Linkuri accesibilitate

Prima întîlnire a Comisiei româno-ruse privind problema Tezaurului


Prima întîlnire a co-preşedinţilor şi secretarilor Comisiei comune româno-ruse privind problema Tezaurului românesc depus la Moscova în timpul primului război mondial a avut loc, în perioada 18-20 mai, în capitala rusă.

Potrivit unui comunicat al externelor de la Bucureşti citat de Mediafax, şedinţa acestei comisiei a avut loc în baza Tratatului privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare dintre România şi Federaţia Rusă, semnat de preşedinţii Ion Iliescu şi Vladimir Putin la 4 iulie 2003.

La Moscova, cele două delegaţii au negociat şi semnat Regulamentul de funcţionare a Comisiei pentru problema Tezaurului românesc şi au stabilit data primei reuniuni în plen a Comisiei care urmează să se desfăşoare la Bucureşti, în luna octombrie 2004.
XS
SM
MD
LG