Linkuri accesibilitate

Opțiuni politice americane în Azerbaijdan și Armenia - opiniile unui diplomat


Lideri armeni și azeri la Stepanakerț, în capitala regiunii Nagorno-Karabach, la 9 mai 2012, privind parada militară cu ocazia Zilei Victoriei
Lideri armeni și azeri la Stepanakerț, în capitala regiunii Nagorno-Karabach, la 9 mai 2012, privind parada militară cu ocazia Zilei Victoriei

Matthew Bryza: „Dacă reformele nu progresează, nu putem avea parteneriate sustenabile, pentru că nu va fi stabilitate in regiune”.


In pragul festivalului Eurovision de la Baku, tensiunile interne din acea tara si cele cu Armenia vecina revin in atentia opiniei publice. De la Washington, corespondentul Europei Libere, Valeriu Sela trece in revista opiniile unui fost diplomat american, cu privire la aceste chestiuni.

Matthew Bryza a fost inainte de pensionare trimisul special al Statelor Unite in Azerbaijan. El s-a retras din corpul diplomatic dupa ce Senatul a blocat numirea sa in functia de ambasador. Organizatii ale armenilor americani s-au opus numirii.

Ambasadorul Matthew Bryza la Baku în 2011
Ambasadorul Matthew Bryza la Baku în 2011
Intr-o recenta alocutiune la Fundatia Jamestown, Bryza a spus ca principalele coordonate ale politicii americane in regiunea Caucazului sint procesele de reforma interna, energia si chestiunile de securitate. Ambasadorul crede ca desi energia si securitatea sint cele mai des mentionate criterii, reformele interne nu trebuesc neglijate.

Matthew Bryza a declarat „Daca reformele nu progreseaza, nu putem avea parteneriate sustenabile, pentru ca nu va fi stabilitate in regiune”. Diplomatul american sustine ca Statele Unite au pierdut citeva oportunitati importante, in Caucaz, in ultimii ani. Din perspectiva lui cea mai mare problema regionala este regiunea Nagorno-Karabach. El crede ca daca acea chestiune este rezolvata, rezultatul pozitiv se va propaga in regiune.

In aceasta privinta, Matthew Bryza crede ca Washingtonul a ratat citeva buna ocazii si ca intreaga chestiune a trecut pe un plan secundar, in fata incercarii de a normaliza raporturile intre Turcia si Armenia. Ambasadorul este de parere ca blocajul poate fi depasit doar daca Washingtonul face presiuni asupra conducerilor de la Baku si Erevan.

„Problema este ca presedintii Sarkisian și Aliyev nu au incredere unul in celalalt suficient pentru se angaja in faza finala a negocierilor”. Si Matthew Bryza crede ca Statele Unite pot juca un rol in dezamorsarea tensiunilor dintre cei doi lideri. Inainte de a deveni ambasador in Azerbaijan, Bryza a condus asa numitul Grup Minsk, mecanismul OSCE de rezolvare a conflictului. Ambasadorul spune ca normalizarea raporturilor turco-armene nu e posibila decit daca chestiunea Nagorno-Karabach e rezolvata, pentru ca aliatii turci ai Azerbaijanului pun piedici reconcilierii cu Armenia.
XS
SM
MD
LG