Linkuri accesibilitate

La Chișinău se desfășoară a 12-a ediție a Zilelor filmului american


Cinematograful Odeon din Chișinău
Cinematograful Odeon din Chișinău

​Tema ediției din acest an este sportul.

La cinematograful Odeon din Chișinău a început joi a 12-a ediție a Zilelor filmului american. Timp de patru zile rulează nouă filme, din anii 40 până în zilele noastre, toate având ca temă sportul.

La Chișinău se desfășoară a 12-a ediție a Zilelor filmului american
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:54 0:00
Link direct


„Mândria Yankey-lor” este titlul de deschidere a Zilelor Filmului American. Filmată în 1942, alb-negru, pelicula prezintă povestea vieții și carierei unui renumit jucător american de baseball. Filmul este bazat pe fapte reale, asemeni majorității producțiilor prezentate publicului din capitală de către Ambasada Statelor Unite ale Americii. Xenia a venit la film împreună cu fiica sa. Chiar în ziua ei de naștere.

„​Nu eram sigură că îmi va plăcea filmul american vechi, dar în timpul vizionării, urmărind jocul actorilor, care era unul atât de firesc și care mai rar poți vedea în zilele noastre, m-a făcut să am o părere bună. Chiar dacă nu înțelegi ce vorbesc, ai emoții pentru ceea ce se întâmplă în film. Fețele actorilor vorbesc. Mișcările și acțiunile lor exprimă viață. De parcă ei nici nu joacă rolul, dar îl trăiesc.

Genericul ediției din acest an a Zilelor Filmului American este sportul și spiritul uman. Baschet, box, baseball și fotbal american – iată pilonii pe care se sprijină marea pasiune a americanilor pentru sportul practicat sau urmărit din tribune ori la televizor. Faptul că aceste filme sunt despre oameni și se bazează pe istorii reale le fac cu totul remarcabile și inspiraționale, a spus ambasadorul SUA, James Pettit.

„​Există câteva teme care eu cred că ne unesc pe toți, inclusiv muzica, cultura și sportul. Pentru că tuturor le place sportul, cu multă plăcere și cu multă mândrie noi arătăm aici filme clasice care au anumită legătură cu sportul.”

Ecaterina este profesoară de limba engleză. Zice că în ultimii şapte ani nu a ratat nici o ediție a acestui festival. Ea se străduie să vizioneze mereu cel puțin filmul de deschidere, care, de regulă, este cartea de vizită a programului.

Am planificat din timp să vizionăm aceste filme și probabil vom veni în fiecare zi. Bine că accesul este gratuit...

„​Sunt selectate cele mai frumoase filme. Cele mai valoroase. Primul film tot timpul este din categoria celor, cum zic ei, old good movies, adică ceva foarte vechi, dar atât de frumos. Mă uitam chiar și la valori: familia, dragostea, modestia, adică într-adevăr valori care rămân perene în timp și spațiu. Și în filmele astea alb-negru este toată plăcerea și toată savoarea. Mi-i dragă. Cred că frumusețea e să-l privești pe ecranul mare, așa frumos. Și actorii, Doamne!”

Toate filmele rulează în limba engleză, originală, cu subtitrare în română. Pentru Marina, care este studentă și care învață limba engleză, este un argument în plus de a-și petrece serile acestui sfârșit de săptămână la Cinematograful Odeon, unde au loc proiecțiile.

„​Am venit la film pentru că nu prea mă duc la filme și mai ales să fie filmele în engleză. Sunt scumpe, nu îți permiți ca student să te duci chiar des la film. Învăț engleza la nivel începător și îmi place foarte mult și vreau s-o practic și de ce cu așa ocazie să nu vin.

Nici Valeri nu și-a putut permite să rateze ocazia de a viziona filme bune pe ecran mare, gratuit. Asemeni lui, o bună parte dintre spectatorii din prima seară a festivalului erau persoane de vârsta a treia.

„​Am planificat din timp să vizionăm aceste filme și probabil vom veni în fiecare zi. Bine că accesul este gratuit. Astfel, ni se oferă și nouă, pensionarilor, posibilitatea de a vedea aceste filme. Dar și altor persoane care nu-și pot permite să cumpere bilet la un film, cum ar fi studenții, de exemplu.”

Zilele Filmului American, cu intrare liberă pentru public, sunt găzduite până duminică de Cinematograful Odeon.

Previous Next

XS
SM
MD
LG