Născut în occident, feminismul a avut inițial de înfruntat împotriviri patriarhale la fel de mari ca în răsăritul ortodox. La urma urmei, la începuturile ei biserica creștină încă mai dezbătea dacă femeile au sau nu un suflet.
Feminismul a apărut în sec. al 19-lea, focalizat inițial pe acordarea dreptului de vot femeilor.
Istoria ne oferă multe paradoxuri. Astfel, dreptul de vot le-a fost acordat femeilor în Turcia înaintea Franței, în Franța - abia în 1944, în parte și pentru că Germania, care ocupa Franța, acordase deja dreptul de vot femeilor cu exact un sfert de secol înainte.
Caz extrem, femeile din cantonul elvețian Appenzell au primit dreptul de vot abia în 1990 și încă și atunci printr-o decizie a tribunalului federal.
Pînă și după ce dreptul de vot a devenit cvazi-universal, unele revendicări au rămas actuale. Cea privind plata egală, de pildă.
Chiar și astăzi, in ciuda legislației favorabile si a discriminării pozitive impuse de sus, in multe tari ale Europei occidentale continuă o discriminare in salarii. Germania e cunoscuta, de pilda, pentru faptul ca la funcții egale, cu responsabilităţi egale, femeile continua sa câștige mai putin decit barbatii.
In Franta, un proiect de lege care impune egalitatea salariala intre barbati si femei a fost depus abia in 2005, insa nu a fost adoptat inca nici pina acum.
La nivel european, se poate constata, atunci cand se face media tarilor membre, ca doar un sfert din ministri sint femei, in vreme ce numarul femeilor deputate in parlamentele tarilor membre, abia daca depaseste 20%, iar asta in conditiile in care studiile demografice arata ca in Europa femeile sint mai numeroase decit barbatii.
Si, desigur, raman situatiile greu de calculat si de apreciat in cifre si procente. Pentru ca, indiferent de natura legislatiei, ea va fi aplicata diferit in disciplinatele tari nordice, protestante, in care evolutia mentalitatilor a facut sa fie acceptate pana si femei pastori - femei preoti -, sau in tarile mediteraneene, de cultura machista si patriarhala cum ar fi Grecia, Cipru, sau Italia.
-----
În Republica Moldova, feminismul nu este luat în serios nici în politică, nici în economie.
O arată măcar şi viteza cu care se mişcă două proiecte legislative, privind cotele pentru femei care s-au împotmolit de ani de zile – unul în parlament şi altul în guvern.
O propunere privind instituirea unor cote obligatorii pentru femei în partide s-a pus în discuţie pentru prima dată în parlament în 2006. La următorul scrutin, din 2010, cota femeilor de pe liste a fost chiar mai mică decât la alegerile din 2005, soldându-se cu o reprezentare feminină în legislativ de doar 20 la sută. În economie, reprezentarea femeilor este şi mai scăzută - femeile sunt o minoritate absolută în conducerea companiilor sau în lista beneficiarelor de credite bancare, sectoarele feminizate sunt cele mai prost plătite, iar discriminarea la salarii s-ar aprecia în baza unei singure cifre - diferenţă între remunerarea femeilor faţă de bărbaţi este, potrivit statisticilor, de mai puţin cu 27 la sută.
Alexei Buzu de la Centrul parteneriat pentru Dezvoltare - una dintre organizaţiile care însufleţeşte o campanie de feminizare a spaţiului public, spune că în aceste condiţii singura soluţie ar fi principiul cotelor, chiar dacă urâte de mulţi ca fiind nedemocratice şi încălcând principiul meritocraţiei.
„ Noi în Republica Moldova încă nu am ajuns la nivelul la care să cerem cote de reprezentare a femeilor în consiliile de administrare a companiilor, aşa ca la nivel european, dar suntem la etapa când încercăm cel puţin la nivel politic să reglementăm acest fapt. Partidele politice trebuie să fie obligate să respecte cotele.”
Ultimul proiect legislativ iniţiat de femeile dintr-un partid din arcul de guvernământ şi care prevede o cotă obligatorie de 30 la sută rezervată femeilor pe liste de partid, este blocat de aproape cinci ani în parlament. Anterior, şi Ministerul Muncii adusese în executiv o propunere de cotă de 40 la sută. De ce impresia este că nici măcar femeile din partidele parlamentare nu fac ceva pentru a le avansa pe agenda de discuţii? Iată explicaţia lui Alexei Buzu:
„Informal, ni se spune că nu există suficiente voturi, pentru că mecanismul de funcţionare a coaliţiei presupune aprobarea de principiu în partidele coaliţiei şi ar exista voci mai puternice care sunt sceptice. La fel, dacă o doamnă încearcă să promoveze acest subiect mai active, ele ajung să fie marginalizate. Dar noi oricum vom încerca din nou să provocăm o dezbatere în acest sens.”
Cea mai simplă dovadă a împotrivirilor la nivel de mentalitate ar fi măcar şi dezgustul cu care reacţionează mulţi atunci când feministele declarate, una fiind adjuncta de la ministerul educaţiei, Loretta Handrabura, cere să i se adreseze cu termenul de „ministră”, şi nu cu „ministru”.
