Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat la Iaşi că situaţia creată la graniţa cu Republica Moldova este o "dovadă regretabilă" că această ţară se depărtează de valorile şi principiile UE, în loc să se apropie.

"Sunt uşor rezervat, pentru că nu am încă confirmarea Ministerului de Externe, dar dacă s-a întâmplat aşa, este o dovadă regretabilă că Moldova, o ţară cu care avem rădăcini comune, fraţii noştri de peste Prut, în loc să facă paşi spre Uniunea Europeană, ne demonstrează că se depărtează de la valorille şi pricipiile UE, unde graniţele au fost desfiinţate şi au rămas doar cele culturale", a apreciat Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.

MAE consideră că poziţia autorităţilor de frontieră moldovene, care au refuzat accesul unor delegaţii din România pe teritoriul Republicii Moldova, fără a oferi explicaţii, "nu este conformă cu reglementările bilaterale în materie de circulaţie a persoanelor".
XS
SM
MD
LG