Linkuri accesibilitate

Președintele Mihai Ghimpu a salutat oferta PDLM de reînoire a AIE


Preşedintele liberalilor, Mihai Ghimpu a salutat cu precauţie oferta făcută astăzi de liderul democrat-liberal, Vlad Filat şi invitarea la negocieri a partidelor Liberal şi Democrat pentru reînfiinţarea unei noi Alianţe pentru Integrarea Europeană.
„Oferta de astăzi e un pas bun, întârziat un pic, bun, dar nu în totalitate. Şi nu înţeleg de ce a fost înaintată prin intermediul presei. Acest lucru demonstrează că undeva, ceva se mai ascunde”, a declarat Mihai Ghimpu.
După o săptămână de solicitări venite din partea partenerilor de guvernare, Vlad Filat a spus astăzi că partidul său ar dori să păstreze funcţia de premier într-o alianţă nouă. Filat a propus ca Partidului Democrat să-i revină funcţia de şef al statului, iar celui Liberal – de preşedinte al Parlamentului, la fel ca în vechea alianţă.
XS
SM
MD
LG