Linkuri accesibilitate

Cancelarul Angela Merkel va cina cu fotbaliştii naţionalei germane la Gdansk, gazda EURO 2012


Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, va vizita astăzi cartierul general al echipei naționale de fotbal germane în orașul polonez Gdansk, care găzduiește împreună cu alte orașe din Polonia și Ucraina turneul final al campionatului european de fotbal.

Anunțul a fost făcut de managerul echipei germane, Oliver Bierhoff, care a spus că Merkel va cina cu jucătorii, după care se va întoarce la Berlin.

Cancelarul german a semnalat că nu va participa la jocurile din Ucraina ale campionatului, pe fondul criticilor Berlinului la evoluțiile politice de la Kiev și mai ales la felul cum este tratată fostul premier Iulia Timoşenko.

Merkel este cunoscută ca o suporteră înfocată a echipei naționale germane.
XS
SM
MD
LG