Linkuri accesibilitate

Ucraina: Rusia plănuiește o nouă mobilizare ca „să schimbe mersul războiului”


Rămășițele școlii profesionale de la Makiivka, regiunea Donețk, unde potrivit ultimului bilanț al Moscovei 89 de militari ruși au fost uciși în noaptea Anului nou de un atac ucrainean cu rachete HIMARS. 3 ianuarie 2022.
Rămășițele școlii profesionale de la Makiivka, regiunea Donețk, unde potrivit ultimului bilanț al Moscovei 89 de militari ruși au fost uciși în noaptea Anului nou de un atac ucrainean cu rachete HIMARS. 3 ianuarie 2022.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că Rusia intenționează să mobilizeze noi recruți pentru o nouă ofensivă majoră, chiar dacă Moscova se confruntă cu unele dintre cele mai mari critici interne ale războiului din cauza unui atac ucrainean care a ucis zeci de militari proaspăt mobilizați, relatează agenția Reuters.

Autoritățile de la Kiev spun de mai multe săptămâni că președintele rus Vladimir Putin intenționează să ordone o nouă mobilizare și să închidă granițele Rusiei pentru a-i împiedica pe bărbații apți de luptă să încerce să scape de recrutare.

„Nu avem nicio îndoială că actualii stăpâni ai Rusiei vor arunca [în luptă] tot ce le-a mai rămas și pe toți cei pe care îi pot aduna pentru a încerca să schimbe mersul războiului, sau cel puțin să-și întârzie înfrângerea”, a spus Zelenski în obișnuitul său discursul video nocturn marți seara târziu.

„Trebuie să împiedicăm acest scenariu rusesc. Ne pregătim pentru asta. Teroriștii trebuie să piardă. Orice nouă ofensivă a lor trebuie să dea greș”.

De vină sunt morții

Ministerul rus al Apărării a spus miercuri că folosirea telefoanelor mobile de către militarii ruși a făcut posibil atacul ucrainean din noaptea de Anul Nou de la Makiivka, într-o zonă ocupată de armata rusă în regiunea ucraineană Donețk regiunea. Inițial, Moscova a spus că 63 de soldați ruși au fost uciși, miercuri numărul acestora a fost actualizat oficial la 89 de soldaț. A fost cel mai sângeros incident pentru armata rusă recunoscut de Kremlin de la declanșarea războiului.

Dacă Moscova plănuiește o nouă mobilizare, moartea a zeci de recruți în noaptea de Revelion ar putea submina moralul societății ruse, spune Reuters. Sute de mii de bărbați au fugit din Rusia, după ce, în urma unei serii de înfrângeri suferite de Moscova pe frontul din Ucraina, Putin a ordonat în septembrie prima chemare sub arme a rezerviștilor ruși de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Luna trecută, Putin spunea că nu e nevoie de mobilizări suplimentare. Dar într-un semn că Kremlinul ar putea lua în considerare acum noi mobilizări, un grup puțin cunoscut care pretinde că reprezintă văduvele unor soldați ruși i-a cerut marți lui Putin să ordone o mobilizare pe scară largă a milioane de oameni. Kremlinul nu a comentat această solicitare.

Mânia bloggerilor ruși pro-război

Autoritățile ruse au interzis orice opoziție internă directă contra războiului, criticile deschise fiind oprite de reguli severe impuse presei. Aceste reguli nu sunt însă impuse și bloggerilor ruși pro-război, unii dintre ei cu sute de mii de urmăritori pe rețelele sociale.

Mulți din aceștia vorbesc din ce în ce mai răspicat acum despre ceea ce consideră a fi o campanie de război condusă de incompetenți fără prea mare tragere de inimă, și și-au exprimat pe față furia după atacul ucrainean care a ucis zeci de militari ruși cazați într-o cazarmă improvizată de la o școală profesională din Donețk în noaptea de Anul Nou.

Criticile au fost îndreptate mai mult contra asupra comandanților militari decât contra lui Putin, care nu a comentat public atacul.

Semion Pegov, un corespondent de război decorat de Putin, a spus pe Telegram că explicația cu telefoanele mobile „pare pur și simplu o încercare de a deturna responsabilitatea”, și că au existat și alte moduri în care Ucraina ar fi putut identifica locația.

Alți bloggeri pro-ruși au spus că atacul a fost mai devastator din cauza muniției care era depozitată în apropiere de locul respectiv. Moscova nu a confirmat acest lucru.

Pegov a prezis că numărul celor uciși în atac va crește și mai mult: „Datele anunțate sunt cel mai probabil pentru cei care au fost identificați pe loc. Lista celor dispăruți, din păcate, este clar mai lungă”.

Rob Lee, analist la Foreign Policy Research Institute, un think-tank din Statele Unite, spune că Moscova are o problemă cu cazarea în siguranță a trupelor proaspăt mobilizate lângă front, pe timp de iarnă.

„E mai dificil să fie dispersați, din cauza lipsei de comandanți pentru unități mici, și [recruții] se vor descurca mai rău în frig decât soldații bine instruiți”, a scris Rob Lee pe Twitter, adăugând că a-i caza pe militari în preajma muniției „e pur și simplu o eroare de comandă”.

Inițial, Ucraina a anunțat că sute de ruși au fost uciși la Makiivka și că un număr mare de militari ruși au murit în aceeași noapte într-un atac ucrainean similar la o bază din sudul provinciei Herson, acest din urmă atac nefiind confirmat de Moscova.

Rusia continuă să bombardeze Ucraina

În actualizarea sa zilnică de miercuri, Statul Major al armatei ucrainene a anunțat că Rusia a lansat în ultimele 24 de ore peste 110 de atacuri cu rachete contra infrastructurii civile din trei orașe, Kramatorsk, Zaporojiee și Herson, și că au existat victime în rândul populației civile. Rusia neagă că a vizat civili.

Relatările de pe câmpul de luptă nu au putut fi verificate independent de Reuters.

Statul Major al Ucrainei a mai spus că forțele ruse încearcă în continuare să înainteze în zona Bakhmut, principalul obiectiv al atacurilor rusești de mai multe luni de zile, unde se crede că ambele tabeere au pierdut mii de militari într-un crâncen război de tranșee.

Tancuri vechi, în loc de tunuri, la Bahmut
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:30 0:00

Mihail Razvojaiev, guvernatorul instalat de ruși la Sevastopol, în Crimeea, a anunțat miercuri pe Telegram că sistemele de apărare aeriană locale au doborât două drone în apropierea aerodromului militar Belbek.

Între timp, președintele Zelenski a afirmat că va continua să solicite sprijin occidental pentru efortul de război al Ucrainei, după ce marți avut convorbiri telefonice cu liderii Marii Britanii, Țărilor de Jos, Norvegiei și Canadei.

Ministra germană de externe Annalena Baerbock a spus miercuri că Putin „nu nu se gândește la nimic altceva decât să distrugă Ucraina”, și a adăugat este important ca livrările de armament către Kiev să continue.

Putin avea programate miercuri convorbiri cu omologul său turc Tayyip Erdogan, a declarat pentru Interfax purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov. Turcia a mediat împreună cu Națiunile Unite acord care a permis reluarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene.

Șansele unor discuții de pace serioase par îndepărtate, pentrică Moscova cere Kievului să accepte anexarea teritoriilor ucrainene confiscate de Rusia, iar Ucraina promite că va alunga trupele rusești de pe tot teritoriul său.

Pe 24 februarie 2022, Putin a lansat ceea ce el a numit o „operațiune militară specială” în Ucraina, invocând amenințări la adresa securității Rusiei și nevoia de a-i apăra vorbitorii de limbă rusă.

Ucraina și aliații săi acuză Moscova de declanșarea unui război neprovocat pentru a ocupa teritorii, relatează Reuters.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG