Linkuri accesibilitate

Irlanda ar putea contracta un împrumut de la UE și FMI pentru a face față crizei financiare


Este posibil ca Irlanda să contracteze un împrumut de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional de ordinul a zeci de miliarde de euro, a anunţat guvernatorul Băncii Centrale a Irlandei, Patrick Honohan. Declaraţia lui Honohan survine în contextul unui control al registrelor contabile irlandeze făcut de experţi ai Uniuni Europene, ai Băncii Centrale Europene şi ai Fondului Monetar. Există temerea că criza deficitului bugetar al Irlandei s-ar putea răspîndi în statele din zona euro. Guvernul irlandez a fost nevoit să preia datoriile mai multor bănci falimentare, dar asta a dus la creşterea deficitului public de zece ori mai mult decît limita admisă în interiorul Uniunii Europene.
XS
SM
MD
LG