Linkuri accesibilitate

Moscova și reluarea importurilor de vinuri și ape minerale din Georgia


Rusia și-a dat acordul de principiu pentru reluarea importurilor de vinuri și ape minerale din Georgia după un embargo de șapte ani. Anunțul a fost făcut luni după ce o delegație georgiană s-a întâlnit la Moscova cu sanitarul-șef al Rusiei, Ghenadi Onișcenko. El a spus că experții ruși vor merge curând în Georgia pentru a evalua sistemul de control al calității. Relațiile dintre Rusia și Georgia se află într-un punct critic de la războiul dintre cele două țări din 2008. Dar venirea la putere toamna trecută a unui guvern georgian nou, care dorește relații mai bune cu Rusia, a fost urmată de tentative de reluare a contactelor economice și chiar politice.
XS
SM
MD
LG