Linkuri accesibilitate

Acord SU - UE privind furnizarea datelor pasagerilor de pe cursele aeriene


Statele Unite şi UE au ajuns la un acord prin care datele pasagerilor de pe cursele aeriene care pleacă din Europa spre America vor fi furnizate autorităţilor americane. Obiectivul acestui acord este o mai eficientă combatere a terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere.

Transferul de date va avea loc la scurt timp după decolarea fiecărui avion, iar autorităţile americane s-au angajat să protejeze aceste informaţii. Acordul trebuie să treacă şi prin Parlamentul european şi el ar urma să aibă o valabilitate de trei ani şi jumătate, după care în funcţie de necesităţi ar urma să fie reanalizat şi eventual revizuit.
XS
SM
MD
LG