Linkuri accesibilitate

„Cine a câştigat în războiul dintre Occident şi Federaţia Rusă, război purtat în Ucraina?” (Adevărul).

Informația că negocierile din Parlamentul de la Chișinău pentru alcătuirea unei majorități proeuropene sunt în impas se întâlnește astăzi cu temerile analistului politic Valentin Naumescu. Într-un articol publicat pe contributors.ro, Naumescu se referă la „tandemul dominant Lupu-Filat” și la faptul că liberalii lui Mihai Ghimpu nu prea mai vor să fie de umplutură în coaliție. Opinia analistului este că Partidul Liberal ar face poate mai bine să rămână într-o opoziție „inteligent făcută, pro-occidentală (incluzând discursul pro-NATO) şi pro-românească”. Și-ar da astfel șanse la scrutinul următor, dat fiind că „Partidul Liberal este partidul cu cel mai curat şi complet discurs pro-occidental (Uniunea Europeană şi NATO) şi pro-românesc, singurul dintre partidele parlamentare care nu se fereşte să propună tema unificării naţiunii române, separată forţat prin consecinţele Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939”.

În același timp, Valentin Naumescu știe că „o guvernare mediocră, fie ea şi auto-intitulată pro-europeană, cu atât mai mult apăsată de concesiile şi de funcţiile-cheie, chipurile neguvernamentale, oferite Partidului Comunist (zvonurile sugerează că ar fi vorba despre Serviciul de Informaţii şi Securitate, Curtea de Conturi, Comisia Naţională de Integritate etc.) ar putea fi rapid erodată în confruntarea cu vulnerabilităţile economico-sociale şi lipsa unei perspective europene clare a Republicii Moldova.” Comentatorul de la contributors.ro remarcă, de asemenea, că se negociază dur, pe ideea că cel mai slab va ceda până la urmă, dar nu iese la lumină nicio idee de program de guvernare.

Cine a câştigat în războiul dintre Occident şi Federaţia Rusă, război purtat în Ucraina?” Răspunsul este simplu, scrie Alexandru Grumaz în Adevărul: „China”. Articolul său prezintă câteva dintre complicațiile de natură mai degrabă economică ale acestui triunghi al marilor puteri, sugerând că chinezii sunt, într-adevăr, în fața unei alegeri importante. Merg alături de Rusia, chiar dacă nu le-a fost și nu le este prietenă? Mai degrabă, susține analistul politico-militar, este de așteptat ca Republica Populară Chineză să acționeze conjunctural, doar în direcția propriilor interese, inclusvi economice.

XS
SM
MD
LG