Linkuri accesibilitate

Preşedintele Chinei, Hu Jintao condamnă „incompetența” unor lideri ai Partidului comunist


Preşedintele Chinei, Hu Jintao a avertizat că „incompetenţa” unor lideri ai partidului comunist provoacă ţării mari probleme, şi i-a acuzat că sunt „divorţaţi de popor”.
Într-o cuvîntare cu ocazia celei de a 90-a aniversări a înfiinţării partidului comunist chinez, Hu a lăudat progresele pe care le-au făcut comuniştii în „revoluţie, dezvoltare şi reforme”. El a adăugat însă că partidul are „dureri de creştere” şi că dacă nu se iau măsuri corupţia ar putea ameninţa legitimitatea partidului.
Agenţiile de presă notează că în lunile dinaintea aniversării China a lansat una din cele mai mari campanii de reducere la tăcere a dizidenţei din istoria sa recentă. De fapt, partidul comunist chinez a fost înfiinţat la 23 iulie 1921 la Şanhai de un grup restrâns de activişti în frunte cu Mao Ţedung.
Partidul a preluat puterea în 1949, după ce a înfrânt forţele naţionaliste într-un lung război civil.
În prezent susţine că are cam 80 de milioane de membri.
XS
SM
MD
LG