Linkuri accesibilitate

Secretarul general al Consiliului Europei Walter Schwimmer la Chişinău


Secretarul general al Consiliului Europei Walter Schwimmer şi preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin au participat astăzi la inaugurarea la Chişinău a Centrului inovaţiilor educaţionale, înfiinţat cu sprijinul Consiliului Europei.

Walter Schwimmer se află în capitala moldoveană pentru a participa la reuniunea Comitetului de ministri al Consiliului Europei, care va avea loc mâine şi în cadrul căreia Republica Moldova va transmite Olandei preşedinţia acestei organizaţii a forului pan-european.

Potrivit unui comunicat de presă al preşedinţiei de la Chişinău, la solemnitatea de astăzi preşedintele Voronin a declarat că autorităţile moldovene “întreprind măsuri concrete privind pregătirea cetăţenilor Republicii Moldova pentru integrarea europeană, ajustarea sistemului educaţional din Republica Moldova la cerinţele comunităţii europene fiind una din condiţiile cele mai importante în acest sens”.

Secretarul general al Consiliului Europei a avut întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova şi cu ministrul moldovean de Externe Nicolae Dudău, care este preşedinte în exerciţiu al Comitetului de Ministri al Consiliului Europei.
XS
SM
MD
LG