Linkuri accesibilitate

Prăbuşirea rublei a costat Banca Centrală a Rusiei 10 miliarde de dolari


Pe pieţele valutare şi de capital din Rusia s-a produs o prăbuşire a cotaţiilor rublei şi a acţiunilor companiilor petroliere şi a băncilor. Investitorii se tem de consecinţele unor eventuale sancţiuni împotriva Rusiei, după intervenţia militară din Crimeea. Astăzi, dolarul şi euro au atins cote istorice de 37 şi, respectiv, 51,2 ruble.
Cotaţiile acţiunilor Gazprom-ului au scăzut cu peste 11%, ale băncii VTB – cu peste 12,5 %, ale Sberbank – cu 8%, ale companiei de potasă Uralkali – cu 11%. Acţiunile companiei metalurgice Mechel s-au ieftinit cu 26%.
Banca Centrală a Rusiei spune că a reuşit să calmeze situaţia pe pieţe, ridicând limita de sus a coridorului valutar şi mărind rata cheie a dobânzii de la 5,5 până la 7%. Intervenţiile valutare ale Băncii Centrale au depăşit, luni, 10 miliarde de dolari, un nou record istoric. Banca a anunţat că va continua să sprijine cursul rublei prin intervenţii, atunci când va fi necesar, însă deprecierea uşoară a monedei ruse este un obiectiv urmărit pentru stimularea comerţului.
Potrivit experţilor, prăbuşirea de la bursele ruseşti o depăşeşte de două ori pe cea din timpul războiului ruso-georgian, din august 2008.
XS
SM
MD
LG