Linkuri accesibilitate

Bogdan Olteanu: speculanţii încearcă să strice renumele Fondului Proprietatea


Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu a declarat că aceia care critică în prezent Fondul Proprietatea au interesul să scadă valoarea acţiunilor fondului şi apoi să le cumpere ieftin.

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, în prezent, Fondul Proprietatea este ţinta unor atacuri ale celor care sunt interesaţi să se îmbogăţească. "Acele persoane vor să scadă valoarea fondului şi apoi să cumpere acţiunile la preţ mic. Va fi o licitaţie internaţională pentru administrarea Fondului Proprietatea şi probabil că o firmă puternică va administra acest fond. Deocamdată, fondul nu a funcţionat până acum" - a declarat Olteanu cu ocazia unei conferinţe de presă ţinută sîmbătă la Deva.

Fondul Proprietatea, creat în 2005 ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist cărora nu li se mai pot restitui în natură averile confiscate, a devenit operaţional, ca societate pe acţiuni înregistrată la Registrul Comerţului, pe 29 decembrie 2005.
XS
SM
MD
LG