Linkuri accesibilitate

Traian Băsescu: Nu voi pleca de la Primărie la Palatul Victoria


Liderul PD Traian Băsescu a precizat că, o dată cu lansarea lui Stolojan la Preşedinţie, nu se va anunţa şi nominalizarea sa pentru funcţia de prim-ministru.

"Nu vom merge în tandem pentru că eu voi candida la Primăria Capitalei, iar dacă alianţa va cîştiga alegerile, nu voi pleca de la Primărie la Palatul Victoria" - a afirmat liderul PD.

El a mai spus că nu este mulţumit de rezultatul PD din sondaje, care este de 10,6 la sută, la nivel naţional, dar a completat că "asta este realitatea". Stolojan s-a declarat, în schimb, mulţumit de cele 17,2 la sută din intenţiile de vot de care se bucură PNL la nivel naţional. El a spus că acest scor electoral este apropiat de 20 la sută, aşa cum a promis el cînd a devenit preşedinte al PNL.
XS
SM
MD
LG