Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


urmaşilor lui Yitzhak Rabin pentru a expune public statuia acestuia. Într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, Rodica Rârvu a precizat că există speculaţii că urmaşii fostului lider israelian şi-ar fi dat acordul pentru realizarea acestei statui.

"Presupunînd că acest acord a existat, acesta este viciat în cazul în care membrilor familiei li s-au prezentat informaţii false sau incomplete privind persoanele care au finanţat mnumentul sau destinaţia acestuia - a declarat Rodica Pîrvu.

Potrivit aceleiaşi surse, autorităţile vor reacţiona în momentul în care urmaşii lui Yitzhak Rabin vor veni cu o plîngere la ORDA sau la Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC).

"Este treaba familiei interpretarea consimţămîntului. Însă există posibilitatea să ne şi autosesizăm. Vom vedea ce vom face în zilele următoare" - a declarat Rodica Pârvu.

Pe de altă parte, Răzvan Theodorescu, ministrul Culturii şi Cultelor, care coordonează ORDA, a declarat pentru Mediafax că "nimeni n-a cerut Ministerului Culturii şi Cultelor vreo aprobare pentru amplasarea acestei statui, deşi orice monument construit în ţară trebuie să fie aprobat de Ministerul Culturii şi Cultelor, la Comisia monumentelor de for public".
XS
SM
MD
LG