaţi mai adînc iar ceilalţi cîntaţi pentru dans mai departe

Laptele negru din zori te bem cînd e noapte

te bem la amiază şi seara te bem

te bem şi te bem

un om sta în casă, aurul părului tău Margareta

cenuşa părului tău Sulamith el se joacă cu şerpii

El strigă cîntaţi mai blajin despre moarte căci moartea-i un meşter german

el strigă plimbaţi un arcuş mai ceţos pe viori veţi creşte ca fumul atunci

veţi zace 'ntr'o groapă în nori şi nu va fi strîmtă

Laptele negru din zori te bem cînd e noapte

te bem la amiaz e moartea un meşter german

te bem dimineaţa şi seara te bem şi te bem

e moartea un meşter german albaştrii i-s ochii

cu plumbul te împroaşcă din plin şi adînc te loveşte

un om stă în casă aurul părului tău Margareta

cîinii spre noi şi-i asmute ne dăruie-o groapă 'n văzduh

se joacă cu şerpii visînd e moartea un meşter german

aurul părului tău Margareta

cenuşa părului tău Sulamith

(Traducere din limba germană Petre Solomon)

Handbuch des Antisemitismus. Judenfeindschaft in Geschichte und Gegenwart. Literatur, Film, Theater und Kunst, Bd. 7, herausgegeben von Wolfgang Benz, De Gruyter Saur, Berlin/München/Boston, 2014, 598 p.

XS
SM
MD
LG