Linkuri accesibilitate

Centenarul între Transilvania și Basarabia: ce e nou în naționalismul românesc


Stație de autobuz la Strășeni

Tonul pregătit pentru sărbătorirea centenarului: o privire romanțată spre trecut, un prezent politic ezitant și niciun plan de viitor.

Chiar înainte să debuteze anul celebrărilor celor 100 de ani de la Unirea din 1918, au început discursurile naționaliste, disputele istorice și manifestările festiviste. „Naționalismul este o doctrină sănătoasă”, a explicat astăzi academicianul Răzvan Theodorescu, politician social-democrat, la conferința „Marea Unire - apogeul unei istorii milenare", organizat de către Colegiul Național de Apărare. Răzvan Theodorescu adaugă că „naționalismul este doctrina lui Titu Maiorescu, a lui Eminescu, Iorga și a lui Rădulescu-Motru”. În această înșiruire sunt însă amestecate tipologii diferite ale naționalismului, de la cele mai virulente, la cele luminate, amintindu-ne că de la căderea comunismului încoace, deci de mai bine de un sfert de secol, elitele autohtone continua să aspire spre „un nou pașoptism”, spre un proiect de anvergură de reconstruire a statului român și de regenerare a națiunii, la fel ca acum 150 de ani.

Între naționalismul care „creează națiunile” în secolul al 19-lea (Ernest Gellner, Nations and Nationalism, 1994) și diversionismul din zilele noastre e însă o mare deosebire. Există și în state mult mai dezvoltate decât România, curente și grupuri naționaliste interesate să manipuleze opinia publică în scopuri politice bine determinate. Spre deosebire de cazurile din Occident (Ungaria, Austria, Olanda, Franța etc), în România lucrurile nu sunt încă acute, fiindcă, progresismul lipsește cu desăvârșire și toate partidele tradiționale sunt naționaliste. În acest fel, presiunea se aplatizează și îi folosește celui mai vocal înainte de campaniile electorale.

Revenind la tradiționala autodevoțiune autohtonă, istoricul Ioan Scurtu a vorbit la aceeași conferință despre cum România s-a constituit ca stat național înaintea Italiei (1861) sau a Germaniei (1871). Comparațiile sunt, poate, puțin forțate, dar acesta este tonul pregătit pentru sărbătorirea centenarului: o privire romanțată spre trecut, un prezent politic ezitant și niciun plan de viitor.

Politicile față de regiunile istorice alipite României în 1918 sunt lipsite de consistență: în interiorul țării, Transilvania nu este încă legată prin nicio autostradă de vechiul regat, ceea ce îi irită tot mai mult pe investitorii străini care au nevoie de o legătură rapidă cu Vestul, iar, în afara țării, fosta Basarabie pare să fie aproape total abandonată de România în pregătirea celebrării celor 100 de ani de ani de la unire. Acum un an, când președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Frederica Mogherini, comisarul pentru politică externă al UE, România s-a angajat să nu se mai amestece în viața politică din Republica Moldova și primul efect a fost că Igor Dodon a devenit președinte. De-atunci încoace, Prutul desparte tot mai mult cele două state și România este tot mai puțin implicată, dacă nu chiar nepăsătoare față de cele ce se întâmplă în Republica Moldova.

Bătălia naționalistă nu se dă pentru Basarabia, așa cum s-ar fi crezut acum câțiva ani, ci se continuă cu Ungaria, cel puțin la nivel istoric, fiindcă din punct de vedere politic se întrevede o apropiere, după ce premierul Viktor Orban, cel care a spus cu mândrie că Ungaria este o țară iliberală, a invitat de mai multe ori România în grupul de la Vișegrad (alături de Polonia, Slovacia și Cehia), iar iliberalismul, ca doctrină politică a fost deja importat în România.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG