Linkuri accesibilitate

Indecenta verbala, indignarea sfinta, ipocrizia de riguare - Judit Ferencz


55 la sută dinte cetăţenii cu drept de vot au dat dovadă de admirabilă luciditate: nu s-au prezentat la referendum – astfel editorialistul săptămânalului Erdélyi Riport, în primele zile de DUPĂ.

Nyugati Jelen comentează din altă perspectivă votul din 19 mai, remarcând că, pentru prima dată din 1990, prezenţa la urne a fost mai mare în oraşe, decât în sate. Editorialistul ziarului abordează votul pornind de la diferenţele dintre România rurală şi România urbană, mult mai modernă. Care, în opinia sa, câştigă tot mai mult teren.

Krónika publică reacţiile mai multor lideri politici maghiari. Senatorul Eckstein-Kovács Péter, considerat de comentatorul ziarului un soi de seismograf al UDMR, dă verdictul: după eşecul campaniei anti-Băsesescu, cei din linia întâi ar trebui să demisioneze. Implicarea în campania pentru demiterea preşedintelui este cel de-al doilea rateu al UDMR, după susţinerea lui Adrian Năstase în 2004. Aşadar: feţe noi în fruntea formaţiunii !

Liderul UDMR, Markó Béla, spune că nu, nu trebuie să cadă capete, ci trebuie găsite noi căi de comunicare. El însuşi va demisiona din funcţia de vicepremier pentru ca să se poată dedica în întregime UDMR-ului. Sigur, asta nu chiar acum, ci după ce se mai calmează situaţia. Senatorul Frunda György explică nesupunerea electoratului maghiar: de vină sunt liderii locali ai formaţiunii care nu au reuşit să transmită corect mesajul conducerii.

Transindex prognozează un nou eşec pentru UDMR. Comentând un sondaj comandat de senatorul Eckstein-Kovács Péter, se arată: UDMR are şanse minime să trimită un reprezentant în Parlamentul European. Lista UDMR va concura cu Tőkés László, candidat independent. Cum, deocamdată, sondajele nu prevestesc o prezenţă ridicată la vot, UDMR şi Tőkés vor concura pentru cele aprox. jumătate de milion de voturi exprimate. Iar şansele ca ei să se excludă reciproc sunt mari.

Şi tot din Transindex: adversarii UDMR care l-au susţinut pe Băsescu sunt acum dezamăgiţi. De ce ? Pentru că preşedintele nu le-a mulţumit pentru susţinere.

Veşnic blam pentru opoziţie. Opoziţia lui Băsescu – un comentariu post-referendum în Allgemeine Deutsche Zeitung. Care arată: dacă preşedintele Băsescu, cu forţa şi funcţia reînnoite, se va concentra pe reforma clasei politice, i se poate ierta şi populismul.

Indignare sinceră sau ipocrizie ? – se întreabă Háromszék pe marginea scandalului iscat după ce preşedintele Băsescu i s-a adresat unei ziariste cu „ţigancă împuţită”. Editorialistul ziarului consideră că reacţiile presei şi ale societăţii civile nu sunt tocmai sincere. De ce ? Pentru că, ani de zile, tot felul de oficiali şi demnitari au făcut declaraţii xenofobe, antimaghiare - şi nimeni n-a făcut caz, declaraţiile lor nu au fost dezbătute sau sancţionate.

Băsescu, mai presus de lege – Népújság comentează reacţiile preşedintelui după decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de a-l mustra pentru spusele sale. Preşedintele nu vrea să se supună, e incapabil să priceapă că „ţigancă împuţită” este un apelativ pe care nu-l poate folosi, indiferent de împrejurări.

Votul uninominal, considerat o „iniţiativă cinică” de parlamentarul UDMR, Márton Árpád, citat de Erdely.ma. Cinică, pentru că avantajază Partidul Democrat. Cinică, pentru că dezavantajază UDMR.

În plină forfotă pe arena politică, în Székely Hírmondó găsim rubrica „România în cifre”. Sau „Retrocedările în cifre”: 820 de mii de proprietari nu şi-au recăpătat încă imobilele şi terenurile. Din 2,5 milioane de hectare de pădure solicitate până în momentul de faţă au fost retrocedate 400.000.
XS
SM
MD
LG